Un volum solid, teză de doctorat, a apărut, recent, la editura Vremea, Omul tuturor. Monseniorul Bârlea şi patimile exilului românesc 1946-1978 de Ioan-Irineu Fărcaş, preot la München, cel care-i urmează ca paroh la Biserica Română Unită de acolo ilustrului său înaintaş. Lucrarea aduce pentru prima dată sistematic – beneficiind de o cercetare temeinică în arhive, deci la surse – informaţii bogate privind figura prelatului care a oferit, vreme de câteva decenii, un sprijin sufletesc şi caritativ refugiaţilor români din Occident. Faptele de mare însemnătate ale Monseniorului, autorul cărţii, Ioan-Irineu Fărcaş, le sintetizează în câteva capitole dense: „Repere biografice şi itinerarii formative”, „De la carte la fapte”, „Pribeag între Paris, Roma, München”, „Adevărata rezistenţă prin cultură, în exil. Societatea Academică Română”, „Între Ostpolitik-ul Vatican şi Biserica Română Unită”, „Doar un vizitator apostolic”.

Despre cel provenit din lumea aspră a Apusenilor, aflăm lucruri necunoscute multor cititori. Astfel, după ce tânărul plecat din Mogoş, Octavian Bârlea, frecventează, timp de şapte ani, la Blaj, Academia Teologică, urmează, cum spune monograful, „perioada hotărâtoare” a studiilor la Roma. Este student la Pontificium Athenaeum De Propaganda Fide, la doi paşi de abia deschisul Colegiu Pio Romeno, din 1937, de pe Gianicolo. Viitorul istoric al BRU va susţine, după absolvire, un strălucit doctorat despre Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă. Posesor al altor două doctorate la Pontificio Istituto Orientale şi la Gregoriana, cum aflăm de la Părintele Ioan Irineu Fărcaş, istoricul exilat va cerceta cu acribie, dar cu viziune ecumenică destinul BRU, de pildă, spicuim din bibliografia oferită de Ioan Irineu Fărcaş, Biserica Română Unită şi ecumenismul Corifeilor Renaşterii culturale (1983), Episcopul Ioan Bob (1948), Biserica Română şi Cuza Vodă (1959) etc. Multe lucrări apar în limba germană.

Fratele mai cunoscutului folclorist Ovidiu Bârlea are apoi imensul merit de a păstori publicaţii serioase ca nivel ştiinţific, Perspective, Îndreptar şi, mai mult, de a fi înfiinţat în 1947 Societatea Academică Română, cu sediul la Roma, factor coagulant al intelectualilor români din diaspora. Scrie autorul volumului comentat aici: „în viziunea Monseniorului Bârlea, lupta de rezistenţă prin cultură avea ca trăsătură specifică refacerea unităţii spirituale a poporului român, prin apropierea/ unirea dintre cele două Biserici româneşti, Ortodoxă şi Unită” (p. 221). La conferinţele SAR participau şi ortodocşi, şi uniţi, deopotrivă, afirmă autorul, pe urmele Monseniorului. De asemenea, tot Monseniorului Bârlea i se datorează înfiinţarea Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe. Nu în ultimul rând, apariţia excelentei Revista Scriitorilor Români, care, din 1962 până în 1989, a fost o publicaţie de elită a exilului românesc. Preşedinte pentru mulţi ani al Societăţii Academice Române şi director al publicaţiei culturale amintite, unde trei nume sonore în comitetul de redacţie, Mircea Popescu, secretar, factotumul sub îndrumarea Monseniorului, Vintilă Horia, Virgil Ierunca, spun totul despre nivelul revistei. Autorul volumului discutat reproduce o serie de elogii venind din partea unor colaboratori ai publicaţiei cu sediul la Roma, apoi la München, ca Mircea Eliade, Monica Lovinescu, inutil pentru a nu mai insista noi, aici. Portretul memorabil realizat de Titu Popescu, reprodus de Ioan Irineu Fărcaş, în „Introducere”, poate fi socotit, cred, cel mai reuşit: ,,A dus pretutindeni mesajul unităţii noastre în cadrul marii familii a latinităţii… A fost, cu alte cuvinte, un sfânt al exilului, în accepţia de marcă a valorii spiritului, tot aşa cum folosise cuvântul ardeleanul Peter Neagoe despre Brâncuşi”.

Cercetarea lui Ioan Irineu Fărcaş confirmă din plin acest elogiu meritat. Elogiu cuvenit şi celui care cu empatie şi osârdie ne-a dat imaginea adevărată, completă, credibilă a unui om al istoriei noastre de dincolo de fruntariile comunismului. Un om nu numai al tuturor, dar, cred, un om pentru toate anotimpurile.