Puțini își mai aduc aminte azi de Ileana Bratu, artista și eseista anilor 60,70, cu numeroase colaborări la revistele ,,România literară’’, „Amfiteatru“ și ,,Contemporanul“, unde scria despre arta viitorului, unde, spunea ea, cibernetica, matematica, cercetarea științifică, în general, se aliază cu originalitatea autorului. Arta cinetică, sau Gaudi, despre care va scrie o teză de doctorat, sunt, pentru ea, dar nu doar pentru ea, expresia unor asemenea fecunde, artistic, alianțe dintre știință și artă. Expune sculptură ambientală ,la București,1967, apreciată de Petru Comarnescu, Eugen Schileru, Dan Grigorescu, Octavian Barbosa. Expune în 1974 și la Cluj, în alte multe galerii. Absolvise, în 1970,Institutul de artă Nicolae Grigorescu, secția pictură murală. Ilustrează volume ale unor scriitori ca Nina Cassian, George Bălăiță, Teodor Mazilu. Spirit independent, curios, dezinvolt, obține o bursă la Paris, recomandată de celebrul critic de artă Jean Cassou. Va pleca, dar fără toate aprobările oficiale, printre care cele ale Uniunii Artiștilor Plastici din România, lucru care la întoarcere, după trei ani, îi va cauza o mulțime de necazuri. În Franța, apoi în Spania, la Barcelona deschide expoziții de sculptură modernă, de desene, este răsplătită cu premiul de sculptură al ORTF, la Paris, în 1969,cu alte distincții prestigioase. Numele bursierei române care studia sociologia artei, la Sorbona,1967-70,apoi, a doua plecare, la L’Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales,1979-80,începe să circule. Sunt trei ani, apoi încă unul de căutări artistice, de descoperire a identității, de bucurii cotidiene, cunoaște lumea artistică, se îndrăgostește de un coleg francez mai tînăr, se căsătorește, după aceea, cu un sculptor suedez, Axel, dar se desparte destul de repede de el, nesuportând, spune, gustul fad al unei vieți programate utilitar, ambianța suedeză...
Se va întoarce acasă, în 1971, la București, un oraș devenit, ca întreaga țară, unul al noilor restricții ideologice, al privațiunilor, unde vizita iubitului francez, Jean François, chiar de Anul Nou, petrecut împreună, va readuce ceva din luminozitatea parizană. Jardin des Plantes, les Hallles, Sorbona revin în griul rece de la noi. Timpul nu poate fi însă păcălit de amintiri. Vârsta neiertătoare, cu ea, cu toți, nu poate fi înduplecată. Fostul coleg și iubitul ei depărtat, nu doar în spațiu, acum și în timp, i-o spune chiar, cu cruzimea tinerilor. Pe de altă parte, reintrarea sa în lumea artei, a presei, e complicată, mulți o privesc cu mefiență, o tratează ca atare, cu unele onorabile excepții.
Autoare, atunci, a unui album „Dan Hatmanu“,1967, la ,,Meridiane“, a altuia ,,Decizia creatoare a comunicării informaționale“,1972, la ,,Ed. Științifică“, Ileana Bratu se simte ostracizată tacit. Nu mai deține, de altfel, nici atelier, locuiește la Mogoșoaia, o oază de refugiu pentru mulți scriitori, ca Marin Preda, sau Teodor Mazilu, cu ultimul conversând despre matematică, artă, cursurile lui Grigore Moisil. Scrie, locuind la Casa de creație de la Mogoșoaia, volumul ce va apărea în 1975, la C.R., ,,Răsturnare în spațiu“. În 1981, îi apare un alt volum, titlul amintind de Francis Ponge, ,,Dincolo de lucruri“. Ultimul.
Câteva portrete ale unor persoane cu greutate în epocă sunt memorabile, de ex., cel al lui Constantin Mitea, redactorul-șef de la ,,Contemporanul“, după George Ivașcu, în timpul căruia ea debutase. Mitea se arată un om deschis, trecând peste quasi-interdicția de semnătură a Ilenei Bratu. Mai apare un misterios ,,unchi“, personaj benefic, dar mai puțin important, ca funcție, redactor-șef adjunct la revistă, mai prudent-protocolar. Acest ,,unchi’’ literar va fi tratat ironic-afectiv, în conversația pe care o reproduce autoarea, el pare mai rezervat, în luarea unei decizii. Mircea Sântimbreanu, Domnica Filimon, Teodor Mazilu (,,un mélange de luciditè et reverie“) sunt prietenii binevoitori... Există apoi reușite evocări din Paris, profesori, Jean Cassou, Roland Barthes, fugitiv creionat, colegi, cafenele. Revolta studențească din 68, filmul evenimentelor, ciocnirile cu poliția, Cohn Bendit etc., au avantajul de a fi fost înregistrate pe viu, de un martor ocular. Capitolul cu acest subiect va fi scos de cenzură din cartea sa din 1975, cu toate intervențiile lui Mircea Sântimbreanu... Apoi găsim multe nume sonore din Bucureștii mediilor artistice și literare ale deceniilor 6,7. Corneliu Baba (care e mulțumit de un articol despre opera sa, apărut în ,,Ramuri“),pictorul Spiru Vergulescu, criticul de artă Dan Grigorescu. Cei mai atent portretizați sunt scriitorii Marin Preda, Ion Băieșu, Sânziana Pop, vecina de cameră a artistei, la castelul de la Mogoșoaia (scriitoarea, spune Ileana Bratu, lucra deseori de la patru dimineața și avea mereu camera plină de flori), delicatul Octav Pancu-Iași, meloman, Horia Lovinescu,care simțea cum aerul locului păstrează ceva tensionat din ritualurile vechilor stăpâni etc.