Un colocviu despre traducerile din limba română în limba italiană, desfăşurat nu demult, început de iunie, la Universitatea romană „La Sapienza”, a reunit cunoscuţi universitari, printre care Luisa Valmarin, Bruno Mazzoni, Angela Tarantino, Ştefan Damian, Oana Boşca-Mălin, Nicoleta Neşu, sau poeţi români, oaspeţi sau rezidenţi, asistaţi de un public atras de subiectul anunţat de Accademia di Romania, eveniment organizat cu sprijinul ICR. La dezbatere s-a vorbit despre exigenţele muncii de traducător şi, într-o tonalitate confesivă, despre greutăţile sale. Dacă Bruno Mazzoni a reuşit să impună o poetă ca Ana Blandiana în lumea culturală italiană, acest lucru se datorează substanţei liricii selectate, perseverenţei traducătorilor (i se adaugă profesorului pisan amintit, Anamaria Frabotta). Antologia Un tempo gli alberi avevano occhi a avut succesul scontat şi pentru că o editură de prestigiu, Donzelli, a scos volumul. Nu mai puţin în cazul lui Mircea Cărtărescu, premiul Acerbi, luat anterior editării recente a volumului de poezii de dragoste, volum tradus de acelaşi Bruno Mazzoni, dar şi, desigur, datorită echivalenţelor din Orbitor, i-au deschis lui Mircea Cărtărescu drumul spre cititori, autorul Levantului ţintind, prin profilul lui de scriitor complet, prestigiosul (în absolut) Premiu Nobel. Alte multe idei, sugestii de cooperare şi opinii s-au auzit la acest colocviu dedicat traducerilor.

Dar o adevărată surpriză artistică s-a produs în ziua următoare, când în sala de spectacole a Accademiei di Romania in Roma, director prof. univ. Mihai Bărbulescu, membru corespondent al Academiei Române, director-adjunct, poeta Daniela Crăsnaru, în prezenţa ministrului-consilier al Ambasadei noaste pe lângă Sfântul Scaun şi a Ordinului militar de Malta, Mihai Constantin Banciu, a avut loc un spectacol poetic-muzical de zile mari. Trupa de teatru Miniera, condusă de Thomas Otto Zinzi, ajutat în regia spectacolului de Monica De Padua, a reuşit să electrizeze spectatorii, prin firescul mişcărilor, muzică, vocile nuanţate ale actorilor. Versurile lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga, ale Anei Blandiana, Mircea Cărtărescu, Danielei Crasnaru, Ştefan Damian, Dinu Flămând, Ilenei Mălăncioiu etc. au răsunat în salonul palatului din Valle Giulia, cu naturaleţea unui limbaj poetic imemorial şi, în acelaşi timp, cotidian, nesofisticat, învăluitor prin căldura recitatorilor, dar deloc minat de o retorică previzibilă. Traducerile aparţin Oanei Boşca-Mălin, lui Ştefan Damian, Angelei Tarantino, lui Bruno Mazzoni, iar actorii Mara de Angelis, Guglielmo Frabetti, Giulio Gorissen, Caterina Mari au ştiut să găsească tonul potrivit pentru a obţine efectele maxime din recitalul lor neconvenţional, veritabil exemplu de recuperare a rostirii poetice din emfaticul stil vechi.

Dacă organizarea ambelor evenimente culturale, atât cea de la Universitatea La Sapienza, cât şi cea din palatul interbelic din Valle Giulia, a fost aşa cum se cuvine, aceasta o datorăm eforturilor împlinite, coordonate, ale conducerii Accademiei di Romania in Roma, disponibilităţii colegiale ale directorilor amintiţi (Daniela Crăsnaru, în plus, a elogiat prestaţia actorilor, la finele spectacolului, promiţând o reluare a lui), precum şi ale neobositului referent Iulian M. Damian, practic întregului personal implicat. Se cuvine, de asemenea, amintit, nu în ultimul rând, suportul oferit de ICR, fără care nu s-ar fi putut derula aceste întâlniri culturale.

Amintim, în altă ordine de argumente, că un istoric al Accademiei di Romania in Roma, instituţie datând din 1922, fondată, cum ştim, prin pasiunea constructivă a lui Vasile Pârvan (iniţial instituţia numindu-se „Şcoala română din Roma”), a apărut prin străduinţa a trei autori, prof. unv. Mihai Bărbulescu, actualul director, (continuând şirul directorilor iluştri, Al. Balaci, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Marian Papahagi) istoricii Veronica Turcuş şi Iulian M. Damian. Volum excelent, tradus şi în italiană, carte de vizită impunătoare despre bogata activitate, de nivel european (colocvii internaţionale de arheologie, istorie antică, medievală, modernă, religie, literatură, întâlniri muzicale, artă vizuală etc.) de aici, din apropierea vestitei Villa Borgese. Regret doar că o statuie a unui poet român, Eminescu, sau Blaga, sau Arghezi, nu şi-a găsit încă locul cuvenit undeva pe aleile elegantului parc urban Villa Borghese. Aşa cum bustul comemorativ al poetului arab Firdousi, al egipteanului Ahmed Shawki (1868-1932), sau al georgianului Hota Rustaveli, sau, mai recent, al persanului Nezami-ye-Ganjavi (1141-1209), instalat prin grija Ministerului Afacerilor Externe din Azerbadjean, şi-au găsit. La fel ca monumentele dedicate unor Goethe, Byron, Gogol, H. Sienkiewicz, sau cel al lui Puşkin, lucrare inaugurată în 2000, a cărui statuie, plină mereu de flori proaspete, este des vizitată cu entuziasm de conaţionali...