Vitrina cãrþilor

Când, într-un mediu familial rezonant la toate manifestările artei, ultrapremiatul şi ultramediatizatul regizor – dar şi prozator şi scenarist – Bogdan Mureşanu a spus după lectura cărţii Mici întâmplări victoriene că autoarea „are vână de prozatoare”, o făcea cunoscând o parte dintre personajele cărţii, dar şi unele dintre locurile unde s-au desfăşurat întâmplările descrise.  Autoarea a descins pe teritoriul prozei după ce publicase trei plachete de poeme minimaliste:  Labirintim (Editura Rocart, Băbana, 2020), Preludic (Editura Brumar, Timişoara, 2021), Poempatii sau Estomparea lumii (în colaborare) (Editura Autograf MJM, Craiova, 2021); şi o carte de poezii pentru copii, Muni, la răsăritul Lunii (Editura CREATOR, Braşov, 2023).

Universul Micilor povestiri victoriene e delimitat temporal de perioada copilăriei şi adolescenţei autoarei (n. 7 august 1976). Consider că nu-i nimic mai potrivit pentru a privi Micile povestiri victoriene decât unghiul din care au fost abordate de cunoscuta scriitoare Ioana Pârvulescu, unul pictural-poetic sintetizator, cu parfum de flori de munte, în prezentarea de pe coperta a  IV-a a cărţii: „Cu un titlu jucăuş şi inspirat, volumul Mici povestiri victoriene de Adina-Marina Tabacu mi-a amintit de sigla de pe dicţionarul Larousse, cu femeia care suflă într-o păpădie. Corola comună este aici copilăria autoarei, din oraşul Victoria, de la poalele Făgăraşilor, în ultimii ani comunişti, iar fulgii amintirilor sunt risipiţi în toate direcţiile”. 

Există multă prospeţime în aceste micro-texte „victoriene”. Nimic crispat, nimic premeditat sau împins spre vreo concluzie, ci doar vibraţii ale aerului mişcat de viaţă retrăită. Cadrul cuprinde strada Chimiştilor (oraşul Victoria s-a construit în jurul Combinatului chimic), magazinul universal, cu cofetăria de la parter, şcoala, un apartament plin de cărţi, sala în care sâmbăta şi duminica se proiectează filme, şi alte locuri, la fel de banale. În acest decor minimalist, amintirile bune şi rele ale fetiţei de odinioară se aşază bine, una câte una, şi ele mărunte şi neînţelese, ca atunci când au fost trăite. Dar în dezordinea lor voită se aude parcă un rugător ecou de elegie ionesciană: „Un mic soare, Doamne, pentru sufletul meu...”. 

Izbucnite în memorie ca nişte flash-uri imposibil de reprimat, micile povestiri luminează aspecte diverse ale trăirilor fetiţei de altădată, unele dulci, la propriu şi la figurat, altele cu încărcături de un dramatism care îţi taie respiraţia. Sunt amintite lipsurile din perioada comunistă – a se vedea povestirea cu rafturile goale din Alimentară, pe care se găseau doar pungi cu pufuleţi, a căror cumpărare de către fetiţă, patru pungi, o pungă pentru fiecare soră, va bucura fetele, dar o va supăra pe mamă fiindcă, fiind în preajma sărbătorilor, „lumea va zice că nu suntem gospodari, că nu facem în casă pregătirile, cum se cuvine...”. 

Figura emblematică a cărţii e capul familiei, Ioan Mihail Tabacu, un fel de John Wayne al Victoriei, prin alura şi prestanţa sa, diriginte de şantier, care avea şi ore (de Atelier) la Liceul Industrial din oraş, iar acasă „repara timpul”, cum superb zice autoarea, adică repara ceasurile locuitorilor din oraş – avea atestat –, o preocupare păguboasă, fiindcă, cel mai adesea, nu lua bani pentru munca asta. „Sunt oameni amărâţi, de unde să-mi mai dea şi mie bani!”, se justifica în faţa soţiei. Pe lângă toate astea, Ioan Mihail Tabacu scria versuri, publicând chiar în Telegraful român...  Cea de-a treia fiică, Adina-Marina, i-a „moştenit” talentul şi duce mai departe această preocupare de suflet a tatălui. 

În lumea copilăriei victoriene, redată în carte cu duioşie, sunt şi câteva întâmplări de-un dramatism care parcă se revarsă din pagină, surprinzând cititorul. E vorba de La garaje, în care o joacă nevinovată era cât pe-aci să ducă la incendierea povestitoarei. La fel de impresionantă e Vine mortul!... În Combinatul chimic se vorbeşte despre temuta Secţie 7, unde se fabrica pulbere, iar odată a avut loc o explozie cu consecinţele vizibile de la etajul 2 al blocului de pe strada Chimiştilor, cea care duce la cimitir: un şir de morţi... Secvenţe negre, cinematografice, Bogdan Mureşanu!