• Producţia: Warner Bros, SUA;

• Regia: Steven Soderbergh;

• Scenariul: Scott Z. Burns;

• Distribuţia: Matt Damon, Jude Law, Kate Winslet, Marion Cotillard, Laurence Fishburne, Gwyneth Paltrow

Blockbuster-ul distopic al noului mileniu ne asalta încă din anii ‘90, însă un prim deceniu de beligeranţă cronică şi terorism, criză economică şi o reţea globală a adulţilor tineri în plină creştere a silit Hollywood-ul să tot cheltuie pe filme fataliste – 2012, The Book of Eli, Day Z: Apocalypse,World War Z, Oblivion: The Forgotten Planet, After Earth, The Colony, Battle: Los Angeles şi câte şi mai câte astfel de necroze senzaţionaliste ale unui imaginar care mitologizează alunecarea Istoriei spre buza hăului şi îi dă un puls suficient de antrenant cât să nu ne piardă atenţia din ce în ce mai plăpândă. În această necro-scenarită mercantilă s-a ivit şi Contagion: pericol nevăzut (2011), un thriller despre răspândirea globală a unui virus misterios, o intrigă pe care n-aveam cum să o luăm cu mult mai în serios decât încălzirea globală. Însă nouă ani mai târziu, luaţi pe sus de valurile hiper-reale ale acestei simulări, ne refugiem în online, unde ne scăldăm ochii bulbucaţi la Contagion şi orbecăim în căutarea vreunui mesaj în sticlă, un ghid de supravieţuire, ori o brumă de catharsis. Şi aşa devine printre cele mai virale filme online în 2020.

În 1989, regizorul Steven Soderbergh primea toţi laurii Cannes-ului cu fulminantul său debut, Sex, Lies and Videotape, care îi adusese Palm D‘Or-ul la 26 de ani. Probabil ameţit de înălţimea la care cu greu se mai putea ridica, Steven a continuat să facă nişte filme cu buget restrâns, eşecuri atât în ochii publicului, cât şi al festivalurilor. Apoi a intrat mai serios în maşinăria Hollywood-ului, unde a abordat diverse genuri în filme cu bugete mari, plimbate pe la Oscar-uri, cu un zvâc de cinema de artă şi prestaţii actoriceşti calificabile. Printre altele, a făcut o ficţiune biografică a unei femei care luptă cu o corporaţie în jurul unei poluări locale, Eric Brovkovich (2000), o dramă socială cu poliţie şi droguri, Traffic (2000), sau populara trilogie cu jefuitori Ocean‘s (2001-2007).

În Contagion, regăsim tropii specifici apocalipselor Hollywood, filmul e narat sub forma unui jurnal pluriperspectivist pe zile şi locaţii ŕ la Armageddon, care începe din ziua 2 (prima zi e surpriză, va apărea la final) şi ne arată nişte oameni cam gripaţi care iau metroul, avionul, autobuzul, vaporul, taxiul, liftul şi aşa mai departe. Apropierea, vorbele şi atingerile poartă aceeaşi durere de cap, aceeaşi febră, aceleaşi tuse, aceeaşi inconştienţă.

Ziua 4: unui oarecare Mitch Emhoff (Matt Damon) îi moare în spital nevasta infidelă venită din Hong Kong, iar apoi băieţelul de şase ani. Doctorii nu prea reuşesc să identifice cauza, invocă encefalita. După o detenţie în carantină, Mitch scapă miraculos neinfectat, se întoarce acasă, unde rămâne cu fiica lui, căreia îi impune distanţarea socio-amoroasă. Prin urmare, ea nu poate să îşi vadă prietenul, oricine poate fi infectat. Mitch nu reuşeşte să îşi îngroape nevasta şi copilul, nicio firmă de pompe funebre nu îşi asumă transportul unor cadavre contaminate, vor trebui incinerate.

Intră în acţiune epidemiologii-detectivi frumoşi. Ellis Cheever (Laurence Fishburne) de la Centrul de Control şi Prevenţie a bolilor din SUA o trimite pe Dr. Erin Mears (Kate Winslet) să afle originile infecţiei. Virusul fictiv MEV-1 e inspirat după virusul Nipah, care a avut o epidemie restrânsă în Asia în urmă cu doi ani, însă o mortalitate de peste 60 %. Dr. Mears se adresează autorităţilor în jargon epidemiologic: „Iată ce trebuie să aflăm: câţi oameni infectează o persoană bolnavă? Pentru gripa sezonieră, unul. La variolă, peste trei. Înainte să existe un vaccin, poliomielita îmbolnăvea între patru şi şase persoane. Am denumit acest număr R-zero. R vine de la rata de reproducere a virusului. După ce aflăm numărul R-zero, vom înţelege cât de mare e epidemia”. (La Covid, R-zero e încă incert, estimat undeva 1.5 şi 3.5.)

Dr. Mears se duce pe teren cam neprotejată, se îmbolnăveşte şi ajunge într-unul din sutele de paturi aflate într-o uriaşă sală de sport devenită spital. Printr-un ultim gest siropos, Dr. Mears îi întinde haina ei unui pacient înfrigurat din patul vecin. Paralela cu spiritul de sacrificiu al medicilor răpuşi de Coronavirus îşi face toate paralele. Dr. Leonora Orantes din Elveţia (Marion Cotillard) n-are nici ea mai mult noroc. Plecată în China în goana unei reconstituiri a traseului epidemiei, e răpită şi folosită ca şantaj. Pulsează vehement coloana sonoră de thriller pandemic a lui Cliff Martinez. Se închid şcolile, oraşele, lockdown.

Soderbergh îşi filmează singur majoritatea filmelor sub pseudonimul Peter Andrews. La fel şi în Contagion, unde imaginea surprinde o toxicitate estetizată, o lume în culori febrile, un galben bolnăvicios şi un albastru dens, care învăluie tot. Prin ochii bolnavilor, realitatea devine amorfă, neclară, simptomatică.

De căutarea vaccinului se ocupă Dr. Ally Hextall (Jennifer Ehle), o altă ambiţioasă de la CDC. Iniţial nu reuşea să crească virusul în laborator, ca să poată face teste. Însă după diverse încercări, în tradiţie medicală eroică, cercetătoarea încearcă antivirusul pe propria piele, apoi îşi vizitează tatăl bolnav în spital şi îl sărută curajos pe frunte. Evident, nu păţeşte nimic. Doar că va dura luni de zile până când vaccinul va putea fi fabricat în cantităţile necesare şi distribuit poporului urgisit care deja se omoară pe raţiile frugale de mâncare. Fără discriminare, vaccinul va fi împărţit prin tragere la sorţi după anul naşterii. Primii norocoşi vaccinaţi vor purta o brăţară specială care le oferă acces în locuri publice.

Un blogger conspiraţionist, Alan Krumwiede (Jude Law), care crede că a găsit un antidot alternativ, îl acuză pe Dr. Cheever că nu vrea să-l ateste. Replica doctorului sintetizează epidemia de superstiţie: „Ca să te îmbolnăveşti, trebuie să fi contactat o persoană bolnavă sau ceva atins de ea. Ca să te sperii, trebuie doar să fi contactat un zvon”. Alan e acest ambasador al fake news-ului, corespondentul conspiraţionismului găunos, care se îmbogăţeşte convingând americanii panicaţi şi confuzi să se îmbulzească în farmacii în căutarea acestui presupus antidot pe bază de plante.

Dr. Cheever practică, într-adevăr, uşoare nepotisme. Îi oferă un vaccin nevestei, care se simte un pic prost, îi atrage atenţia că dacă n-ar fi căsătorită cu el, ar trebui să aştepte încă un an, e numărul 287. El o îndeamnă să tacă şi îi dă să inhaleze. Acesta îi oferă un vaccin şi băieţelului paznicului de la CDC, ca să nu mai aştepte jumătate de an. „Cum spui?”, îl îndeamnă tatăl. Puştiul îi mulţumeşte şi dă mâna cu doctorul, care îi explică originea gestului. Când îi arăţi cuiva mâna dreaptă, îi arăţi că eşti neînarmat, că vii cu intenţii bune. Nu strică un suflu de ironie în povestea asta sobră.

Ziua 135: Mitch e singur în cameră, cufundat în ecranul camerei foto al nevestei defuncte. Priveşte ultimele imagini surprinse de ea în Hong Kong. Beth apare veselă, se ţine de mână cu diverşi cu care a pozat. Mitch le plânge soarta cu lacrimi de crocodil.

Ziua 1 ne păstrează fabula cu liliacul, porcul, buldozerul, bucătarul şi turistul: buldozerul doboară copacul, liliacul e nevoit să îşi ia zborul, scapă excremente care ajung la porc, porcul la bucătar, iar bucătarul la turista americancă. Filmul vrea să mă recompenseze că am rămas până la final şi îmi oferă pe tavă puzzle-ul epidemic completat, însă, ca efect advers, mă încearcă un gol în stomac.

Profeţiile care au viralizat acest film nu fac decât să confirme previzibilitatea unei pandemii şi a efectelor, cursul bolii în natură. În schimb, cu perturbarea ecosistemului şi a liliecilor Made in China au nimerit-o. Altfel, un exemplu la fel de premonitoriu ar putea fi un roman al lui Niccolň Ammaniti în care un virus omoară în Sicilia adulţii şi rămân doar copiii.

În ciuda focarului de personaje cam scârţâite care angrenează mecanismul narativ, cred că am înţeles ceva din Contagion. Am înţeles că de vreme ce abia găsim echipament de protecţie, de vreme ce abia reuşim să suplimentăm suficiente ventilatoare pentru pacienţi, descoperirea unui vaccin e abia primul pas dintr-o lungă redresare. Între timp, mulţi dintre noi vom fi nevoiţi să învăţăm să nu murim de foame ca americanii din Contagion, sau de indignare, ca americanii lui Trump.