Constantin Pădureanu este un prozator cu experienţă şi ajuns la o altitudine ridicată a capacităţii de textualizare. Calităţile sale se fac vizibile şi într-o carte, totodată, complexă şi interesantă: Grecia – pământ sfânt şi apostolic, Craiova, Editura-Fundaţia Scrisul Românesc, 2011.

Cartea este complexă prin combinaţia echilibrată pe care o realizează între diferite tipuri de texte. Fundamentală este experienţa unei călătorii în Grecia. Ea se translatează în însemnări de călătorie. Aici se reţin ca repere iradiante locurile de care se leagă destinul unor sfinţi, evanghelişti şi apostoli. Pe această coordonată, se realizează un expozeu pregătitor în care se individualizează omul grec, omul în genere şi destinul Greciei ca pământ binecuvântat. Resimţind lumea ca „incomensurabilă şi incontrolabilă”, omul se vede „neputincios şi vulnerabil”. Nevoia sa de securizare poate fi saturată printr-o cunoaştere aprofundată a lumii. „Cunoaşterea, se arată, oricât de vastă, are totuşi limitele ei”. Cunoaşterea omului va rămâne limitată. Dincolo de întrebările şi neliniştile ce-i procură fiinţei umane cunoaşterea comună, prin raţiune, există alte tipuri de cunoaştere ce se obţin prin revelaţie şi prin credinţă. Experienţei practice i se adaugă experienţa credinţei. În raport cu acest profil generic al omului, în Grecia, „credinţa şi religia” capătă un specific ce-i „înnobilează pe greci în ochii altor popoare”; ele „sunt prezente la tot pasul”.

O cunoaştere concretă este cunoaşterea istorică. În prima parte a cărţii se expune, pe scurt, istoria Greciei. Se reţin monumentele cele mai importante şi se insistă asupra lui Alexandru cel Mare.

Pe o altă coordonată, se evocă evoluţia culturală şi literară a Greciei, cu Homer şi Hesiod. Pe bună dreptate, se menţionează drept caracteristică a „perioadei clasice greceşti” setul de valori alcătuit din „măsură şi armonie”. Sculpturile şi arta monumentală ilustrează idealul de măsură, armonie şi eroism al omului grec.

Evoluţia spirituală a Greciei este marcată, pe de altă parte, şi de prezenţa în trei rânduri în Grecia, între 49 şi 65 e.n., a apostolului Pavel şi a evanghelistului Ioan. Acesta este începutul creştinării Greciei. Textualitatea creştină este o soluţie pentru a prezenta viaţa şi pildele a mai mulţi apostoli şi mucenici: Pavel, Ioan, Andrei, Luca, Dionisie Areopagitul, Nicodim, Manuil, Teofanie.

Un alt fel de textualitate, ce exprimă o cunoaştere a realităţii, este de tip documentar şi reportericesc. În parte, ea evocă arhitectura creştină văzută personal sau reţinută din cărţile lui Ioanichie Bălan, Vlad Pimen şi Teoharis Provatakis.

O componentă de tip literar cu un pronunţat caracter spiritual şi moral se constituie din texte fixate în realitatea României ultimilor 50 de ani. Este vorba de 21 de evocări literare ale unor evenimente fixate în Rudarii Olteniei şi ai căror protagonişti sunt oameni cucernici. O figură aparte face părintele Daniel Câmpeanu. Acesta, cu blândeţe şi răbdare, stă de vorbă cu sătenii, îi ascultă şi-i sfătuieşte. Înainte de toate, preotul se preocupă de a-i face pe oameni să gândească, să cugete, să-şi analizeze şi evalueze gândurile şi faptele. Sistemul de referinţă în raport cu care trebuie să se realizeze măsurarea onestităţii, cinstei şi corectitudinii este unul care se însuşeşte din cărţile sfinte. Scopul îl constituie „gândul cel bun”, „cugetul curat”, „sufletul curat”, „fără răutate şi păcat”, comorile din cer, evitarea „gândurilor negre”.

Ca atare, oamenii sunt sensibilizaţi să înţeleagă valori decisive precum sănătatea, bunăvoinţa, „a vedea partea bună a lucrurilor”. Deschis la valori, bine sensibilizat, George Bălan vine într-o sâmbătă la biserică „să se spovedească şi să ceară sfatul” preotului. Îi relatează acestuia că se vede ca devenind „tot mai rău şi nesupus”. Arată că şi-a propus să se schimbe şi nu reuşeşte. Părerea lui este că, dacă nu izbuteşte acum să se schimbe, va mai creşte şi se va transforma, va ajunge alt om. Daniel Câmpeanu înţelege fondul bun al copilului şi pentru a-i da o soluţie îl duce în grădină. Aici îi arată o salcie mică ce poate fi smulsă din pământ. Apoi îl întreabă dacă ar vrea să smulgă o salcie mare, ar putea. Din analogia construită de preot, tânărul înţelege că „timpul îndreptării” este acum. Schimbarea trebuie realizată imediat, căci mai târziu va fi mai greu.

În al doilea rând, oamenii sunt conştientizaţi în legătură cu importanţa practică a valorilor majore. Pentru Mihai Dunăreanu conştientizarea se realizează ca urmare a unei analize individuale, pornite de la un fapt cotidian. El compară banii cu sănătatea şi înţelege că sănătatea nu se poate cumpăra indiferent câţi bani ai avea. În mod derivat constată că sănătatea înseamnă „putere de muncă, bucurie, voie bună şi zile îndelungate”.

În al treilea rând, oamenii sunt responsabilizaţi în ce priveşte aplicarea practică a valorilor. Gheorghe Vasile, om harnic şi cinstit, are un fiu cam leneş şi mincinos, Ion. Tânărul îi solicită bani să-şi cumpere o pereche de pantofi precum ai unui vecin. Tatăl se arată dispus să-i dea banii, dar îl roagă ca în schimb să vânture grâul din pătul. Ion nu catadicseşte să facă treaba şi în două rânduri cere tatălui banii promişi. Acesta îi spune că nu este adevărat că a vânturat grâul. Ion se miră şi, finalmente, se apucă de vânturat. În grâu, el găseşte pantofii pe care şi-i dorea. Astfel, el devine responsabil pentru cuvântul dat.

Grecia, pământ sfânt şi apostolic are o prefaţă scrisă de reputatul critic literar Paul Aretzu, în care acesta remarcă „discursul limpede, plin de căldură duhovnicească şi dornic de cunoaştere”. Criticul Florin Caragiu, cel care scrie postfaţa, consideră cartea „o pledoarie pentru întoarcerea la izvoare”. În opinia noastră, cei doi critici au dreptate. În plus, volumul arată un prozator stăpân pe mijloacele estetice ale prozei şi în măsură să aducă la expresivitate valori majore, precum credinţa, cunoaşterea şi cultura.