A fost sărbătorită în Europa, sub egida UNESCO, Poezia, chiar de ziua echinoxului de primăvară, când inimile se deschid spre o nouă speranţă a Învierii. De la Vergiliu la Blaga, roirea de primăvară a albinelor, concomitent cu roirea cuvintelor adevărate, descătuşate din somnul poncifelor, este mai mult decât un motiv liric, este o realitate universală.

Am fost la Roma, prin bunăvoinţa Institutului Cultural Român din Bucureşti, să particip la Ziua internaţională a poeziei, eveniment organizat de EUNIC, Uniunea Institutelor Culturale din Europa, Federaţia Unită a Scriitorilor Italieni, FUIS, Casa delle Letterature Roma şi Accademia di Romania in Roma. Directorul interbelicei instituţii din Valle Giulia, profesorul Mihai Bărbulescu, membru corespondent al Academiei Române, apreciat istoric al lumii antice, împreună cu directoarea adjunctă, poeta Daniela Crăsnaru, cea care a prefaţat evenimentul, precum şi persoana implicată în mod direct în organizare, adică Daniela Ispas, de la I.C.R. Roma, au reuşit să fie gazdele ireproşabile ale poeţilor invitaţi din nouă ţări. Austriaca Sonja Hartner, bulgăroaica Anna Maria Petrova Ghiuselev, croata Sarah Zuhra Lukanic, germana Nora Gomringer, italianul Franco Buffoni, polonezul Tomasz Rózycki, slovacul Michal Habaj, spaniolul Andrés Catalán, elveţianul Vanni Bianconi s-au perindat pe scenă rostindu-şi versurile. Impresia generală a fost de directeţe şi simplitate, de pluralitate care nu şi-a pierdut centrul simbolic, valoric. Tonalităţi şi stiluri policrome, tipar mental european. Ironie, sentiment sugerat discret, dar vibrant, citadinism, autenticitate, originalitate.

Maria Galda Gaeta, directoarea Casei literaturilor din Roma (un loc de dialog al scriitorilor din toată lumea, inclusiv al unor invitaţi din România), are meritul de a fi înţeles şi de a fi construit manifestarea din 21 Martie ca expresie a omului de azi, confruntat cu dramele europene actuale (s-a păstrat un moment de reculegere pentru victimele terorismului din Spania), nu doar cu cele individuale. Recitalul poetic al celor zece autori cu premii importante, eseişti, traducători, colaboratori la TV. etc. a fost unul de zile mari. Textele selectate de scriitorii din faţa noastră au reuşit să electrizeze publicul din sala de concerte de la Accademia di Romania, prin acuitatea imaginilor, prin vibraţie lirică imediată, prin sentimentul de comuniune universală. Concertul formaţiei de muzică veche, Flauto dolce, condusă de Majo Zoltan, a potenţat atmosfera specială de arhaic şi viu, marcă, în fond, a adevăratei poezii, „veche precum stânca şi nouă ca spuma mării”, cum metaforiza un poet. Sunetele vechilor melodii italiene sau româneşti, din secolul al XVIII-lea, au prins iar viaţă în sala de concerte de la Accademia di Romania in Roma, graţie excelentei interpretări muzicale a Mariei Szabo, flauto dolce, Noemi Miklos, clavicemballo, a sopranei Mihaela Maxim. Totul sub coordonarea maestrului Zoltan Majo, Flauto dolce, o echipă unită, expresivă, care a stârnit îndelungi şi meritate aplauze.

21 Martie este şi ziua de combatere a insomniei; cu insomnia nu prea se împacă poezia, veţi spune. Ea presupune insomnia, insomniacii se bronzează saturnian la soarele negru al Melancoliei. În nopţile lor de veghe sau de transă poetică, poeţii lasă trudnice semne, uneori noapte de noapte, pe hârtii mototolite sau în memoria calculatoarelor. Poemele lor sunt roadele insomniilor fertile, sunt recoltele nopţilor albe. Spinoasa problemă a nopţilor pusă de Geo Dumitrescu rămâne, cred, nerezolvată. E drept, uneori somnul împlinit, nu insomnia, naşte fructele poeziilor solare, de la Vasile Alecsandri la Ion Pillat. Alteori, din contră, metaforele insolite sunt florile viselor chinuitoare. De pildă, la avangardişti.

În fine, la Roma şi în lume, Urbi et Orbi, 21 Martie este şi ziua de combatere a discriminărilor rasiale. Este poetul un individ cu altă culoare a sângelui decât ceilalţi semeni? Are el sânge albastru? Are altă culoare a pielii, altă fizionomie, altă gestică sau dicţie, construieşte altfel propoziţiile simple? Cei din Orient aparţin altei lumi culturale faţă de europenii din Vest? Sunt poeţii naturi orientale, ca mentalitate? Visători, delăsători, ritualici, dedaţi construcţiilor delicate, subtile, dar precise, ca pânzele irizate de păianjen? Arhitectură de aer, fundaţii solide, dar invizibile? Sui fondamenti invisibili, Mario Luzi. Poezia Psalmilor uneşte spiritual, ontologic, Răsăritul cu Apusul, Nordul cu Sudul umanităţii, amintindu-ne patria noastră din cer... Dar poezia arabă, chineză, rusă nu vi se pare că şi ea, în alt grad, îi apropie pe oamenii simpli sau pe intelectualii sofisticaţi? Poezia nu cumva umple golurile tensiunilor create de incompatibilităţi sau de inadecvare? Poezia nu e cumva un liant supracultural? De o simplitate genială. Poeţii nu sunt doar un şir de prenume care poartă acelaşi nume (de familie)? Borges sau Blaga aveau dreptate, toată poezia lumii aparţine unui singur Poet. Revista multilingvă, textul original şi versiunea italiană, scoasă de EUNIC şi FUIS (partener strategic, suport financiar) probează unitatea secretă a miilor de nuanţe ale stilemelor poeţilor, solidaritatea estetică şi inventivitatea alertă ale poeziei lor. Limba poeziei a fost limba franca a unui teritoriu care nu figurează pe nicio hartă. Dar există. Ţara Poeziei autentice.