La noi, odată cu instaurarea regimului comunist, o parte a Bisericii ortodoxe, cultele protestante, altele, dar mai ales Biserica unită, greco-catolică, au suferit persecuţii înspăimântătoare, pentru că nu au renunţat la credinţa lor. Chinurile unor ierarhi uniţi, în frunte cu cardinalul Iuliu Hossu, artizan al Marii Uniri, ne amintesc de multe ori de patimile Domnului din Săptămâna Mare. Fermi în credinţă, preoţii şi episcopii greco-catolici, dar şi unii romano-catolici au fost arestaţi, batjocoriţi, torturaţi de slujitorii atei ai regimului comunist, precum Isus la judecata lui Caiafa. Tertulian Langa relatează în cartea sa de memorii, Trecând pragul tăcerii, o scenă din închisoarea unde era supus la chinuri. El trăieşte un moment de iluminare: în timp ce era torturat, aude sunetul clopotelor de Înviere. Deţinut pentru credinţa sa, viitorul preot Tertulian Langa descoperea bucuria Învierii Domnului, după ce-L urmase, după măsura omului, pe Golgota. El îi dă putere deţinutului să reziste, pentru că-L mărturisise „înaintea oamenilor”. Era un scenariu sacru, care se repeta, la dimensiuni mult mai modeste. Ierarhii uniţi păşeau pe urmele Domnului, fideli învăţăturilor Sale, chiar dacă nu pe pietrele încinse de căldură ale Ierusalimului. Dar tot ca pe El, torţionarii-i îmbrânceau cu brutalitate pe deţinuţii din închisorile de la noi. E drept, ei nu erau legaţi şi împinşi de la palatul lui Caiafa la Fortăreaţa Antonia, nici de la guvernatorul roman Ponţiu Pilat la tetrarhul Irod. Totul se petrecea după mai bine de două mii de ani, altundeva, dar asemănător, pe coridoarele lugubre ale închisorilor din Sighet sau în zarca Aiudului. Via Crucis poate fi retrăită nu doar în Cetatea lui David.

Cine au fost torţionarii români de la Gherla, Aiud, Periprava se ştie. Câţi dintre ei s-au convertit? Mai mulţi decât cei care au cerut răstignirea pe cruce a lui Cristos? Mai puţini? Numele centurionului de pe Golgota, da, îl ştim, Quintus Cassius Longinus, devenit creştin, apoi martirizat în anul 37, sanctificat de Papa Inocenţiu al VI-lea. Centurionul din anul 1 e.n. este acum un sfânt cinstit la Lanciano, Mantova, în special. Soldaţii romani care l-au răstignit pe Isus, afirmă unii cercetători italieni, aparţineau unei legiuni auxiliare, Decima Fretensis, provenind din Calabria, mai precis din Reggio, unii numesc chiar localitatea, Melitoli. O legendă spune că şi centurionul Longinus şi cei doi soldaţi care-l urmau s-au adăpostit, după Învierea Domnului, în Capadocia. Pilat trimite pe urmele lor un grup de soldaţi cu ordinul să-i ucidă. Convertiţii la Cristos şi-au deschis un han, în Capadocia. Urmăritorii ajung acolo, dar nu-i recunosc pe cei căutaţi, în schimb se bucură de ospitalitatea lor frăţească. Când vine momentul plecării, Longinus şi cei doi mărturisesc a fi ei cei căutaţi şi le cer soldaţilor să-i execute pentru a se bucura, toţi trei, mai repede, de prezenţa Domnului. Învierea lor sufletească o preceda pe cea fizică. Dintre foştii torţionari români oare au urmat măcar o mică parte drumul acesta? Cred că da, câţiva, foarte puţini. Credinţa în iertarea oferită de Mântuitor, în Înviere, ne dă calitatea de creştin, de om înnoit, care vede lumea cu ochii speranţei puternic înrădăcinată în fapte. Ura celor care-i persecută pe cei credincioşi cum poate fi transformată în iubire? Prin solidarizarea cu cei fără putere temporală, dar cu mare putere lăuntrică, prin alegerea lucidă de a sta de partea unei „frumuseţi vulnerabile” (,,belezza disarmata”) cum spune un teolog spaniol, Julián Carrón.

Unul dintre episcopii noştri, încarcerat la Sighet, a fost pălmuit în curtea închisorii de un gardian, îmi povestea cardinalul Alexandru Todea, la Reghin, prin 1990. Ce reacţie a avut omul în vârstă, ucenic al lui Cristos? A zâmbit uşor, exclamând: „Pentru Domnul!”. O lecţie de adevărată „pedagogie divină”. Pălmuit, scuipat, Mântuitorul nu s-a apărat. A dus lemnul Crucii în spatele sângerând de biciul cu plumbi al călăilor. A răscumpărat omenirea prin jertfa Sa. Martirii Bisericii Unite au spălat prin jertfa lor ruşinea unor români, care au urmat calea cedărilor şi a complicităţilor cu un regim ateu şi dictatorial. Lacrimile ierarhilor noştri, ale mărturisitorilor din alte confesiuni, lacrimi plânse, atunci, pe drumul Crucii, au pregătit Învierea de-acum. Biserica Unită trecută prin proba de foc a martirajului s-a dovedit mai puternică decât ura persecutorilor ei.