Spontaneitatea inspiraţiei şi interiorizarea semnificaţiilor existenţiale formează nucleul energetic al poeziei lui Flaviu George Predescu. Ele generează tensiunea modelatoare din care iradiază poezia. Specificul celui de-al şaptelea volum de poezie (Secretul secretelor, Cluj-Napoca, Eikon, 2013) îl reprezintă rezolvarea unei probleme insolubile ca fiind insolubilă. O îndoială se soluţionează într-o altă îndoială, o interogaţie dă într-o altă interogaţie. Tema secretului vieţii adună şi va aduna multe răspunsuri poetice ce se vor transforma apoi în întrebări. Se spune că înspre anul 2000 î.e.n. un împărat chinez a constatat că biblioteca sa nu mai putea fi citită într-o viaţă de om. Atunci a rugat un grup de învăţaţi să citească tot şi să facă un rezumat al înţelepciunii. Urma ca de la rezumat să se pornească apoi lectura bibliotecii. După un rezumat de sute de pagini, împăratul i-a rugat, etapizat, să facă altele mai scurte: de o sută, de zece pagini, de o frază. Finalmente, i-a obligat să facă un rezumat de un cuvânt. Cuvântul ales a fost „viaţă”.

Dintru început, Flaviu George Predescu consemnează memorabil: „Secretul secretelor numit viaţă” (Secretul Secretelor). Viaţa este un loc al fragilităţii, al perisabilului, al trecătorului. Ca funcţie poetică, viaţa se defineşte pe un interval delimitat, pe de o parte, de lehamite, silă, zădărnicie, nelinişte şi nefericire. Celălalt capăt de definire se regăseşte în frumuseţe şi sublim.

Orice funcţie este funcţie a unei probleme. Viaţa este un nod de funcţii care în raport cu eul poetic se profilează ca probleme.

Dacă întâiul secret este viaţa, al doilea secret îl reprezintă faptul că „într-un fel sau altul/ Toate problemele/ au o rezolvare” (În roluri inverse). Garanţia primă în acest sens rezidă în aceea că „Efemeri sunt şi viii şi morţii” (Curgere).

Uneori viaţa este „un stăvilar” (Reacţii). Alteori, eul liric se vede încercând să o ocolească, s-o evite: „încerc să fug de viaţă/ […]/ Lumea nu te priveşte/ Cu ochi de mamă” (Percepţii).

A doua garanţie constă în aceea că, oricum, „viaţa merge înainte” (Aşchii).

Dintre multele strategii ale vieţii, planificare, verificare, autocontrol, rezistenţă la tentaţii, convingeri forme, miza pe sinceritate, o relevanţă aparte are pasul înapoi: „În drumul prin viaţă,/ Al căutării prin noi,/ Ca să mergi înainte/ Fă şi paşi înapoi” (Paşi înapoi). Între a fugi şi a fi stăvilar se află trăirea propriu-zisă a vieţii. Imperativul secretului este să trăieşti, iar dezideratul său practic, ce se desprinde generic, este trăieşte viaţa pe care o ai. Un corolar al dezideratului trăieşte viaţa pe care o ai este: nu trăi o viaţă pe care nu o ai sau una care în fapt nu este a ta.

Viaţa şi moartea nu constituie singurătăţi ale Universului. Există o instanţă supraordonată, care are în mână mersul lumii. Uneori, secretul secretelor pare că dezvăluie un secret de nedesluşit: se ivesc îndoiala, incertitudinea şi nesiguranţa. Atunci se solicită ajutorul: „Doamne, ajută-mă să nu fac calcule/ Când dau ceva, orice./ Să nu aştept recunoştinţă./ Să pot distinge gândul bun,/ Şi să îl văd/ Ca pe un semn, pe care Tu ni-l dai./ Să am din dărnicia omului/ Ce nu mai are de pierdut nimic…” (Psalm personal).

Viaţa lirică se constituie din evenimente interne şi din evenimente externe. Pe curbele interioare se înregistrează sentimente precum suferinţe, nostalgii declanşate de amintiri, melancolii provocate de trecerea timpului, iubirea ratată, nefericirea, lehamitea, angoasa. Evenimente externe semnificative sunt mutarea şi traiul în Capitală, înotul în mare ca scenariu de relaxare, prezenţa în cartier. Pe această direcţie o poezie memorabilă este Sub balconul meu: „Tot ce-i la mine sub balcon/ E al meu./ Copiii mei,/ Maşinile cu alarmă, ale mele,/ Trecătorii mei,/ Câinii mei vagabonzi,/ Pisicile mele fără coadă/ Şi bicicliştii mei gata să cadă./ La mine sub balcon este o lume/ Pe care când nu dorm, o iau cu mine”.

O suferinţă în curs de vindecare asigură preşedinţia interioară: „Suferinţa se reciclează,/ Din ea se fac poezii/ Nu aruncaţi suferinţa oricum/ Puneţi-o undeva deoparte/ Şi aduceţi-o la Centrul/ De Reciclat Suferinţă./ O mână de oameni,/ Printre care şi eu,/ Vom face poezii din ea/ Zic ăştia care ştiu/ Că sunt bune la suflet/ Dar abia acum s-a dovedit/ Ştiinţific…” (La reciclarea suferinţei).

O suferinţă se numeşte Regret: „L-aş căuta nebun, pe copilul/ De ţigan/ Care mi-a cerut/ Acum vreo cinci ani/ Într-un compartiment jegos/ «Măcar, nişte pită…»/ Şi pe care,/ Din reflex l-am gonit/ Deşi aveam şi nişte bani/ Şi nişte pită…/ Acum că timpul a trecut, o ştiu/ Cât doare când e prea târziu…”.

Antologice sunt poezii precum Secretul secretelor, Sub balconul meu, Taină, Nedumerire, Justificare, Paşi înapoi, Condamnare, Jurnal, Regret, Percepţii şi La reciclarea suferinţei.

Per ansamblu, acest volum remarcabil contribuie la completarea universului liric al poetului Flaviu George Predescu cu noi teritorii. În mediul interior al creaţiei se sesizează o maturizare a talentului şi o luare în stăpânire a instrumentelor poeziei. Dincolo de acestea, excepţională se dovedeşte capacitatea de a găsi motive de inspiraţie. Am spune că Flaviu George Predescu este un poet inspirat.