Stratificarea literaturii universale în tipare naţionale

Piaţa literară din România postdecembristă arată ca un teren denivelat, din care arareori se desprinde câte o ridicătură de pământ sau mai creşte un arbust, ori a rămas vreun copac stingher din acel neprielnic.ieri ! Aşa că pentru cronicarul literar este aproape imposibil să aibă o informaţie completă, la zi, despre scrierile care pot fi identificabile în durata lor de existenţă. O regrupare a unora dintre acestea s-ar putea realiza pe .generaţii (oare?), tematist, pe cât posibil, sau pur şi simplu într-un cadru restrâns al speciei cultivate. Ei, de aici încolo, intervine cultura criticului, aşezarea informaţiei în calupuri de valori privind nu numai arealul naţional, ci şi pe cel, în genere, universal. Celor neîncrezători în ultima mea consideraţie, ca şi celor vanitoşi, le reamintesc doar câteva repere din receptarea literaturii moderne din spaţiul nostru. Multele referinţe ale paşoptiştilor la indicatori francezi, italieni sau germani; ale junimiştilor, din sec. al XIX-lea. Şi începând cu pleiada de teoreticieni, critici şi istorici literari din perioada interbelică, popasurile în literaturile străine au fost nenumărate pentru a satisface şi a impune, în ultimă instanţă, genul proxim şi diferenţa specifică.
Sugrumarea ori stoparea circuitului de valori literare de după 23 august 1944, deşi s-a făcut aproape programatic, literatura universală n-a încetat să fie tipărită, prin zeci şi sute de cărţi, prilej pentru scriitorii români de a-şi etala contribuţia estetică în relaţie directă cu ceea ce în occident sau în ţările de peste ocean se producea. Adesea, selecţia a fost riguroasă şi datorată unor spirite critice înalte, recunoscute, ca : Vladimir Streinu, Romul Munteanu; după '89, Dumitru Micu, Mircea Martin - în postura de directori ai Editurii "Univers". Sau "înainte" - Marin Preda (la "Cartea Românească"), Valeriu Râpeanu (la Editura "Eminescu") ş.a.
Acest preambul are menirea să pună în gardă cititorul ipotetic sau interesat de circuitul literaturii universale în România, despre care un prozator matur ca Marius Tupan (n.1945) poate depune mărturie prin tehnicile narative (multiple ÅŸi acute) din trilogia Batalioane invizibile (FundaÅ£ia Luceafărul, 2006). Reunite acum - Batalioane invizibile (I- 2001), Rhizoma (II- 2004), Asteroidul (III- 2006) - cărÅ£ile lui Marius Tupan explodează de trimiteri la cultura lumii ÅŸi la cea naÅ£ională, cum grano salis.      Este vorba de un canon al influenÅ£ei, pe care atât l-a sublimat Harold Bloom, în cazul lui Shakespeare ÅŸi Cervantes, încât aproape toÅ£i scriitorii lumii, care le-au urmat celor doi, nu mai pot fi explicaÅ£i în devenirea lor fără trimiteri în urmă. Criticul american vedea aici puterea de implicare în demersul literar modern care nu mai este accidental sau simplu expus, datorită talentului, ci controlat gradat de luciditate (citeÅŸte diferenÅ£iere !) ÅŸi idee (consonanţă de ridicare de la particular, la general, fără a lipsi specificul identitar). Ca o mică paranteză, precizez că în majoritatea cazurilor de ofertă a Premiilor Nobel (atunci când nu au avut trimitere vindicativ-politică, deh !), motivaÅ£ia acordării se realizează prin cele subliniate de mine.
Aşadar, trilogia lui Tupan este gândită ca proiectul unui arhitect. După schiţe şi planuri, detalii de convergenţă, puse ori nu pe hârtie, scriitorul n-are încotro şi face şi pe constructorul. De aici încolo - când salahor, când depozit de materiale, când şofer pentru transport, când consultant pentru "marfa" betonierelor, când., când. Liber pe rostirea sa, scriitorul a exclus ab initio pelerinajul pentru. aprobări, de la primărie, de la mediu, de la.,de la.cenzori ! Avea în urmă încă o trilogie, alte romane, alte proze scurte, o organizare de şantier de multă vreme reperabilă prin "facerea" şi tipărirea revistei "Luceafărul ", o facultate de Filologie şi multe lecturi din literaturile lumii. Selectiv, le-a adăpostit mereu, încă de "ieri", ca să nu-şi piardă sevele şi chemările pentru mâine. Aşa că, în timp record, "coacerea" inspiraţiei a dat în vârfuri de cuvinte de după 1990 şi în mod aparte după 2000, în cazul trilogiei în discuţie.
Pentru cititorul interesat de "oglindirea realităţii" (vai, vai - cum i se mai spunea. zugrăvire ! bieÅ£ii vopsitori comuniÅŸti !), le pot spune că vor afla incidental despre atacul terorist de la 11 sept. 2001, asupra turnurilor Gemene din USA, despre războaiele din Afganistan ÅŸi Irak, despre mafie, homosexualitate, protocronism, despre orgiile dintr-o sală de sport a iniÅ£iaÅ£ilor de către un "ostracizat" guru, informaÅ£ii despre importanÅ£a camerei ascunse, despre metodele de a cuceri puterea (indiferent de Å£ară), de circuitul internaÅ£ional al afacerilor, al presei scrise ÅŸi vorbite, despre rolul spionajului ÅŸi al diplomaÅ£iei, nu numai în faze de tranziÅ£ie, despre gardienii lumii (ieri - jandarmi), despre lovitura de stat. Toate acestea puse cap la cap, ÅŸi câte altele, pot sta sub semnul relativului. AtenÅ£ie, care, coroborat cu ceea ce ÅŸtie fiecare, poate da satisfacÅ£ii nebănuite în comunicare, în interpretare. Nu s-a impus deja fluxul ÅŸi refluxul în trinitatea  emiţător - mesaj - receptor ? Decodarea simplă sau multiplă nu aparÅ£ine receptorului ? Căci la urma urmei, reluând un truism, lectura bine asimilată oferă delicii spiritului doar în funcÅ£ie de pregătirea intelectuală a fiecăruia dintre noi. Cititorul român, care n-a ieÅŸit din brazda realismului echivalent cu informaÅ£ia lui (poate nu întotdeauna balzacian, rebrenian sau predist) nu va putea accede la temperatura semnificaÅ£iilor, la formarea intempestivă a simbolurilor sau la căderea cometelor în nivelul unor paradigme; ori nu va înÅ£elege vuietul surd al apelor din mulÅ£imea discursurilor de adâncime ori de escortă.
Iată de ce Dante Aligheri a compus trilogia arhicunoscută ÅŸi a început cu .Infernul. A extrapolat situaÅ£ia politică din FlorenÅ£a lui natală, într-un loc subpământean, după mitologia greacă, pentru a vedea viaÅ£a (comportamentul) sufletelor. Două personaje cheie - Virgiliu ("simbol al raÅ£iunii umane"), ÅŸi Beatrice ("simbol al raÅ£iunii divine") -  îl conduc pe poet pentru a putea să vadă tragedii ÅŸi drame, pe care, descriindu-le, să avertizeze lumea despre celălalt cosmos al fiinÅ£ei noastre.
Marius Tupan îşi ia simbol.craterul. Probabil este obsesia unei văgăuni din matricea sa mehedinţeană Tâmna (reperată normal în câteva rânduri). Toponimul ca atare se-nscrie în derivatele cuvântului slav / rusesc - tëmnâi, corespunzător, în funcţie de context, unor sinonime : întunecat, obscur, închis, smolit, nedesluşit, neclar, suspect, care dă de bănuit, tenebros, ignorant, întuneric, beznă, lucru neînţeles, neexplicat.
Pentru lectorul cu acribie filologică, după parcurgerea celor 860 de pagini ale trilogiei (I - 286, II - 284, III - 290), satisfacţia supremă va fi să constate desfolierea ingenioasă a acestor sinonime, ca o desprindere bucuroasă din inconştientul matricial al prozatorului. Iată cum au urcat, nu târziu, sevele amintirii de tip blagian, revărsându-se în lujerul unei proze cu vădite trimiteri autografice. Ce critică psihanalitică s-ar încumeta să fie realizată !
Odată cu asta, craterul devine o insulă (nu ca la Daniel Defoe ori Umberto Eco, dar pe aproape; găsim tangenţe vizibile cu ultimul !), pe care scriitorul o populează, fixând ierarhii, mişcare, limbaje, în ultimă instanţă, viaţă cu sens invers faţă de cea obişnuită, să-i zicem, de din afară. La prima interpretare, izolarea aceasta este dictată de forţe oculte, căci dincolo, la hotarele craterului, se află pază militarizată. Numaidecât trebuie să deconspir "influenţele" : lui Evgheni Zamiatin (1844-1937, prin romanul Noi - 1920, apărut, începând din 1924, la New York, Praga, Paris) şi ale urmaşului acestuia, atât de des citat - Eric Arthur Blaier (1903-1953 - poliţist, profesor, librar, voluntar în războiul din Spania, eseist şi ziarist de radio), cu numele de scriitor -George Orwell, autor a două romane celebre - Animal Farm - 1945 şi 1984 - Nineteen Eighty Four - 1949 ).
Imediat , din acest punct, trilogia tupaniană începe să capete aspect de roman politic. Totul narativ derulându-se în Marconia (denumire prin anagramare a României). După ultima frază din volumul întâi (el însuşi cu trei trepte de întindere a epicului : Auzenii, Mirosenii, Vedenii) - "Poate că noul guvernator te va pregăti mai bine pentru o altă lovitură de crater ! De altfel, asta trebuie să rămână suprema izbândă a Şipotei !" (subl.n. - M.B.) - se multiplică în sensuri cuvântul "izolarea" din incipitul cărţii.
Ca în scrierile actuale de tip horror, venite acum cu insistenţă de peste ocean (la începuturi, literatura de groază s-a afirmat în preromantismul englez ÅŸi francez, cu scene terifiante de crime, cimitire ÅŸi fantome - prelungite, parÅ£ial, dar benefic, în romanele de mistere, mai ales franceze - vezi Sue, Féval, Gozlan , ca ÅŸi la noi - vezi Bujoreanu, Baronzi, Aricescu ÅŸ.a.), Marius Tupan centrează cuvântul "duhuri" într-o afirmaÅ£ie sigură, vizând existenÅ£a acestora, atât în spaÅ£ii închise, cât ÅŸi deschise. Originea lor se afla în.crater. Tartorele (guvernatorul după model american !) era Rinu Arvunescu. De acum, tipologia romanelor se va impune nu prin onomastică, destul de ÅŸubredă, amintind de copilăria speciei din sec. al XIX-lea, de la Ion Ghica, la Duiliu Zamfirescu (situaÅ£ia va fi mai incidentală în sec. al XX-lea, dar nu va mai constitui un reper  nodal - vezi Iancu Urmatecu, al lui I.M Sadoveanu, din 1944), ci prin uluitoarele microeseuri dedicate fiecăruia în parte, fragmentate, intersectate mereu. Pe ansamblu, excelente fiziologii moderne!    
Personajele din trilogia lui Tupan sunt ca puiul de impala pe care leoaica, după ce i-a omorât mama şi a devorat-o până la saţietate, îl răsfaţă maternal, în mod vizibil. Aş zice, emiţând un paradox, că romancierul a fost obligat de gând şi de idee ca forma materiei, care exista şi care trebuia provocată, să stea în tipare de roman. Ea trebuia să aibă nişte reprezentanţi de mişcare, actanţi adică. De aceea, personajele nu se pot ierarhiza, fiindcă ar fi necesară o statistică a prezenţei lor în trama desfăşurată. Din rândul bărbaţilor, lângă Arvunescu, mai notăm pe Grigore Plagamat, Miru Rozeta, care pot trimite la craii. lui Matei I. Caragiale. Numai că amendarea vine din plaja desfăşurării de peripeţii nocturne la clasicul Matei, pe când aici, în lupta pentru putere, se înfruntă - zi şi noapte - un istoric, devenit guvernator în Şipote, şi un enciclopedist ambulant ca Plagamat. Miru Rozeta, nu altul, decât autorul însuşi, implicat în viaţa de grup, participând şi el la viaţa tribală, inclusiv la orgiile sexuale, rămâne.gânditorul. Nu de Hamangia, căci nu priveşte spre pământ, ţinându-şi capul între mâini, ci priveşte cerul şi are revelaţii. Ajunge la concluzia că Dumnezeu, care le orânduieşte pe toate şi pe toţi (chiar de la naştere ) - principiu biblic, de sorginte ortodoxă - , i-a pus în gene semnul de "om ales ". Ca dovadă, simţindu-şi chemarea interioară (la fiecare dintre indivizii planetei aflându-se un crater !), întreprinde o serie de cercetări ştiinţifice, pe care, prin revelaţie, le va numi particule divine. Misiunea lui de biruinţă spirituală este descrisă cu lux de amănunte în vol. 3, intitulat Asteroidul. Cu o forţă copleşitoare de concentrare, obţine o iluminare pe măsură, reuşind să abată traiectoria unui asteroid de la contactul cu pământul, ce părea iminent. Şi aici, cercetările americane, filmele S.F. şi alte variaţiuni scripturale ne-au oferit o bogată literatură de specialitate ! Fără glumă, ce film de lung metraj s-ar realiza din fiecare componentă a trilogiei !
La scriitorul român, coagularea celor două nume - Miru şi Rozeta - deconspiră o întreagă ştiinţă a autorului despre rolul personajului într-o proză de durată (excelente învăţăminte se găsesc în cartea universitarei clujene Mariana Istrate - Percorsi del Nome, Ezio Parma editore, 2003).
Filologul studios Marius Tupan cuprinde în Miru o multitudine de sensuri, substantivale, dar şi verbale, sensul impunător rămânând cel bisericesc / religios. Pe când Rozeta are trimiteri la botanică (plantă erbacee, din Nordul Africii; o parte a discursului narativ are loc în Tanzania, ţară din Africa ecuatorială de est), dar şi la podoabe de textile sau încălţăminte, la ornamente, în formă de roză, în artele aplicate - pictură, sculptură, arhitectură, ca şi în diferite ramuri ale tehnicii. Ba în masonerie, rozeta defineşte o anumită schiţă de recunoaştere, de identificare. Autorul pedalează pe figura triunghiului, a interferenţelor acestuia, pe Tricontinentale !
De transparenţă onomastică sunt ÅŸi alte denumiri, marcat  fiind ori numele ori prenumele. Iată, din aceeaÅŸi categorie de .bărbaÅ£i: Dan NemÅ£eanu, Gellu Globescu, Sander Demollari, Paul Cervina, Dan Debinschi, Răzvan Patriciu, Puzdarie (amintind de Pozdare al lui Ion Lăncrănjan), Găunescu etc.
Nu aceeaşi metodă de şarjă şi de a carica o foloseşte Marius Tupan pentru filiera feminină. Este gestul unui cavaler de ocazie, fiindcă acidul clorhidric al stilului lubric cade tocmai pe aceste fiinţe erotomane. Nimic din ceea ce înseamnă senzaţii tari, despuietoare de nervi, conştiinţă şi decenţă nu-i scapă autorului. Am sentimentul că omul cult , cărturarul cu deschideri enciclopedice aduce în largi descrieri de peisaj uman materia profană şi frivolă a la Boccaccio, nu dintr-o modă (actuală), ci din ideea unei completitudini a faptului pământean. Din totdeauna, lupta pentru putere a apelat cu bune şi foarte bune rezultate la politică, fie şi a struţului, ca şi la hetaire, care, sub zodia interesului efemer, au strecurat interese, lupte de gherilă, răsturnări spectaculoase de situaţii în relaţiile dintre ţări. Istoria omenirii este încărcată de asemenea exemple şi romancierul nostru, ştiutor de atâtea , punctează ca la floretă momente de destindere, dar şi de încrâncenare, mai cu seamă în volumul Rhizoma. Faptul în sine are numai conotaţii literare, şi nu din lipsa pudorii, scriitorul dezvăluie linia normală a gândirii unui om. Dedublarea operată este fenomenală, cu briză încântătoare.
Toate personajele feminine de prim-plan contribuie conştient la ambuscade, mereu oscilante, ca şi la asalturi surprinzătoare, în goana lor după efecte necesare în împlinirea misiunii ofertante. Se detaşează, în primul volum : Lelia Cordin, Graţia Morrinson; Salma Simona Malinovski şi Gilda Tudor, în al doilea volum. Graţia şi Gilda sunt ziariste, formatoare de opinie, cum se spune acum, iar personalitatea laică şi profesională este exemplar surprinsă de romancier. S-ar crede că autorul a trăit pe viu - naturalist - în tot ceea ce a redactat despre ele. Nu ca Mircea Cărtărescu, cel din Orbitor, care a citit, şi studiat, repere şi manuale de anatomie şi fiziologia omului, ca apoi să scrie un best seller - De ce iubesc femeile ?
Oricum, prezenÅ£ele feminine sunt stăruitoare în trilogie, iar voiajul unora dintre ele în ţări asiate dă notă maximă scriitorului care umple pagina cu elemente de documentar cinematografic -  de la dialogul tÄ™te -Å•- tÄ™te dintre programatorul voiajului Å£i "clienta", la zborul avionului, până la misiunile acreditate, prin nominalizări de hoteluri, întâlniri, compromisuri, declinarea identităţii, viaÅ£a "de acolo" - până la raportul de gardă. Acesta cere texte, înregistrări audio ÅŸi video, jurnale de sejur, la care se adaugă, sub jurământ, vorbe, indicii, descrieri, sugestii, concluzii.
Sub aceleaşi auspicii ale ştiinţei de a structura un roman modern de calitate, se află şi volumul al doilea - Rhizoma, tot cu trei trepte sau trei încăperi de lucru :Narcoze, Hipnoze, Psihoze.
Mai detailat, numai despre acest volum, ne-am pronunţat în numărul pe martie 2006 al revistei "Ramuri" , p.9. Acum îi vom fixa locul în cadrul trilogiei. Cartea atinge vârful analizei, în care observaţiile psihologului dar şi ale psihiatrului controlează în detaliu toate înscenările pentru ca partea adversă să îşi poată lua .revanşa (cuvânt care deschide graniţa dintre fiare şi om).
Ca orice romancier important, cu ştiinţa "facerii" unei trame incitante, Marius Tupan se mărturiseşte pilduitor, în formule subiective de participare la "viaţa" actanţilor săi. Vorba unui scriitor - 3 şi cu Rezeda 4. Scriitorul trece în tabăra "personajelor şi cititorilor săi, fiind jucat de un alt creator instalat în lumea gardienilor. Care şi acesta, la rândul lui, ajuns personaj, capătă lesă de la plăsmuitor, plasat între astre sau numai strecurat în cugetul lui printr-un duh " (apud M.T.).
Se află în pasajul reprodus axa de tehnică narativă care deconspiră un suprarealism controlat, etajarea de metatexte, cerute de ideile în miÅŸcare. Apelând la deja arhicunoscuta "cameră circulară", propusă de Wayne C. Booth, romancierul îşi provoacă personajele, dându-le, în mod pedagogic, o reprezentare în acÅ£iune. Mai întâi, trebuie să-i facă un C.V., apoi să comunice opinii, pe cât posibil, personale, despre tema reuniunii. Scriitorul rămâne totuÅŸi regizor, dar, de data aceasta, intră ÅŸi el în joc. Devine personaj. Numai că, la rându-i, realizează portretele celorlalÅ£i. Acum, doar mental. La retragere, pe masa de scris, adaugă ÅŸi sacrifică după linia centrală stabilită. Aici apare fractura, deviaÅ£ia. Ca marele Márquez nu-ÅŸi mai motivează trecerea dintr-un spaÅ£iu într-altul sau dintr-un registru stilistic într-altul. Scriitorul a văzut ideea în miÅŸcare, de aceea iluminările apărute trebuie înregistrate, fie ÅŸi într-o vizibilă dezordine. Câştigătorul de cursă lungă se numeÅŸte critic literar, iar cititorul devine un homo ludens ÅŸi se bucură la vederea acestui minunat puzzle. Din­tr-un astfel de joc inteligent, nu lipsesc astrele, sforăriile, ziariÅŸtii, fosta gospodărie de partid. ÃŽn întreg volumul, funcÅ£ionează zeci de servituÅ£i semantice ale verbelor a iubi ÅŸi a urî (titlu de volum al unui critic din Cluj, care trece ca portdrapel la Grigore Plagamat, mărturisitorul din ultima pagină a romanului).
Volumul al treilea - Asteroidul - se impune prin pulsaţiile stilistice care încarcă aşteptarea. Fantasticul realist se centrează pe faptele şi gândirea lui Miru Rozeta, cel hărăzit divin, încă de la naştere. Ca orice muritor care se teme de mânia Celui de Sus, simte căderea obiectului cosmic şi îl dirijează spre potolirea vulcanului, survolând într-un elicopter zona vizată.
Celor întâmplate în stagiul de existenţă a omenirii - Potopul, Turnul Babel, li se adaugă acum Ploaia de Foc. Retoric, se aude o nouă profeţie : "E, oare, ultima somaţie dinaintea.". Ca odinioară eminescianul Dionis, care n-a putut pronunţa în întregime numele lui Dumnezeu, fiindcă cenzura transcendentă l-a trezit, aici Miru Rozeta, din superstiţie, nu rosteşte cuvântul Apocalipsă. În treacăt, notăm câteva supoziţii de ordin filosofic, al căror rang speculativ ne poate conduce la fixarea lui Marius Tupan în postura de ctitor al unei noi structuri de roman, oricum, neactivate până acum în spaţiul nostru.
Punctăm, prin detaşare, cuvintele de început ale trilogiei (fiecare volum având trei trepte de zbor narativ): Izolarea, Revanşa, Ameninţarea. Într-o interpretare de cabală, litera I ar fi semnul de verticalitate , dar şi de perpendicularitate, de plutire omogenă, în unitate. Ar fi chiar semnul omului ca fiinţă;
Litera R este imaginea ghemuit a omului, a constrângerii lui pe pământ. Litera A , de imagine geometrică, semănând cu un compas, cu stabilitate, dar intersectată median. Deci, ea reprezintă o unitate gâtuită, deloc dată în două.
În schimb, fiind vorba de trei substantive, forme verbale lungi, după model latin, deducem că insistenţa prezenţei lui a capătă apogeu în cuvântul Apocalipsă. Ş.a.m.d.
Ca roman total, cu irizări specifice posmodernităţii europene, Marius Tupan pune în trendul ludic al scrierii unele idei filosofice. Reţinem câteva : cucerirea puterii nu poate fi niciodată o formă de contract social, chiar dacă i s-a zis revoluţie de catifea sau portocalie. Istoria nu se grăbeşte (predist) dacă oamenii nu o provoacă; iar atunci când ea îşi iese din matcă, se poate vedea extrem de bine circuitul relaţiilor dintre mase şi personalităţi. După ce ultimele
s-au încununat cu victoria, încep să analizeze şi să acapareze energiile celor mulţi, pentru a-i face dependenţi de ele. Loviturile de stat tocmai aşa se realizează. Nu publica în 1933 Curzio Malaparte o lucrare intitulată Tehnica loviturii de stat ?
Derivată din această idee, apare şi dezbaterea polivalentă a lui Tupan , depistabilă în mirajul vorbirii lui Răzvan Patriciu, autorul unui Tratat de istorie. Acesta este personajul care roade în spaţiul craterului; în stânga, în dreapta, şi prin interpuşi ca Plagamat, numai să-şi iasă din condiţia de viceguvernator.
Zvonul, apoi informaÅ£ia că asteroidul va atinge pământul, îi pune la grea meditaÅ£ie pe .conducătorii craterului. Sigur este vorba de venirea Apocalipsei. Ei sunt niÅŸte autoexilaÅ£i din lumea normală, ca să nu fie pedepsiÅ£i acolo în mod exemplar. ÃŽn loc să meargă spre pocăinţă ÅŸi jelanie, ei reorganizează socialul ÅŸi politicul ca-n viaÅ£a de dinainte. Ceva aparÅ£inând romanului Biblioteca din Alexandria (1980), al lui Petre Sălcudeanu, se află într-un asemenea caz. Datorită izolării ÅŸi comportamentului de grup, ne putem gândi ÅŸi la Åžatra (1968) al lui Zaharia Stancu. Ceea ce li se întâmplă craterienilor Å£ine de o metaistorie, pe care viaÅ£a îi împinge să ÅŸi-o asume. Este aici o filozofie a existenÅ£ei ? Desigur că da, iar romancierul culisează fenomenal pe viaÅ£a agitată a indivizilor. ÃŽn faÅ£a unei catastrofe, oamenii nu sunt deloc uniÅ£i, ci trăiesc larvar, ca în filozofia asiată, amânând, chipurile, iminenÅ£a, sau trăind indiferent. Se află în această trecere prin istorie într-un mod retractil o trimitere acidulată la români. Tupan parcă îndeamnă vizibil la armonie, ca principiu fundamental al existenÅ£ei în Univers. Nu întâmplător, cel care dirijează, prin revelaÅ£ie, asteroidul, salvând planeta, se numeÅŸte Miru Rozeta. Dacă Marius Tupan ar fi cunoscut în detaliu ÅŸi principiile cultului Bahai, cu nenumărate rozete ca decoraÅ£iuni pe clădirile propagatoare ÅŸi cu împăcarea raselor umane, a religiilor acestora sub semnul universalităţii credinÅ£ei, paginile dedicate acesteia ne-ar fi apărut mai dense. Deci, Istorie - Filozofie - Re­ligie.
Prin toată schelăria, ca şi prin limbajul aerisit, flexibil, deloc contorsionat, etajat ca în noimele psihanalitice, trilogia se refuză categoric încadrării sale în roman social sau filosofic, speculativ. Nu, trilogia are supleţea scrierilor psihologice care au apelat, cu precădere din sec. al XX-lea, de după Freud şi Jung etc., la analize aproape infinitezimale ale conştiinţei şi ale sufletului. Unele scrieri redactate la persoana întâi au prioritate în această categorie. Cele la persoana a treia oferă lejeritatea distanţării, dacă nu în timp, măcar în spaţiu. Cum şi acesta adesea poate cuprinde pe autor, el, dăruit cu har şi cu luciditate, se poate despărţi de realitatea imediată prin proiecţii ale imaginarului (complet, arborescent). De acum, după structuralişti şi semioticieni, imaginarul poate primi semnificaţii, simboluri, alegorii şi parabole.
Grupările personagiale ale trilogiei nu se pot substitui în mod expres primelor două nominalizări anunţate, deoarece le refuză concreteţea şi instabilitatea situaţiilor în care sunt puse. Am zice ca "ieri" că nu sunt .tipice ! Nici alegoria nu poate fi aplicată în totalitate, deoarece învăţămintele care ar trebui să se reunească într-o morală nu prea se coagulează de-a lungul celor peste 800 de pagini. Mai rămâne parabola, bine fixată de teoria literară în lumea modernă, de la Hegel încoace.
În sec. al XX-lea, parabolei, în juisarea ei absconsă, i s-au adăugat , la nivel literar, abstractul, fabulosul, enigmaticul, obscurul, echivocul, absurdul. Receptorul poate întreprinde decodarea parabolei pe cont propriu, oferindu-şi o cheie a înţelegerii gen puzzle. Nu cumva Istoria ieroglifică (1705) ar trebui socotită primul semnal românesc, de tip baroc, unde parabola este un puzzle ?
Trilogia lui Marius Tupan este saturată de forme narative, cu tehnici de lucru antrenate înadins ca să ofere suspans, spectacol, iniţiere şi ţinere de minte. Ea dispune în paliere epice idei bine încarnate, apelând la dedublare, duplicitate, regie şi conexiuni atipice, retorice şi de caricatură, făcând ca întreg ansamblul să se singularizeze nu numai în rândul generaţiei autorului, ci chiar de scrierile anterioare ale acestuia. Există atâta aplecare asupra amplasării fiecărui cuvânt, paragraf, propoziţie, frază, încât se creează iluzia unei alunecări iniţiatice, polimorfe, a individului contemporan, mereu în postura alergătorului de cursă lungă, deşi este epuizat în efortul lui de instalare a numărului de aur.
Roman-eseu, Batalioane invizibile fixează o nouă bornă epică în peisajul bulversant al prozei naţionale, oferind piste şi ispite de scenarii cinematografice. Ele ar putea fi cu nimic mai prejos decât filmele realizate după romanul În căutarea timpului pierdut, de Marcel Proust , dar parcă mai aproape de Numele trandafirului, al lui Umberto Eco. De ce ? Fiindcă Marius Tupan a desfăşurat narativ lungi canale de aducţiune a unor teme şi motive universale, realizând un fel de întemeiere heideggeriană a limbajului românesc, căruia nimic din ce-i este specific omului nu-i scapă necercetat. Proza aşază cuvinte într-o anume sintaxă, filmul impune imagini, panoramare şi proiectează vorbele în geometria culorii.