Maria Mirabela Neagu se face vizibilă în critica literară cu un volum monografic dedicat unui romancier român de canon emergent: Bujor Nedelcovici – între atracţia scriiturii şi datoria mărturisirii. După cum observă criticul literar Ion Bogdan Lefter (şi o spune tranşant în prefaţa volumului) „fără să scrie şi să publice curent, neavând condei eseistic ori recenzistic exersat“, Maria Mirabela Neagu debutează cu „o solidă monografie.“ Cartea a fost iniţial o teză de doctorat, coordonată de profesorul Silviu Angelescu, şi i-a avut ca referenţi pe Ion Bogdan Lefter, Florin Mihăilescu şi Ion Buzera.

Maria Mirabela Neagu se raportează la canon implicit, prin relaţionarea lui Bujor Nedelcovici cu deja „canonicul“ Augustin Buzura: „Bujor Nedelcovici se înscrie pe aceeaşi linie a datoriei de a mărturisi pe care se poziţionează Augustin Buzura”.

Volumul este structurat în trei capitole. Primul capitol („Scriitorul în vremea sa”) reprezintă, pe de o parte, o punere biografică şi literară a lui Bujor Nedelcovici în contextul anilor 1970-1980, iar, pe de altă parte, o radiografiere a poeticii explicite a romancierului. Se evidenţiază că în concepţia lui Nedelcovici, precum în viziunea lui Augustin Buzura, romanul are o funcţie etică. În mod specific, Bujor Nedelcovici învesteşte romanul şi cu un rol cognitiv, şi cu o funcţie formativă.

În capitolul al doilea („Stil, joc şi mărturisire”) se realizează o catagrafie cronologic-evolutivă a romanelor lui Bujor Nedelcovici şi se delimitează patru etape de creaţie: a) în roman, psihologicul se îmbină cu analiza socială; b) în roman intră parabolicul, miticul şi legenda; c) romanul se centrează pe tema exilului; d) romanul ajunge să distileze înţelept şi detaşat semnificaţiile practice. În capitolul al treilea („Un topos al mărturisirii directe”) se analizează scrierile non-fictive ale lui Bujor Nedelcovici: jurnale, eseuri şi mărturisiri, publicistică.

În toate cele trei capitole sunt scoase în relief două tendinţe contradictorii din care rezultă tensiunea internă creatoare ce-l individualizează pe Bujor Nedelcovici: atracţia ficţiunii şi datoria mărturisirii. Metoda critică utilizată are trei componente despre care vorbeşte şi Ion Bogdan Lefter în prefaţă: fenomenologia cronologică şi structural narativă, „tematica şi stilistica”, punerea în evidenţă a nivelului „simbolic şi mitologic”.

Per ansamblu, cartea Mariei Mirabela Neagu este notabilă din cel puţin 3 motive: a) este prima monografie serioasă de critică literară dedicată lui Bujor Nedelcovici şi care încearcă, reuşind în mare parte, să ni-l arate pe acesta ca element al canonului; b) este o carte sistematică de critică universitară ce arată gust, capacitate de lectură organizatoare şi competenţă de a structura-destructura tematic şi stilistic; c) este o carte ce face vizibilă o meditaţie de altitudine asupra destinului unui scriitor şi asupra destinului literaturii.

Dincolo de această monografie temeinică de critică universitară şi în directă conexiune cu aceasta, un ultim „cuvânt”: o aşteptăm pe Maria Mirabela Neagu să treacă din spaţiul criticii universitare şi către zona criticii de întâmpinare.