Dupã o îndelungatã documentare ºi elaborare, Mircea Constantinescu ne oferã un demers original, un „dicþionar“ de o perspectivã unicã: Antologia tãcerii (România Press, Bucureºti, 2006, 330 pg.). Eseu erudit ºi rafinat, radiografiere aproape exhaustivã a ipostazelor tãcerii, înþeleasã nu numai ca un act volaþional spontan/involuntar cu importante consecinþe în ambientul natural/social dar mai ales ca o formã de comunicare opusã celei exercitate de cuvânt ºi totodatã complementarã acesteia.

Lucrare pertinentã, prin vastele trimiteri, deosebit de profundã în analiza fenomenului luat în discuþie, volumul cautã sã convingã „pentru o orã sau pentru o viaþã, cã Tãcerea îºi meritã majuscula“. Discursul programatic, bazat pe rigurozitatea necesarã, este motivat prin fraze ºi expresii citabile, extrem de interesante ºi instructive, probând cã „meditaþiile despre tãcere... irump din perspective ºi cu finalitãþi diferite. (...) Nu-i vorba doar de o suprapunere de registre ale demersului real/figurativ, ci chiar de identitãþi verificabile în cotidian“. Capacitatea de sintezã a autorului e relevatã de înregistrarea directã a varii forme de manifestare a domeniului pe care îl descrie ºi îl circumscrie oferind o viziune globalã ºi de profunzime.

Construcþia creaþiei este relevatã de titlurile secvenþelor (14) între care: „La început a fost tãcerea“, „Nefiindul ºi fiindul“, „Variaþiuni pe o temã datã“, „Legatã la ochi ºi violatã repetat“, „Eli, Eli, Lamma Sabacthani“ etc. Remarcabilã, ca densitate ºi amploare a informaþiilor, lucrarea surprinde prin varietatea lecturilor ºi complexitatea relaþiilor literare.

Tezaur de informaþii, alegere specioasã ºi generoasã, materialul consemnat (lecturã beletristicã) faciliteazã studiul mecanismului ºi oferã o savoare deosebitã prin varietatea aluvionarã a citatelor din valorile cultural/literare româneºti sau universale.

Carte-referinþã, subordonatã scopului informativ ºi interpretativ, aceasta distileazã, încapsuleazã „un pumn de relate“ devenind o bazã de date, un instrument de lucru complex, pentru cei interesaþi de comunicare, sociologie, antropologie culturalã, relaþii publice etc.

*

Dupã un astfel de studiu complex ºi complicat, parcã pentru a-ºi oferi sieºi un respiro, Mircea Constantinescu publicã un „jurnal de babord de tribord de prorã de calã de-tot-ce-doriþi printr-o notã de regret sau marasm «profesional»“: Tropãind prin spaþiul schengen (Ed. Albatros, Bucureºti, 2006, 155 pg.). De fapt cartea nu este jurnal de cãlãtorie (nici cronologic, nici itinerant) ºi nici ghid, ci un joc tulburãtor de planuri, o anchetã pe viu a unor chestiuni sociale acute urmãrind o antropologie urbanã prilejuitã de un periplu în ºapte þãri europene. Investigatorul se implicã în ancheta sa notându-ºi propriile observaþii ºi reacþii asupra stãrilor de fapt ale cotidianului vizibil. Confesiune ºi examen de conºtiinþã, cartea panorameazã, într-o partiturã subiectivã ºi compozitã, aspectele unei civilizaþii moderne marcate de contraste ce-i permit, autorului, consideraþii sociale, psihologice, patologice.

Înregistrând oameni ºi fapte, Mircea Constantinescu acþioneazã ca un teleobiectiv de mare precizie care, însã, probeazã un plus de mobilitate în acceptarea unor comportamente în comparaþie cu perspectiva general rãspânditã: „desigur cã ºocul Occidentului (y compris Hongrie) mi-a otrãvit percepþiile ºambrate la temperatura ºi umiditatea unei odãi sufleteºti în care s-au culcuºit destule eresuri“. Spirit neconvenþional, autorul comunicã impresiile nealterate cu intenþia „de a avertiza cã o civilizaþie care se respectã respectã ºi cele mai naturale sau mai infamante necesitãþi omeneºti“. Meditaþiile autorului reflectã alteritatea mentalului colectiv pentru care toleranþa devine acceptarea aparentei anormalitãþi la care unii „zâmbesc strâmb-jenaþi“. Un voit fals umor ascunde reflecþiile unor „turiºti de buzunar“: „Remarc, în compensaþie, cã se vânturã mai puþine fete cu ombilicul inelat tatuat expus vederii decât prin Carpaþii mioritici /.../ Nu sunt un papistaº, nu sunt nici mãcar un pudic, mã revoltã însã vulgaritatea grosierã.“ Reflecþii amare, ale unei demnitãþi a sãrãciei, surprind „Distincþia posibilã: localnicii (suficient de mulþi-ºi-vizibil neeuropeni) nu-ºi îndeasã desagele cu videocamere ºi foto-aparate, ci cu baghete, brânzeturi roºii castraveþi lapte icre niscaiva cutii cu bere ori sticle cu Beaujolais sau Pernac Bordeaux“.

Impresiile, asemeni unui puzzle, contureazã scenarii produse de imaginaþia luxuriantã a unui om de culturã cunoscãtor al artelor dar ºi al literaturii la care face dese aprecieri. Stãruie îndeosebi asupra „Amsterdam(ului) tuturor posibilitãþilor“ unde „Muzeul Sexului mi se pare cel puþin emblematic pentru largheþea doctrinarã a oficialilor olandezi ºi pentru generozitatea comportamentalã a bãºtinaºilor amsterdamieni“.

Scris alert, puternic nuanþat, cu nonºalanþã metaforicã, volumul oferã pagini picante care-i sporesc savoarea: „Suntem serviþi de negri galbeni albi creoli. /.../ Cei cele care au comandat salate sunt avantajaþi, masculii care au pretins fripturi se vãd nevoiþi sã-ºi satisfacã apetitul cu felii groase violacee roze ca niºte sexe pubere taman bune de abandonat“.

Spaþiul scriptural probeazã inteligenþã ºi sensibilitate; sintaxa proprie, limbajul modern, adecvat, nuanþat, reflectã profesionalismul unui scriitor de excepþie: vigoarea stilului ºi fulguraþiile surprinzãtoare ale expresiei îl definesc pe Mircea Contantinescu.