| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Vocea sineluiNiculina OPREAFiind cunoscută în spaţiul britanic atât pentru propriile volume cât şi ca redactor-şef al revistelor de cultură poetică, Orient Expres şi Poetry Review, poeta Fiona Sampson s-a apropiat de literatura română cu o răbdare tipic englezească. Volumul Folding the Real / Pliind realitatea (Editura Paralela 45, Piteşti, 2004, în traducerea semnată de Laura Cristiana şi Milijana Vukadinović) a apărut ca urmare a trecerii poetei prin spaţiul românesc. Spre deosebire de alte poete de limbă engleză, autoare care mizează pe feminitate în poezie, Fiona Sampson e posesoarea unei arhitecturi a poemului. Ea îşi construieşte poemele cu mare atenţie încât îmbină sensibilitatea feminină cu rigorile scrierii aproape dure: "Şi mişcându-se între frunzele stejarului lumina se tulbură,/ fierbinte ca ceara unei candele de zi, se învârtejeşte şi picură/ dezvelind ceea ce este din ceea ce ar putea să fie, împingându-l în sus/ - pe ceea-ce-este - cu încăpăţânarea unei flăcări galbene/ - o limbă - o discontinuitate încăpăţânată care e un/ gest, dar nu pentru noi şi nici adresându-se vreunui public,/ care este prin urmare o mergere mai departe şi o maturizare/ deloc asemănătoare cu ce făceam noi (referenţiali, şireţi/ cu teama noastră de respingere), ci un fel de/ obtuzitate care îşi arogă toate câmpurile din spatele copacilor astfel/ că ele devin galbene, grâul de iarnă răsare galben,/ lutul e galben, chiar şi frunzişul îşi scutură gălbeneala/ din el, o izbucnire de foc ursuză, şi aruncă/ pe noi tot ce prinde, violent: şi astfel se trece." (Compunerea câmpului) Pot spune despre Fiona Sampson că este o poetă a înserării universale, iar întunericul e teritoriul în care autoarea atinge cote maxime ale creaţiei fără a fi vizibile eforturi în traseul poetic ci doar o trăire intensă dublată surprinzător de o conştiinţă a realului. "În viaţă? Şi - da - da - zbateri lungi de o aripă o izgonesc din cer,/ argint din plumb, pământul întunecându-se dar luna înaltă ca şi/ vârfurile copacilor, negrul străpungând negrul şi albul/ gonind prin negru - cu aripile/ îndoite abrupt ca bumerangurile cu a penelor,/ tendoanelor, oaselor ridicare/ şi abandon ritmic - ca şi cum lumina ar fi lărgit/ penele, s-ar fi scufundat, ar fi zdrobit albul/ râu sau bâtlanul s-ar fi ridicat continuu, nedefinit,/ trăgând cu el apa întunecată, târând prin cer ceva/ - ce?- trăgând cu el ceva încă neformat - gustul amurgului/ înverzindu-se - din valea plină şi fără formă/ câmpurile albe/ crângurile negre din memorie din mirosul lemnului/ cărarea câinele negru alergând cu picioarele-i lungi pe sub mărărcini/ bâtlanul amintind de o altă plimbare - în ploaie, tunete - / acum zece ani, aici - îl văd săltând peste copaci/ întunecaţi, neted ca o lună - şi pasărea şi eu încă trăim." (Plimbare, zbor). Volumul Folding the Real / Pliind realitatea conţine şi poeme în care autoarea recurge la confesiune, dar nu aceasta e calea cea mai bună pentru poetă. Poemele în care Fiona Sampson îşi construieşte discursul poetic după rigorile poeziei cerebrale sunt cele mai bune din această carte. De altfel, identitatea fiinţei (şi nu doar cea creatoare) într-un spaţiu de multe ori supraaglomerat e tema volumului de faţă. "Spaţiul îl umple şi îl goleşte. Umplerea şi golirea spaţiului. Aşa/ se petrec obiectele pe lume. Odată ce le ai ele îşi încep/ acea ciudată fixare a luminii, a aerului şi aşa mai departe, iau/ problema volumului destul de în serios şi chiar/ zgomotos, de fapt chiar îţi doreşti uneori ca ele să înceteze: există,/ zici tu, destui oameni de ştiinţă care deja fac genul acesta/ de lucruri, şi de fapt tu vrei să opreşti ţipetele, să faci dragoste/ şi pace şi să înţelegi tot: numai că ştii/ cum va ieşi, obiectele vor începe să se influenţeze/ unele pe altele astfel încât nici tu nici el nu veţi putea/ să descifraţi care e începutul şi unde, ci veţi auzi, în tăcerea ce/ urmează fiecărei acţiuni - în care fiecare lamă de iarbă, fiecare farfurie/ aşa cum era se abandonează într-o confuză ţigară post-/ coitum - huruitul prelung al puterii în retragere: a lucrurilor." ( Ce face mobila). În poemele în care autoarea lasă în urmă realitatea şi caută să-şi impună "conştiinţa poetică", ea îşi află una din laturile originalităţii. Relaţia viaţă - moarte nu e prezentă doar ca un teritoriu al spiritului, ci ea dă consistenţă la tot ce poate fi oglindit de real, însă trecerea de la starea de contemplare la cea de înfăptuire nu poate fi făcută în afara sinelui, aceasta este de fapt axa în jurul căreia gravitează poemele volumului de faţă. "(.) // Vocea - acea amprentă a sinelui - care se află deja în/ sunetul nenăscut, care se află în ureche sau se înalţă să întâlnească/ sunetul pe care îl faci, cu stomacul ca o altă cutie de rezonanţă oglindind-o/ pe a ta (familiar fiindu-i genul de cunoaştere pe care n-ai vrut/ să o laşi să scape)/ cu coarda o foiţă împărţind, unind/ sunetul pe care îl vei face cu cel deja făcut, sunetul/ aşteptând cu cel actualizând - fiind - / în felul spaţios al undelor (deplasându-se spre ceva mai mult,/ împrăştiindu-se şi ramificându-se nesfârşit într-un copac de tonuri,/ alungând marginile posibilului un pic), pe când/ ce este dat este o pliere întru sine, o/ repetare, înregistrând posibilul şi ceea ce este/ dincolo de acesta şi trăgând spre suprafaţă, prin/ lemn şi prin fire şi prin vopsea, amprenta sinelui: adică a ceea ce este." (Pliind realitatea). Poeta reuşeşte cu mare uşurinţă să traseze acea linie absolut necesară întru separarea realului de imaginar. Încă nu sunt sigură dacă e vorba despre "o linie aproape neagră ", aşa cum e prezentă în creaţia poetului Mircea Bârsilă, ori doar despre linia vieţii sau "linia vie" cum o numeşte autoarea şi care nu poate lipsi din componenţa realităţii supusă plierii. "Linia vie care ţine iarba - iarbă - sau cerul/ plin: unde se ridică din hârtie ca şi cum ar fi fost acolo/ deja ca o fantomă sau ca o minune aşteptând să se întâmple/ mişcarea (şi noi suntem mişcaţi): lăţimea ei nepermisă invizibilă dar/ neagră - culoarea întinată la margine îngrămădindu-se spre ceea ce/ noi percepem (dacă percepem) ca întreguri - între găuri? - năvălind/ peste, năvălind prin imagine ca o tăietură, un/ altceva profund aranjând imaginea ca pentru a indica/ un soi de frică sau de hotărâre ce o ţine înăuntru:/ lumina sau braţul ridicat, mingea spărgând-o,/împărţind-o pe pagină: greutatea umbrei,/ linia descendentă, felul în care muşchii şi tendoanele trebuie să se agaţe/ de ea, pierderea a ce-o fi fost chiar în clipa/ dinainte de a fi - asta - prezentul şi forma: această linie. " (Trasarea liniei) Tocmai această abordare a liniei vieţii, îmi pare un gest de curaj dus la extremă, dar nu întâmplător. Poeta îşi cunoaşte atât de bine universul încât nimic nu o poate surprinde. Deşi e un univers întunecat, el nu este unul al însingurării, permite totuşi pătrunderea fascicolelor de lumină chiar dacă nu poate fi vorba despre o lumină dătătoare de viaţă, ci mai degrabă, de una care doar semnalează viaţa. O caracteristică a poemelor de întindere mare din volumul Folding the Real / Pliind realitatea, o constituie fragmentarea la care ar putea fi supuse luând în calcul aglomerarea (de multe ori) a stărilor şi faptelor dintr-un astfel de poem. Fragmentarea e posibilă şi nu ar diminua nici forţa de expresie, şi nici mesajul. "Pervazul e şi un orizont. Te tolăneşti sub el/ pe patul de pături/ să priveşti copacii şi iarba ecranând/ ingeniozitatea decolorată// care e un continent de distanţă. Şoproane de scânduri umplu ecranul/ cu spectrul sărac şi îngust/ al unei lumini sidefii de scoarţă cenuşie/ paloarea unei pagini// şi discerni pagina. Szajol. Dar ar putea fi/ ar fi putut fi/ altundeva, copacii osoşi pură iluzie/ frunzele sticloase// pline de luminosul diafan al unui râu străveziu/ în felul în care accentul/ prinde cuvântul/ - zăbovind şters - de margine// deplasându-se dincolo de percepţie. Sârbul/ neliniştit. Fuiorul negru/ al trestiilor dincolo de geam./ Un palid aşternut de mirişte.// Toate astea stingându-se deja şi răcindu-se întru amintire./ Mai citeşti o dată./ Şi o să mai citeşti o dată./ Doi copii într-un măr/ încă legănându-se acolo. Lumina e în al cerului/ ecran alb/ pe pagină/ pe limba străinului tău. " (Jurnal de călătorie). Un discurs poetic direct, supus unui vizionarism de bună calitate, ne oferă Fiona Sampson. Folding the Real / Pliind realitatea rămâne o carte scrisă inteligent în care luciditatea autoarei este elementul esenţial în a nu se pierde printre hăţişurile actului creator. |