21, ora 19, la „Cub”, în Iaşi, pe răstimp de primăvară am poposit la Teatru, neştiind că acolo ne vor aştepta regizorul, echipa sa şi muzica lui Aurel Andreescu; după premiera de sâmbătă am ales un altfel de portret al lumii „Natură moartă cu un copil obez”,

Cu un umor când curcubeic, prin urmare nelipsit de tentaţia cenuşiului; când negru, după un mai apoi lipsit de echivocul râsului (şi atât spre ades după încercările de maturizare sub imperiul imperativului sexual alegoric); când treptat alb, profund retuşat, aproape iluzoriu dar mereu prezent ca himeră...

Într o casă aparent inofensivă nimeni nu şi ar putea închipui vreodată că, printr o întruChipare aproape perfectă ahitectural a interiorului, poate să pătrundă oroarea, nebunia şi mai ales amăgirea faptului divers al unei vieţi cu totul şi cu totul izolate, aflate în sfera implicitului de supliciu conjunctural dar fatalmente incoloră; cele trei capete fără unghiuri de vedere coerente, au fost găsite prin vina comună într un iureş al pătimirilor şi patimilor privite dintr un scenariu invers ca proporţie decât acela de tip Tanacu...

Am avut surâs, fiindcă prologul a fost al dramei, una cotidiană, însă nu lipsită de valenţele convalescente care îl duc treptat pe poreclitul obez, de la dedublare până dincolo de pragul schizoidal – fără însă vreo şansă, nici cea mai mică de reper; o viaţă împovărată de trei capete, o trăire curmată de o iubire mereu prezumată ca fiind dacă nu bolnăVicioasă măcar dusă la extremul mizantropiei; o prostituată, angajată astfel încât „grasu contrabasu să aibe cu cine să îşi rezolve nevoile fiziologice” sau în varianta ei, de târfă, „să şi o tragă; şi toate acestea sub tăcere debordând nerăbdării şi neapărat cu o altfel de identitate – cea de menajeră DAR neapărat cu o mătuşă 007 în dulap, pe post de plantonată (care în cele din urmă sfârşeşte în tragicul morţii, ca ridicolă întruchipare a unei vieţi cârcotaşe) şi cu celelalte care pe unde apucau;

Din iubire, totul se reduce la 3, din patimă totul se lărgeşte la 3, din încercarea exerciţiului grijilor maternale ratate, toate se pierd în detaliile triumVirale; un adevărat bâlci, dar nu al deşertăciunii ci al luptei babelonice de activitate mătuşiarnică; ba chiar şi închisoarea, le a fost reazămul, atunci când „grasu contrabasu” a fost jignit, la şcoală;

Atunci când moartea devine un fapt divers al vieţilor anodine, cursul existenţei îşi demască cu atât mai mult firea întregului ciopliturii din om, „solitudinea în 3, în 2, ba chiar şi în 1, cu sau fără delir, cu sau fără sictir, cu sau fără frustrări din amoruri (în triunghiul de surori sau nu) demult trecute, dar cu o ură a celui mai deSăvârşit alintat grăsan – Pompiliţă, „Pompi, Pompiţă”, care vroia să fie Pompiliu; e acel Pompiliu care cândva a cunoscut o fată, mai grasă, cu care s a perindat şi preumblat pe străzi întâmplătoare, printre curioşi, făţarnici râzători sau răutăcioşi cu o seninătate greu, foarte greu de înţeles într o lume a clişeelor firii înainte de cele ale Fiinţei... Rugăciunea Tatăl nostru, la masă; un ritual ciudat şi prea intim, tocmai de aceea şi liniştea a fost în sală aparte şi n gânduri la fel, dar şi n balanţa care anunţa cele două măsuri ale umanului/ inumanului – aceea a eliberării prin încarcerarea mătuşilor şi aceea a libertăţii evadării împreună cu alteritatea obeză; iremediabila ratare, iubirea, imposibila iubire, speranţa, irelevanţa nesperanţei, irefutabila eroare din şocul demascării, accidentul, internarea, dr. Psi cu „teorii de căcat”, revenirea acasă, o ultimă moarte, chiar ultima şi apoi chiar rămânerea în alb; Revolta arată creatura aflată în prag de încrâncenare precum dinspre Ghetsimani şi debordare către pârghiile urii predicatorilor morţii în amăgirea lumii dinaintea unui Apoi neanunţat; înaintea unui Zeu Anost aflat atunci şi acum înainte eşuării Creaţiei fără destin; vendetta care se anunţa, o cameră de zi – aceeaşi, un film fără resentimente, neterminat din pricini de Lili (cea vindecată dintr un râs isteric, tocmai în tragicul dinspre treptalul situaţiei; drama dintru început şi a cosnumat fervoarea prin nevoinţa tragediei), un streang, un loc de spânzurătoare, un ritm al mişcării difuze, o masă cu şi pentru 5, un vin; brusc, Lili pleacă, AdIo!!!; rămas singur, obosit şi obez, P, este culcat de mătuşi – Vanda, Cesonia şi Mirela – acum în alb şi prinse de lumina rece a minţii, a gândului, a somnului, a zbaterii, a coşmarului, a zbuciumului, a tăcerii... şi solitudinii

Aceasta a fost Natură moartă cu un copil obez,