Kant, contemporanul nostru

Probabil că dintre marii filosofi, Kant este cel mai apropiat de spiritul contemporan, atât prin influenţa, cât şi prin importanţa ideilor sale. Să ne reamintim că, deşi modern prin multe din ideile sale, Kant a marcat o profundă schimbare în raport cu ceilalţi filosofi moderni. Prin comparaţie cu Descartes, Leibniz ori Locke, el susţine că cunoaşterea este un compositum din ceea ce primim prin simţuri şi din ceea ce noi înşine gândim. În acelaşi timp, susţine că filosofii amintiţi, dar şi mulţi alţii, nu se preocupă de discutarea limitelor şi valorii cunoaşterii, având o încredere nelimitată în intelect, respectiv în simţuri. Atitudinea lor este considerată de Kant drept una dogmatică, astfel încât criticismul kantian pune în centru această schimbare revoluţionară de perspectivă cu privire la cunoaştere.

După Alexandru Boboc (Kant şi gândirea contemporană, Bucureşti, Editura Academiei, 2010, 206 p.), ideea critică se află în centrul filosofiei kantiene şi reprezintă paradigma unei înscrieri hotărâte pe făgaşul modernităţii şi modernizării. Mai mult, criticismul kantian poate primi o semnificaţie mai largă, după cum arată şi Henri Birault: ,,La început a fost Kant. De fapt, într-un anumit fel totul a început cu Kant. Totul, vrem să spunem marea – şi poate ultima – mutaţie a timpurilor moderne. Kant vine de departe şi priveşte departe, chiar mai departe decât o credem de obicei.” (apud Al. Boboc, op. cit., p. 8).

Filosofia transcendentală kantiană se deosebeşte radical de celelalte filosofii moderne sau contemporane tocmai prin faptul că enunţă o regulă dată în conceptul pur al intelectului şi poate indica totodată a priori cazul la care urmează a se aplica regula. Această raportare a priori la obiecte este hotărâtoare pentru filosofia transcendentală, ce se ridică astfel la treapta cea mai înaltă a reflexiei în raport cu orice metafizică anterioară; este un fel de ,,metafizică a metafizicii” de vreme ce cercetează condiţiile de posibilitate ale cunoaşterii metafizice, caz special al cunoaşterii a priori, şi tratează condiţiile subiective ale posibilităţii oricărei cunoaşteri a priori. În acest fel, filosofia transcendentală ,,are în atenţie (în primul rând) cunoaşterea transcendentală, reflectează asupra poziţiei subiectului faţă de obiecte care trebuie să fie cunoscute a priori” (p. 33).

Dar Kant este contemporanul nostru nu doar din perspectiva criticismului şi a filosofiei transcendentale, dar şi din perspectiva teoriei ştiinţei. Alexandru Boboc subliniază foarte bine relaţiile lui Kant cu Newton şi importanţa acestor două cadre teoretice pentru ştiinţa modernă şi contemporană. Dacă Newton a desăvârşit revoluţia ştiinţifică din secolul al XVII-lea şi a pus ştiinţa pe adevăratul său făgaş modern, Kant a reuşit să vadă posibilităţile filosofice ale fizicii lui Newton, ce demonstra că o explicaţie necesară şi universală a naturii, până atunci efectuată numai prin deducţie matematică, poate fi înfăptuită în cadrul experienţei, dar fără a se renunţa la matematică.

Dacă Newton expune principiile matematice ale filosofiei naturale (adică ale ştiinţei naturii), deducând propoziţiile din fenomene şi apoi făcându-le generale prin inducţie, Kant continuă demersul newtonian printr-o generalizare a aplicării. Aşadar, Kant pleacă de la Principiile matematice ale filosofiei naturale (am numit aici celebra lucrare a lui Newton), şi ajunge la Primele principii metafizice ale ştiinţei naturii (am numit celebra lucrare a lui Kant din anul 1786). Rolul matematicii în ştiinţele naturii devine inteligibil abia după înţelegerea principiilor elementare ale ştiinţelor naturii, acestea neputând fi matematice, ci este necesar să fie metafizice. Este astfel evident, conchide Alexandru Boboc, că modelul ,,kantian al naturii nu este identic cu cel newtonian, acesta din urmă fiind în esenţă fizico-matematic, iar primul – bazat pe o teorie generală, logico-filosofică. Totuşi încercarea de a privi teoria kantiană a naturii din unghiul de vedere al modelării în ştiinţa modernă deschide o cale interpretativă ce face posibilă receptarea lui Kant astăzi, la nivelul exigenţelor actuale ale spiritului ştiinţific” (p. 75).

Cel de-al treilea palier al analizei efectuate de Alexandru Boboc este reprezentat de reconstrucţiile contemporane datorate filosofiei culturii, dat fiind faptul că atunci ,,când este vorba de a pune în atenţie specificul şi configuraţia umanului, a creaţiei şi acţiunii, reflecţia filosofică nu poate să nu-şi aducă aminte de Kant, gânditorul care a dat o expresie exemplară principiului ireductibilităţii şi autonomiei valorilor culturii şi, mai ales, a avut în cea mai mare măsură conştiinţa valorii omului şi a perspectivelor raţionale ale emancipării lui” (p. 83).

Lucrarea se încheie cu o succintă reflecţie despre rolul lui Kant în câmpul studiilor dedicate teoriei categoriilor, cu o privire asupra rolului jucat de Petrovici în receptarea filosofiei lui Kant la noi în ţară şi cu prezentarea stadiului cercetărilor din câmpul studiilor kantiene, cel puţin aşa cum sunt reflectate de revista Kant-Studien şi de comunicările de la Congresele Kant.

Scrisă cu aplicaţie şi devotament, Kant şi gândirea contemporană este o lucrare ce se adresează atât începătorilor în domeniul studiilor kantiene, dar, prin bogăţia de idei şi de trimiteri bibliografice, lucrarea reprezintă totodată un reper obligatoriu pentru specialişti.