Edith Stein a murit în 1942 în camerele de gazare naziste de la Auschwitz, dar a lăsat o operă impresionantă şi nemuritoare. Deşi a trăit 51 de ani, Edith Stein, devenită sfântă în 1998 sub numele de Sfânta Tereza Bendicta a Crucii, a elaborat numeroase lucrări filosofice (despre empatie, stat, fenomenologie, act şi potenţă etc.), de antropologie şi pedagogie (despre femeie, structura personalităţii, formarea individualităţii etc.), de spiritualitate (despre căile cunoaşterii lui Dumnezeu, ştiinţa crucii etc.) şi lucrări biografice.

Cea mai importantă lucrare a sa este Fiinţă finită şi fiinţă eternă, publicată la Editura Carmelitană (Bucureşti, 2011, 735 p. ca volumul 11-12 al unei impresionante ediţii de Opere complete în 20 de volume), în traducerea lui Paul-Gabriel Sandu. Scrisă între 1935 şi 1937, adică după convertirea la catolicism, din 1921 (aparţinând Ordinului Carmelitanelor Desculţe) şi după depunerea jurământului de călugărie, din 1935, lucrarea a fost pregătită pentru tipar şi corectată chiar de către autoare. Dar după începerea prigoanei împotriva evreilor, editorul s-a temut să mai publice cartea, astfel încât aceasta a rămas inedită pe timpul vieţii autoarei. Lucrarea a văzut lumina tiparului în 1950, într-o primă ediţie în care editorii şi-au permis multe intervenţii, adesea arbitrare, eliminând paragrafe, ignorând sau modificând accentuările făcute de autoare (ghilimele şi sublinieri). Aşa se face că ediţia din 2006, de la Herder Verlag, din Freiburg, vine să îndrepte aceste neajunsuri şi să ne dea o ediţie mult mai acurată. Să reţinem că excelenta traducere în limba română, datorată lui Paul-Gabriel Sandu, este realizată după această a doua ediţie a lucrării.

Fiinţă finită şi fiinţă eternă, lucrarea cea mai impunătoare a autoarei, a fost scrisă ,,de o elevă pentru alţi elevi” (p. 55). Autoarea mărturiseşte că s-a format la şcoala lui Husserl, sub influenţa căruia şi-a scris primele texte filosofice. Ulterior, găseşte ,,drumul către Cristos şi către Biserica lui” (p. 55), devine profesoară la Institutul Pedagogic al călugăriţelor dominicane din Speyer şi are ocazia de a conferenţia prin toată Europa. Tot în aceste pagini de început ale lucrării, ea arată că s-a aplecat asupra lui Toma din Aquino şi a lui Aristotel, deşi rezultatele obţinute în această impresionantă lucrare ar putea lăsa impresia că sunt mai apropiate de Platon, Augustin sau Duns Scotus.

Un alt reper intelectual al lucrării este cel heideggerian; celebra sa lucrare Fiinţă şi timp, din 1927, a impresionat profund pe tânăra cercetătoare, astfel încât Fiinţă finită şi fiinţă eternă, acest ,,dar de adio pentru Germania”, va relua întrebarea fundamentală a filosofiei, aceea cu privire la sensul fiinţei, desigur, din altă perspectivă şi cu altă finalitate.

Subintitulându-şi lucrarea ,,Încercare de ascensiune către sensul fiinţei”, Edith Stein vine să sublinieze importanţa unei abordări care să nu fie plată, orizontală, ci una care să fie verticală, ascensională, adică îndreptată spre ceea ce poate oferi un temei pentru viaţa şi spiritul omului. În acest fel, întrebarea despre sensul fiinţei reuşeşte să înglobeze problematica esenţei omului, a persoanei umane, să dea seama de temeiurile normative ale convieţuirii umane şi mai ales să arate legăturile profunde dintre trup, suflet şi spirit. Edith Stein reuşeşte astfel să se îndepărteze atât de filosofia modernă (Descartes, Leibniz şi toţi ceilalţi), dar şi de cea contemporană (Husserl, Heidegger etc.) prin această permanentă confruntare a lor cu Toma din Aquino şi Aristotel.

Întrebarea cu privire la sensul fiinţei, reluată de Edith Stein pe calea aceasta ,,ascensională”, va pune în evidenţă că fiinţa este actuală, esenţială şi reală. Analizele pregătitoare din primele capitole ale lucrării vor fi desăvârşite în capitolele finale, VII şi VIII, în care autoarea îşi încununează cercetarea cu problematica imaginii Treimii în creaţie şi cu cea a sensului şi întemeierii fiinţei individuale.

Să mai subliniem că monumentala lucrare Fiinţă finită şi fiinţă eternă se încheie cu o serie de texte, prinse într-o anexă, în care se analizează filosofia lui Heidegger, pe baza unei analize făcute principalelor sale lucrări. Autoarea lasă să se vadă ce o apropie şi, mai ales, ce o desparte de marele filosof. Una din cele mai drastice concluzii (după cum arată într-un text publicat în vol. VI din ESW) este că ,,poziţia centrală a Daseinului, accentuarea grijii ca aparţinând într-un mod esenţial acestuia, a morţii şi a nimicului, ca şi unele formulări extreme, indică imaginea unei lumi fără Dumnezeu, chiar nihilistă” (citat redat la p. 26, în excelenta Introducere semnată de Andreas Uwe Müller). De asemenea, în alt text anexat, Castelul interior, Edith Stein analizează ideile Terezei din Avilla – altă sursă constantă a gândirii sale filosofice şi teologice.

În încheiere, să subliniem eforturile făcute de Editura Carmelitană, şi de Mănăstirea Romano-Catolică Părinţii Carmelitani Desculţi din Snagov, în special de Luca Bulgarini, pentru pregătirea şi editarea acestei cărţi şi, în general, a întregii ediţii de Opere complete. După cele 4 lucrări apărute deja din această ediţie, avem bune temeiuri să credem că excelentă muncă făcută pentru apariţia în limba română a scrierilor Edithei Stein va fi una de un real folos şi de un mare succes spiritual.