...și peste toate sunt o carte...
Ioana DINULESCU
Versurile care îmi par emblematice pentru noua carte – a cincea- a părintelui Sever Negrescu sunt următoarele: ...și peste toate sunt o carte/deschisă între lut și cer. Ele reușesc să definească explicit starea emoțională și intelectuală a autorului volumului Nespusele tăceri apărut într-o sobră, dar elegantă ținută grafică la Editura Mitropoliei Olteniei. Având în față antologia intitulată Adânc pe adânc- sacerdoțiu liric , carte ce reunește pagini memorabile din creația poetică a clerului ortodox de azi, lucrare post-fațată de criticul literar Cornel Ungureanu, ne este ușor să contextualizăm universul liric al poetului Sever Negrescu. El aparține unei familii ce numără 10 slujitori ai Domnului și ai poeziei în același timp, scriitori profesioniști, remarcați de critica literară, dar și de publicul iubitor al versului sobru și ardent. Din cei zece preoți-poeți-trei sunt membri ai Filialei Craiova a USR: Nicolae Jinga, Mihalache Tudorică și, cel mai tânăr dintre ei, însuși autorul Nespuselor tăceri.
Remarcat de la debutul său editorial din 1995, cu volumul Clopotul de rouă , distins cu Premiul Filocalia al Patriarhiei Române, părintele Sever Negrescu, consilier cultural al Mitropolitului Olteniei, începând din dec 2001, este și autor a două substanțiale lucrări de istoriografie literară : Ecouri bizantine în literatura română veche( 1998) și Biserică și societate (1999). Poetul așează în fața noii sale cărți două elocvente citate referitoare la relația dintre credință-erudiție și poezie: un moto poartă semnătura regretatului teolog și scriitor D. Stăniloaie, celălalt este un citat din Schmemann. Și fiindcă citatul din D Stăniloaie ni se pare o remarcabilă definiție a implicitului mesaj divin al poeziei , îl vom reproduce pe acesta: Dumnezeu este atât de mare încât singură poezia încearcă să-L exprime. Nu avem limbaj pentru măreția lui Dumnezeu. Bogăția poeziei, mai complexă decât limbajul logic, distinctiv, limitativ, a fost totdeauna folosită pentru a-L exprima pe Dumnezeu. Singur limbajul poetic se apropie de Dumnezeu pentru a-I sluji exprimându-L. Un adevăr pe care-l resimte intuitiv orice poet cu har, iar părintele Sever Negrescu, prin toată comportarea sa în societate, prin faptele și scrisul său probează dubla sa înzestrare: pentru sacerdoțiu și pentru poezie.
Volumul Nespusele tăceri cuprinde peste 150 de texte lirice grupate în cinci cicluri: Ca un ceaslov, Îndoieli de lumănare, Știute veșnicii, Moartea sau a opta taină și Permanențe, cartea fiind completată și de un binevenit apendice de referințe critice.
Majoritatea textelor sunt veritabile dialoguri cu divinitatea purtând pregnante accente psalmice, ca în poemul intitulat Cina: al cui sunt doamne eu/rădăcină-n cer cu fructe în pământ/al Neamului sau poate-al Tău/sau poate nici nu sunt/ pășesc de parcă stau pe loc/ unii îmi spun că sunt alții că nu/în zori de noapte plânge un foc/al cui sunt eu al cui ești TU. Poetul resimte acut nevoia de a se defini pe sine ca operă a lui Dumnezeu, oglinda în care el își caută chipul lăuntric fiind chiar propriul suflet Conștient asumate sau nu, prin cele mei frumoase texte ale cărții alunecă subtile influențe rilkeene, fiorul ardent al credinței în Dumnezeu fiind ceea ce oferă autenticitate existenței în lume a poetului: Îmi pare rău de Tine Doamne /ori nu mai știu cum este bine / îmi vine-așa un dor și-o foame/ de parcă n-ai mai fi cu mine / îmi pare rău că te-am uitat/ și în blesteme-njunghiat/of clipele nu plâng nu râd/ doar mie-mi pare rău pe rând/și dacă nu te caut îmi ești Tată/ și dacă te găsesc ți-s fiu/ o doamne vino și îmi iartă/ păcatul de-a rămâne viu.
Remarcabile sunt și în această nouă carte a preotului-poet, sobrietatea stilistică a textelor, acuratețea liniilor, concizia, sinceritatea și transparența confesiunii. Delicatețea, smerenia cu care poetul privește către frumusețea lumii create de bunul Dumnezeu pentru bucuria ochiului celor care știu să vadă grăuntele divin în cea mai umilă floare sau gâză, marchează benefic multe dintre poemele cărții, a căror economie lexicală se învecinează cu cea a haiku-urilor nipone: în sufletul meu /tremură o frunză (Peisaj de toamnă) sau poemul initulat Tablou: firul de iarbă/ se tot certa/ cu fulgul de zăpadă.
Într-un peisaj literar asurzitor prin zgomotul de surle și trîmbițe al celor dornici să atragă rapid atenția eventualilor cititori de poezie sau, mai degrabă, pe cea a criticilor, cei 10 preoți-poeți antologați în volumul adânc pe adânc/ sacerdoțiu liric și, desigur, printre ei Sever Negrescu, ne picură în urechi și suflete acei stropi de frumusețe pură, nesofisticată, din care izvorăște adevărata poezie.
|
|