Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Lăutarii noştri cei de toate zilele

        Gabriel Nedelea

Românii au fost dintotdeauna sensibili la mode, chiar până la imitaţiune, cu episoade duios de ridicole, care li se pot ierta, dat fiind că i-au scos din întunericul Orientului. Probabil că cel mai bine a surprins acest lucru Ion Ghica, povestind cu umor cum s-au dat lăutarii noştri după influenţele Ocţidentului: „Unghiurliu şi Chiosea-fiul au fost cei mai mari cântăreţi ai bisericii din Bucureşti. Venirea unor trupe de operă i-a făcut să vază în arta muzicală orizonturi despre cari nu aveau nici o idee pân-aci: impresiunea produsă asupra lor de operele lui Mozart şi ale lui Rossini a fost atât de mare, încât n-au mai putut să cânte nici Cheruvic, nici Chinonic, fără s-o de pe La ci darem la mano din Don Juan şi Una voce poca fa din Bărbierul.// Într-o duminică, la liturghie, scandal mare la Sărindar. Epitropul, om evlavios, recunoscuse în Domnul Domn Savaoth aria Voyez sur cette roche! din Fra Diavolo” (p. 77).

Dar parcă, totuşi, nu aici se vede cel mai bine cum s-a schimbat lăutarul după cererile vremii, ci în versurile de lume, la început orientale, ale unui Nănescu, de pildă, „crescut de Ghiculeşti, fost vătaf mare la curte, vătaf la spătărie, judecător la tribunal”. El „cânta bine din vioară, elev al lui Dimitrache” şi „compunea cântecele lăutarilor din Scaune”. Lui se pare c㠄datorim pe”: „Ah! Iubito, cale bună,/ Dar te rog nu mă uita”, „Raţa ici, raţa colea/ Raţa paşte papura”, „Inima mea multe are/ Culese după-ntâmplare”, „Pom eram eu, pom.”, „Arde-ţi rochiţa pe tine/ Cum arde inima-n mine”, „Fă-te om de lumea nouă,/ Să furi cloşca de pe ouă.”, „Frunză verde şi-o lalea,/ N-am cuţit că m-aş înjunghea.”, „Cine la amor nu crede/ N-ar mai călca iarbă verde”. Bine, „când cuconiţele începuse să îndruge franţozeşte cu «Bonju», «Chesche vu parle franse, munsiu», «Bonsua» şi «A livoa», Nănescu [om al timpurilor sale], în colaboraţiune cu Costache Faca şi cu Costache Bălăcescu, au făcut satira:

„Ah, ma şer, să-mi vezi mantela,

Mai sublim, mai lucru fen,

C-o dublură-înfricoşată

Şi faţa amur san fen”.

Deh, Toate-au fost la timpul lor ceva exagerat, cum ar zice tot cântecul…

Citatele sunt din ediţia: Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, Ediţie îngrijită de Radu Gârmacea şi ilustrată de Rareş Ionaşcu, Bucureşti, Editura Humanitas, 2014

Nr. 09 / 2022
Spiridon Popescu: magia transcendentului
de Florian Copcea

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Aide-mémoire
de Gabriel Coşoveanu

Doi paşi simpli pentru o literatură mare
de Cătălin Pavel

Lăutarii noştri cei de toate zilele
Gabriel Nedelea

Trec în goana maşinii (1)
de Gheorghe Grigurcu

Vocaţii
de Nicolae Prelipceanu

Hei, voi, care-aţi fost sau sunteţi tineri...
de Mihai Ghiţulescu

Alfabet. Cartea de rămas bun
de Cristian Pătrăşconiu

Tina cea de neînfrânt
de Dumitru Ungureanu

Vitrina cărţilor
de Gabriela Ghiorghişor

Obiectele rănite ca palimpsest al memoriilor lui George Banu
de Gabriel Nedelea

„Complexul“ fanariot şi studiile româneşti de etnopsihologie
de Gabriela Gheorghişor

Scriu pentru că nu pot să nu scriu. Este o formă de a exista, de a fi
de Maria Pilchin

Fotografii şi oglinzi de familie
de Carmen Teodora Făgeţeanu

George Popescu şi radiografiile sale critice sau despre impresiile unui cititor împătimit
de Nicoleta Presură Călina

Poezia, ca o călătorie fără sfârşit
de Gela Enea

Vitrina cărţilor
de Gabriela Gheorghişor

Poezie
de Toma Grigorie

O mare necunoscut㠖 presa literară a exilului românesc anticomunist
de Mihaela Albu

Semnătura lui Mefisto
de Haricleea Nicolau

Rebarbor: expresivitatea involuntară a limbii de lemn
de Daniela Firescu

Nostalgia unei veri de neuitat
de Viorica Gligor

Vitrina cărţilor
de Gabriela Gheorgişor

Euforia singurătăţii
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Să fii bărbat
de Nicole Krauss

„Aş lucra continuu, chiar dacă aş şti că lucrările mele nu ar ajunge la privitor“ – Gabriel Giodea
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri