Cu cartea Săptămânalul „Demnitatea“. Libertatea pe cont propriu, profesorul Nicolae Marinescu păstrează regula de a publica din 2 în 2 ani o lucrare de istorie literară. Acest volum intră în cadenţă cu volumul Revista „Mozaicul“. Modernitatea tradiţiei (Craiova, Editura Aius, 2009) şi cu Aius 20. File din istoria noastră (Craiova, Editura Aius, 2011).

Ca demers computaţional, aceste cărţi prezintă o accentuată continuitate. Ele se structurează pe două coordonate şi dezvoltă două tipuri de discurs. Este vorba, mai întâi, de o coordonată literar-jurnalistică. În cadrul acesteia se desfăşoară un discurs de mărturisire, de relatare, de povestire, de intervenţie jurnalistică şi, finalmente, de meditaţie asupra acestor experienţe intelectuale şi existenţiale. A doua coordonată este una de istorie literară, în sensul real, aplicat şi exigent al expresiei. Sub auspiciile acestei opţiuni se elaborează un discurs evocativ şi evaluativ.

Cu alte cuvinte, în cărţile de o remarcabilă altitudine intelectuală ale domnului Nicolae Marinescu îşi dau întâlnire două adresări: o adresare personală directă şi o adresare reflexiv-ştiinţifică indirectă. Aceste trei cărţi la care facem referire (Revista „Mozaicul”, Aius, Săptămânalul „Demnitatea“…) se prezintă ca rezultante ale interacţiunii adresării directe cu adresarea indirectă.

II. În prefaţa la Săptămânalul „Demnitatea“. Libertatea pe cont propriu, (2013), criticul literar Constantin M. Popa îl catagrafiază pe Nicolae Marinescu drept „istoric literar ancorat în zonele puţin cercetate ale presei culturale de ieri şi de azi” şi care „transmite convingeri cu o francheţe dezarmantă”. Domnia sa încadrează lucrarea în conceptul Ruxandrei Cesereanu, acela de „memorie terapeutică”. În subsidiar, ca „martor în multe momente ale istoriei săptămânalului Demnitatea, totodată confirmă „exactitatea documentară” a cărţii în discuţie. Conex, evaluează Demnitatea drept „una dintre vocile distincte pregnante ale libertăţii”.

III. În opinia noastră volumul are o configuraţie complexă în care circuitele discursive literare şi istorico-literare se întretaie. Tabloul de conţinut ne prezintă pe lângă ”Prefaţă”, alte trei secţiuni principale: „Iluzia cortinei”, „Timpul speranţei” şi „Bibliografia”.

Prima secţiune se constituie din secvenţe reflexive, bine puse în concepte, despre implicarea în procesul de trecere la democraţie, despre libertate şi putere, despre operatorii mediatici apăruţi în anii de după 1989 la Craiova şi despre săptămânalul Demnitatea. Se începe cu o explicaţie: „Încerc să înţeleg aceşti ultimi 20 de ani pe care i-am trăit şi, pentru că fac parte dintre oamenii care şi-au dorit să de a vieţii lor un sens, să subliniez această experienţă existenţială într-un exerciţiu de reflecţie, toleranţă şi solidaritate”.

Evocarea începe în 22 decembrie 1989, când iese în stradă împreună cu foştii săi colegi de liceu, Ileana şi Doru Petrescu, cu „eminentul profesor de română Nicolae Pârvulescu” şi cu alţii. Impulsul care îi energiza era „nevoia de libertate”: „Libertatea, precizează autorul, poate fi înţeleasă numai în relaţie cu Puterea” (p.15).

În libertate, se subliniază, „românii au redescoperit cuvântul”. Astfel, în 1990-1991 au apărut la Craiova „vocile libertăţii”, presa liberă. Urmând, conform mărturisirii, linii ale cercetărilor doctorului în istorie Victor Chiriţă, ale prof. univ. dr. Florea Firan (Presa craioveană 1838-2007. Craiova: Scrisul Românesc / Editura – Fundaţia, 2007”) şi ale lui Florin Stama ( Radio Oltenia Craiova. 50 de ani în 50 de file / Semicentenar – 6 iunie 1954-6 iunie 2004) se schiţează un compendiu al istoriei presei craiovene de după 22 decembrie 1989. Se menţionează Cuvântul libertăţii (din 26.12.1989, cu Dan Lupescu Mircea Canţăr şi Romulus Turbatu), Independentul (din martie 1990, până în 1992, cu Marian Victor Buciu, Emilian Mircea ş.a.), Gazeta de Sud (din 1995), Ediţie Specială (din 2001), Grai studenţesc (24 decembrie 1989 - început de 1990, cu Octavian Dobrişan şi Mircea Liviu Goga), Pădurea noastră (1990; cu Constantin Pădureanu), Păcală (1990-2000, cu profesorul universitar doctor Ion Pătraşcu). Se mai menţionează Craiova liberală, Patria, M. E. R., Oltenia agrară, Glia, Situaţie, Armata poporului etc. În 1998 apare revista Mozaicul.

Când se dă expresie poveştii frumoase a săptămânalului Demnitatea, tonul capătă vibraţii nostalgice şi melancolice. Acest lucru este normal, căci profesorul Nicolae Marinescu a pus suflet, energie şi ani în a face ca istoria să treacă şi prin Craiova.

Primul număr a apărut la 28 martie 1990, având pe frontispiciu „Săptămânal, de opinie democratică”. Viaţa săptămânalului a durat un an şi s-a concretizat în 45 de numere. La lansare, echipa redacţională era compusă din Nicolae Marinescu, George Mitricof, Nicolae Petre, Dan-Ion Vlad, Ileana Petrescu şi Traian Bărbulescu. Ulterior, redacţia a fost întărită, între alţii, cu Aurel Cărăşel şi Liliana Hinoveanu. Printre colaboratori s-au numărat: Dumitru Otovescu, Cezar Avram, Viorel Găină, Ion Pătraşcu, Marin Budică, Octavian Podeanu, Liviu Florian Jianu ş.a. „Pentru ca Demnitatea să fi supravieţuit, accentuează Nicolae Marinescu, ar fi trebuit să devin om de afaceri, de fapt ceva imposibil, împotriva naturii mele, mai degrabă contemplative decât pragmatice”. N-a fost să fie mai mult, săptămânalul şi-a întrerupt apariţia din cauze financiare.

Trei se desprind a fi elementele de înţelepciune degajate de munca jurnalistică la săptămânal: a) „Demnitatea a constituit o şansă pentru unii intelectuali craioveni cu vocaţie constructivă de a se solidariza pentru proiecte mai generoase, redescoperind valorile comunităţii”; b) Demnitatea a reprezentat „pentru un grup de intelectuali craioveni liantul care a făcut posibilă apariţia şi afirmarea editurii Aius şi a revistei Mozaicul şi c) „Demnitatea a fost şcoala mea de jurnalism”.

A doua secţiune a volumului cuprinde cele 36 de contribuţii ale profesorului Nicolae Marinescu la fiinţarea săptămânalului. Ele investighează, interpretează şi evaluează evenimentele perioadei respective. Acestea sunt impregnate de sinceritate, de strădania de a păstra adevărul şi dreptatea, precum şi de efortul de a promova echilibrul. Poate că dincolo de acestea, lecţia axiologică este una despre libertate, demnitate şi obiectivitate. Pentru a fi totodată liberă şi a-şi respecta şi statutul, precizează Nicolae Marinescu, „presa are datoria de a informa cât mai obiectiv în problemele de interes social, de a aduce puncte de vedere pertinente în rezolvarea problemelor comunităţii sau ale oamenilor” (p. 158).

În secţiunea a treia se enumeră toate articolele publicate în săptămânal şi autorii acestora.

IV. Cartea arată, înainte de toate, ataşamentul profesorului Nicolae Marinescu pentru valori. (În forul interior al acestui om sensibil comandă onestitatea, adevărul, dreptatea, echilibrul, umanismul.) În acelaşi timp, volumul face vizibil un istoric literar bine aşezat în concepte, dublat de un prozator cu simţul nuanţelor fine şi al ideilor clare.