Istoric, eseist ºi om de stat victorian, Thomas Babington Macaulay (1800-1859) s-a nãscut la 25 octombrie la Rothley Temple, Leichestershire, Anglia, fiul unui fost guvernator din coloniile africane, filantrop ºi militant anti-sclavagist, Zachary Macaulay. Copil extrem de precoce, atras de literaturã ºi istorie, a început sã scrie poezie ºi o istorie a lumii înainte de a împlini zece ani. S-a remarcat ulterior în cercurile de dezbateri intelectuale la Trinity College, Cambridge, începând sã publice celebrele sale eseuri literare ºi istorice în nu mai puþin prestigioasa The Edinburgh Review. În1926 a devenit avocat, iar în 1930 a intrat în Camera Comunelor pe listele Partidului Liberal, unde s-a remarcat prin discursuri parlamentare strãlucitoare. Pe lângã activitatea politicã, îºi continuã seria popularelor sale eseuri, publicate în trei volume, în 1853, ºi intitulate Critical and Historical Essays, a cãror apariþie a fost precedatã de publicarea unui volum de versuri narative, The Lays of Ancient Rome (Cântece despre Roma anticã, 1842), în care vãdeºte aceeaºi strãlucire ºi bogãþie coloristicã precum în lucrãrile în prozã.

Macaulay continuã sã fie activ în politic, îndeplinind diverse funcþii importante pânã la alegerile generale din iulie 1847, când se decide sã se concentreze asupra scrisului ºi adoptã modul de viaþã mai retras al unui cetãþean obiºnuit. Primele douã volume din celebra sa lucrare The History of England from the Accession of James II (Istoria Angliei de la Jacob II) au fost publicate în decembrie 1848 ºi s-au bucurat de un imens succes, numeroase alte ediþii apãrând în Marea Britanie ºi SUA. Capitolul al treilea a contribuit în mod inerent la dezvoltarea istoriei sociale prin prezentarea unui amplu studiu, contextual relevant, al societãþii engleze a anului 1685 privind populaþia, oraºele, clasele sociale etc. În 1852, Macaulay obþine un nou mandat în parlament, dar refuzã un loc în guvern. Se aflase deja cã suferise o anumitã afecþiune cardiacã, ceea ce îl determinã sã-ºi diminueze activitatea pe plan politic ºi sã se ocupe cu predilecþie de scris pentru a duce la bun sfârºit Istoria Angliei...

Continuã sã lucreze cu multa râvnã, aºa încât al treilea ºi al patrulea volum din Istoria... sunt publicate în noiembrie 1855, reuºind sã acopere o arie de circulaþie substanþial mai întinsã decât primele douã. Volumele publicate pânã atunci au fost ulterior traduse în mai multe limbi europene, i-au adus bani ºi un titlu de nobleþe, baron de Rothley în 1857. Înrãutãþirea stãrii de sãnãtate îl împiedicã sã mai þinã discursuri în Camera Lorzilor ºi este nevoit sã-ºi scurteze proiectul urmãtorului volum al Istoriei... spre sfârºitul domniei lui William al III-lea. Se stinge din viaþã pe 28 decembrie 1859 la Londra ºi este înmormântat la Westminster Abbey. Ultimul sãu volum terminat din Istoria Angliei...., ce relateazã evenimentele pânã în 1702, a fost publicat postum în 1861. Cea mai cunoscutã ediþie a lucrãrii este cea îngrijitã de C.H.Firth (1857-1936 ) în 6 volume ( 1913-1915 ), tot acestuia aparþinându-i ºi un amplu comentariu asupra lucrãrii, apãrut în 1938.

Istoria Angliei de la Jacob II , capodopera lui Macaulay, a înregistrat cote de vânzãri fãrã precedent. Primele douã volume au fost achiziþionate în 13000 de exemplare în patru luni, volumele III ºi IV au dublat cifra vânzãrilor în numai douã luni. În prezent, lucrarea lui Macaulay este receptatã ca având anumite puncte slabe care îndepãrteazã cititorul de numeroasele sale merite reale. Aceste scãderi pornesc în mare mãsurã din faptul cã autorul a abordat subiectul din punctul de vedere al unui înfocat avocat al „progresului”, viziunea lui Macaulay asupra ideii de „progres” fiind strâns aliniatã la o interpretare a evenimentelor care a considerat cã numeroasele realizãri reale din istoria britanicã ºi mondialã constituie rezultatul politicilor urmate de Partidul Liberal .

De exemplu, într-un discurs rostit în faþa electoratului din Edinburgh, cetãþenii nu au avut nici o îndoialã privind loialitatea lui Macaulay faþã de Partidul Liberal: ,,...liberalilor din sec. al XIX-lea le datorãm purificarea Camerei Comunelor. Abolirea comerþului cu sclavi, abolirea sclaviei coloniale, dezvoltarea educaþiei populare, micºorarea rigorii codului penal, totul, toate au fost realizate de acest partid; de acest partid, repet, al cãrui membru sunt....”

Istoria Angliei de la Iacob II începe cu o declaraþie potrivit cãreia Marea Britanie se aflã recent pe calea progresului: ,,...istoria þãrii noastre în ultimii 160 de ani este, în mod evident, istoria progresului fizic, moral ºi intelectual...” Pentru Macaulay, un aspect important al unei astfel de dezvoltãri a fost asociatã cu adoptarea noilor metode industriale. Aºa cum afirmase în celebrul eseu „Southey’s Colloquies on Society” ( Colocviile lui Southey despre societate ) în 1830: ,,... trebuie sã ne mãrturisim neputinþa de a gãsi informaþii despre vreo altã naþiune importantã, din trecut sau prezent, unde clasa muncitoare sã se bucure de o situaþie mai mulþumitoare decât în Anglia ultimilor 30 de ani. Când aceastã insulã era slab populatã, era necivilizatã; capitalul era insuficient ºi nesigur. Astãzi este locul cel mai bogat ºi civilizat din lume.....Oamenii trãiesc mai mult pentru cã sunt mai bine hrãniþi, locuiesc mai bine, sunt mai bine îmbrãcaþi ºi mai bine îngrijiþi medical, iar aceste progrese se datoreazã sporirii avuþiei naþionale produsã de sistemul manufacturier....”

Macaulay a subscris efectiv unei viziuni asupra istoriei unde liberalii erau aceia care au sponsorizat cu prioritate multe reforme „progresive” care au contribuit la apariþia sistemului britanic al democraþiei parlamentare liberale, care, lucru esenþial, a facilitat dezvoltarea unei societãþi comerciale ºi industriale. Scrierile sale istorice au avut tendinþa de a lãuda pe acei liberali reformiºti ºi a minimaliza pe cei care au obstrucþionat încurajarea acestor reforme.

Eroii lui Macaulay au fost aceia care s-au situat de partea puterilor crescânde ale parlamentului în lupta de a învinge, „puterile autocratice ale regalitãþii”. Astfel de eroi sunt cei care au sprijinit semnarea documentului Magna Carta (1215 ), reforma protestantã privind libertatea individualã împotriva Bisericii Catolice, reacþionarã ºi despoticã. În ceea ce priveºte rãzboiul civil englez, simpatia lui Macaulay se îndreaptã spre cei care au susþinut autoritatea parlamentului împotriva abuzurilor lui Carol I. În contextul evenimentelor din 1688, evident, Macaulay aprobã implicarea liberalilor în îndepãrtarea lui Jacob II, care este vãzut ca un campion al exercitãrii puterii regale.

Opera istoricã a lui Macaulay demonstreazã un partizanat, deseori exprimat în termeni exageraþi ºi excesivi în sprijinirea liberalilor ºi totodatã aratã un înalt grad de certitudine privind faptul cã istoria Angliei în perioada respectivã s-a caracterizat printr-un progres evident. Pe mulþi cititori pasionaþi de istorie îi iritã faptul cã anumite scrieri de specialitate încearcã sã ilustreze ºi sã pledeze, mai degrabã decât sã înþeleagã ºi sã elucideze evenimentele. O abordare evident partizanã poate conduce la un grad de neîncredere, situaþie în care cititorul îl suspecteazã pe autor de a nu fi prezentat în mod corect caracterele personajelor sau de a nu fi oferit o abordare obiectivã a cursului evenimentelor. Existã cu siguranþã o fisurã clarã faþã de credibilitatea oricãrui istoric în faptul cã cititorii sãi pot suspecta ca scrierile pe care le citesc pot fi vãduvite de o imagine cuprinzãtoare ºi echilibratã.

Lumea în care existãm este poate un spaþiu mai deziluzionant decât cea în care a trãit Macaulay. Au existat realitãþi de care ne-am lovit (secarea resurselor de energie, poluarea industrialã, cât ºi comunismul sau fascismul ca potenþiale, nepotrivite, experimentale? alternative la democraþia liberalã), realitãþi care ne-ar tenta sã fim puþin invidioºi pe solida credinþã a lui Macaulay în democraþia liberalã ca factor de asigurare a progresului.

Bibliografie

-Oxford Concise Companion to English Literature, Oxford University Press,2003

-Lytton Strachey, Eminent Victorians, London: Chatto and Windus,1984

-G.M. Trevelyan, English Social History ,Penguin Books, 1979

-Arthur Pollard (editor), The Victorians, London: Sphere Books LTD, 1970

-Basil Willey, Nineteen-Century Studies, London, New York, Cambridge University Press,1980

-Ileana Galea,Victorianism and Literature, Dacia, Cluj-Napoca,1996.