Pe drumul pavat cu ghimpi (Suceava, Lidana, 2005) este cartea unui supravieţuitor al gulagului comunist. Filaret N. Toma din Stulpicanii Bucovinei, tânăr absolvent de ASE Bucureşti, este arestat în 1952 şi, timp de 10 ani, el cunoaşte, rând pe rând, metodele diabolice ale brutelor de la Rahova, Jilava, Dej, Gherla, Aiud, Periprava etc., etc. Ideile lui Makarenko „capătă valenţe sporite… prin punerea în aplicare a unor inginerii inimaginabile de «spălare a creierelor» prin tortură” (316). Monştri de sinistră celebritate ca Nicolski, Dulgheru, Zeller sau Ţurcanu, deţinutul devenit călău, ascultă în extaz „horcăitul victimelor, trosnetul oaselor rupte, scrâşnitul dinţilor, şuieratul urletelor disperării, toate-nvăluite în ceaţa urii şi a nebuniei” (321).

Pedepsele, de o brutalitate dementă, sunt aplicate unor oameni absolut nevinovaţi, ca acel Gheorghe Hopincă din Capul Satului, a cărui unică „vină” era aceea de a fi avut un vecin legionar. „Interogatoriul”, dacă se putea numi astfel, era de fapt o avalanşă de urlete şi lovituri bestiale având ca unic scop asumarea unei vinovăţii imaginare. Întrebarea care se pune este: De ce? În ce scop? Cui servea demolarea fizică şi psihică a unor oameni a căror unică vină era aceea de a fi aparţinut elitelor, indiferent de categoria socială, ţărani, muncitori sau intelectuali? Răspunsul trebuie căutat în lipsa de legitimitate a partidului comunist, impus de o putere străină prin fraudarea alegerilor, violenţă şi pervertirea oricăror principii morale.

Cartea lui Filaret N. Toma este o mărturie tulburătoare a dramei unui întreg popor constrâns să accepte prin intimidare domnia brutei şi a nonvalorii. Filaret N. Toma nu face literatură, nu este un om al condeiului. Dar este un Om puternic şi, la 80 de ani, depune mărturie, îndrăznind să sfideze pe cei care, după zece ani de chinuri, au îndrăznit să-l ameninţe:

„—Trebuie să uiţi ce ai văzut şi prin ce ai trecut. Securitatea va fi în continuare pe urmele tale!” (435).

Omul acesta vorbeşte în numele a „sute de mii de români care n-au «bătut palma» cu duşmanul cotropitor” (498) deschizând o pagină tragică a istoriei „care nu se învaţă la şcoală”.