...ºi peste toate sunt o carte...

Versurile care îmi par emblematice pentru noua carte – a cincea- a pãrintelui Sever Negrescu sunt urmã­toarele: ...ºi peste toate sunt o carte/deschisã între lut ºi cer. Ele reuºesc sã defineascã explicit starea emoþionalã ºi intelectualã a autorului volumului Nespusele tãceri apãrut într-o sobrã, dar elegantã þinutã graficã la Editura Mitropoliei Olteniei. Având în faþã antologia intitulatã Adânc pe adânc- sacerdoþiu liric , carte ce reuneºte pagini memorabile din creaþia poeticã a clerului ortodox de azi, lucrare post-faþatã de criticul literar Cornel Ungureanu, ne este uºor sã contextualizãm universul liric al poetului Sever Negrescu. El aparþine unei familii ce numãrã 10 slujitori ai Domnului ºi ai poeziei în acelaºi timp, scriitori profesioniºti, remarcaþi de critica literarã, dar ºi de publicul iubitor al versului sobru ºi ardent. Din cei zece preoþi-poeþi-trei sunt membri ai Filialei Craiova a USR: Nicolae Jinga, Mihalache Tudoricã ºi, cel mai tânãr dintre ei, însuºi autorul Nespuselor tãceri.

Remarcat de la debutul sãu editorial din 1995, cu volumul Clopotul de rouã , distins cu Premiul Filocalia al Patriarhiei Române, pãrintele Sever Negrescu, consilier cultural al Mitropolitului Olteniei, începând din dec 2001, este ºi autor a douã substanþiale lucrãri de istoriografie literarã : Ecouri bizantine în literatura românã veche( 1998)  ºi Bisericã ºi societate (1999). Poetul aºeazã în faþa noii sale cãrþi douã elocvente citate referitoare la relaþia dintre credinþã-erudiþie ºi poezie: un moto poartã semnãtura regretatului teolog ºi scriitor D. Stãniloaie, celãlalt este un citat din Schmemann. ªi fiindcã citatul din D Stãniloaie ni se pare o remarcabilã definiþie a implicitului mesaj divin al poeziei , îl vom reproduce pe acesta: Dumnezeu este atât de mare încât singurã poezia încearcã sã-L exprime. Nu avem limbaj pentru mãreþia lui Dumnezeu. Bogãþia poeziei, mai complexã decât limbajul logic, distinctiv, limitativ, a fost totdeauna folositã pentru a-L exprima pe Dumnezeu. Singur limbajul poetic se apropie de Dumnezeu pentru a-I sluji exprimându-L. Un adevãr pe care-l resimte intuitiv orice poet cu har, iar pãrintele Sever Negrescu, prin toatã comportarea sa în societate, prin faptele ºi scrisul sãu probeazã dubla sa înzestrare: pentru sacerdoþiu ºi pentru poezie.

Volumul Nespusele tãceri cuprinde peste 150 de texte lirice grupate în cinci cicluri: Ca un ceaslov, Îndoieli de lumãnare, ªtiute veºnicii, Moartea sau a opta tainã ºi Permanenþe, cartea fiind completatã ºi de un binevenit apendice de referinþe critice.

Majoritatea textelor sunt veritabile dialoguri cu divinitatea purtând pregnante accente psalmice, ca în poemul intitulat Cina: al cui sunt doamne eu/rãdãcinã-n cer cu fructe în pãmânt/al Neamului sau poate-al Tãu/sau poate nici nu sunt/ pãºesc de parcã stau pe loc/ unii îmi spun cã sunt alþii cã nu/în zori de noapte plânge un foc/al cui sunt eu al cui eºti TU.   Poetul resimte acut nevoia de a se defini pe sine ca operã a lui Dumnezeu, oglinda în care el îºi cautã chipul lãuntric fiind chiar propriul suflet  Conºtient asumate sau nu, prin cele mei frumoase texte ale cãrþii alunecã subtile influenþe rilkeene, fiorul ardent al credinþei în Dumnezeu fiind  ceea ce oferã autenticitate existenþei în lume a poetului: Îmi pare rãu de Tine Doamne /ori nu mai ºtiu cum este bine / îmi vine-aºa un dor ºi-o foame/ de parcã n-ai mai fi cu mine / îmi pare rãu cã te-am uitat/ ºi în blesteme-njunghiat/of clipele nu plâng nu râd/ doar mie-mi pare rãu pe rând/ºi dacã nu te caut îmi eºti Tatã/ ºi dacã te gãsesc þi-s fiu/ o doamne vino ºi îmi iartã/ pãcatul de-a rãmâne viu.           

Remarcabile sunt ºi în aceastã nouã carte a preotului-poet,  sobrietatea  stilisticã a textelor, acurateþea liniilor, concizia, sinceritatea ºi transparenþa confesiunii. Delicateþea, smerenia cu care poetul priveºte cãtre frumuseþea lumii create de bunul Dumnezeu pentru bucuria ochiului celor care ºtiu sã vadã grãuntele divin în cea mai umilã floare sau  gâzã,  marcheazã benefic multe dintre poemele cãrþii, a cãror economie lexicalã se învecineazã cu cea a haiku-urilor nipone: în sufletul meu /tremurã o frunzã (Peisaj de toamnã) sau poemul initulat Tablou: firul de iarbã/ se tot certa/ cu fulgul de zãpadã.

Într-un peisaj literar asurzitor  prin  zgomotul de surle ºi trîmbiþe al celor dornici sã atragã rapid atenþia eventualilor cititori de poezie sau, mai degrabã, pe cea a criticilor,  cei 10 preoþi-poeþi  antologaþi în volumul adânc pe adânc/ sacerdoþiu liric ºi, desigur, printre ei Sever Negrescu,   ne picurã în urechi ºi suflete acei stropi de frumuseþe purã, nesofisticatã,  din care izvorãºte adevãrata poezie.