Girată prin două prefeţe şi o postfaţă de escorta critică a trei scriitori (Ioan Barbu, Gheorghe A. Stroia, Elena Buică), a treia carte a Milenei Munteanu (rezidentă la Toronto, Canada), Culori şi ritmuri sud-americane, este totodată jurnal de călătorie şi reportaj cultural în câteva ţări din America de Sud: Brazilia, Argentina, Uruguay, Barbados şi Cuba.

Discursul literar este orientat spre a înregistra amprentele cromatice şi vibraţiile emoţionale ale locurilor vizitate şi ale oamenilor întâlniţi. Proiectul existenţial al eului discursiv este unul de explorare, iar atitudinea sa fundamentală este una de principială admiraţie: „am putut admira această lume vie, multicoloră, cu toate stridenţele şi nuanţele ei”.

Plecată din Toronto, Milena Munteanu nu se duce în America de Sud pentru a fi fost pe acolo, pentru a trasa un ghid de călătorie pentru alţii sau pentru a evada, pentru a fugi de acasă, ci merge ca să exploreze. Deprinsă să privească atent lumea în care trăieşte, scriitoarea face din călătorie o continuare a propensiunii şi a preocupării sale în ce priveşte „explorarea acestei lumi” (p. 31). În periplul său caută să descopere şi să înţeleagă sufletul locului: „Călătoria spre sufletul Americii de Sud continuă cu fiecare nouă înţelegere, indiferent că descoperirea se face la faţa locului sau de la distanţă”.

În principal, călătoria în cele cinci ţări este perplexitate şi admiraţie. În subsidiar, ea se arată o înfrigurată şi modelatoare comparaţie. Cea mai simplă raportare este cea meteorologică: „Plajele braziliene descoperite la Rio sunt absolut splendide. (...) E căldură ziua şi răcoreală plăcută, mângâietoare, noaptea. În timpul acesta aud că la Toronto zăpada e până la genunchi”. Sunt mai apoi marcate asemănările culturale: „Ne-am simţit bine în Brazilia. Cumva, parcă mă întorceam la rădăcini, căci aici am găsit că avem multe în comun cu verii îndepărtaţi din America de Sud. (...) Similaritatea cu lumea braziliană nu se opreşte însă aici. Lumea latină vibrează în ritmuri care, deşi diferite, (...) au aceeaşi înfocare”. O constatare memorabilă este aceasta: „numitorul comun dintre culturi se tot măreşte”. Are loc un fel de omogenizare culturală.

Milena Munteanu lecturează ţările Americii de Sud prin grila culturii occidentale. Este conştientă de aceasta şi se străduieşte să păstreze inocenţa privirii. Cu o neîntinată conştiinţă de călător, în esenţă, insistă să înţeleagă ţările pe care le vizitează. Un sprijin în comprehensiune i-l oferă lectura şi analiza cărţii lui Niall Ferguson, Civilization: The West and the Rest. Acest prim palier de înţelegere este un palier intelectual. Al doilea palier este unul axiologic; ţările vizitate sunt percepute prin sistemul lor de valori: la primul contact se ia „temperatura” unei „lumi noi” prin „valorile societăţii”, accentuează autoarea. Finalmente, aceste ţări sunt înţelese prin sentimentele negative pe care le provoacă. De exemplu, în Brazilia se experienţiază frica: „mă cam uitam în spate, să văd dacă nu mă urmăreşte cineva. (...) Ne era frică şi ziua în amiaza mare”. În schimb, în ţara unde „tangoul este o stare de spirit”, în Argentina, frica scade, devine sperietură: „m-au speriat unele cartiere din Buenos Aires”.

Scrisă cu o mână sigură, într-un registru plin de expresivitate, cartea de faţă ne face să înţelegem literar America de Sud. În plus, ea ne arată notabilele calităţi de prozator ale Milenei Munteanu.