O antiutopie din 1907, printre primele, cred, în literatura universală, este romanul Il padrone del mondo al lui Robert Hugh Benson (1871-1914), în traducerea italiană pe care am folosit-o. În original, Lord of the Welt este lectura preferată a multor Papi, iar Papa Francisc o recomanda cu căldură.

Preot la Westminster, fidel tradiţiilor creştine, Percy Franklin, personajul văzut ca un alter-ego al scriitorului, va intra inevitabil în contradicţie cu „adoratorii Umanităţii”, cei care exaltă laicitatea şi promovează euthanasia. Preot modest, dar lucid, dedicat crezului său, el este opusul lui Julian Felsenburgh, seducătorul politician al zilei, american, poliglot, cel care realizează pacea universală pe bazele secularismului. Preţul este divinizarea omului perfect, adică a lui, preşedinte al Europei, apoi al Lumii întregi. În Trafalgar Square nu mai găsim nici coloanele leilor, animale neagreate de noile orientări, de ce?, nici statuia amiralului Nelson... Omul de stat Braithwaite, cel care a introdus Legea pentru săraci, i-a luat locul eroului. Obiectivul lui Felsenburgh este supunerea totală a omenirii, aderarea tuturor ţărilor la „Noua ordinea mondială”.

Lumea anului 2000 descrisă de romancier este una a curselor de avioane care fac escale în metropole, a construcţiilor urbane subterane, a hranei şi a luminii artificiale, altfel spus, a unei societăţi democratice care îşi atinge apogeul tehnic, dar alunecă în totalitarism. Cetăţenii sunt controlaţi şi pedepsiţi pentru delictul de a avea o credinţă bazată pe supranatural. Uimitoare mi se par în acest roman punctualitatea şi exactitatea unor previziuni politice privind organizarea şi metodele de represiune ale unui regim comunist, suntem cu un deceniu şi înainte de 1917! O fi fost premoniţia unui intelectual lucid, o fi fost rodul obsesiei conspiraţiei, o fi fost o inexplicabilă capacitate de clarvăzător? Preotul Percy Franklin va fi numit cardinal protector al Angliei, iar odată cu intensificarea persecuţiei anticreştine va fi ales Papă. Dictatura lui Felsenburgh obţine acordul „democratic” al naţiunilor unificate de a bombarda Roma, nucleul creştinătăţii apusene. Oraşul este transformat în ruine. Roma (nu întreaga Italie) şi Irlanda, cruţată deocamdată, erau locurile unde creştinii se retrăseseră. Structura catolicismului se reduce, vor fi doar doisprezece cardinali, câteva sute de episcopi în toată creştinătatea apuseană şi orientală, coordonaţi în secret de Papa Silvestru, refugiat la Nazaret. Din păcate nu aflăm decât puţine lucruri despre creştinii din Răsărit, despre reacţia lor de apărare. În final, locul este descoperit, bombardat, iar „Stăpânul lumii” îşi face intrarea nefastă în istorie. Un tablou al Apocalipsei imaginat de autor într-un secol al establishment-ului.

De la bun început, tânărul preot Percy Franklin ni se înfăţişează ca un om pentru care rugăciunea şi acţiunea sunt armonizate, va intra în locuinţa parlamentarului anticatolic Oliver Brandt, solicitat de mama acestuia pentru ultima mărturisire. Este descoperit, dar soţia lui Oliver Brandt, vulnerabila, sensibila Mabel, va detensiona scandalul cu o rară artă diplomatică. Mabel mi se pare un personaj complex, ezitând între admiraţia arătată soţului (şi celui pe care el îl serveşte, „Stăpânului lumii”) şi imposibilitatea de a accepta cruzimea persecuţiilor semenilor săi care se declară catolici. Epuizată psihic, dezamăgită de „noua religie” şi de „umanitarismul” mincinos, dar neaderând nici la credinţa înrădăcinată în supranatural, ea este un memorabil personaj tragic. Ezitantă, va alege euthanasia ca soluţie extremă. Multe dintre distopiile lui Benson anticipează proiecţiile din romanele lui Orwell şi, nu mai puţin, povestirile apocaliptice, parabolele teologului rus Vladimir Soloviov. Distrugerea unei părţi a vechii lumi este închipuită de romancier nu numai pe plan moral, ci şi pe plan material, o autodistrugere, de fapt, o implozie. Răul nu vine din afara omenirii, ar putea fi avertismentul romanului, ci din interiorul ei, dacă nu sunt respectate legile şi instituţiile care asigură o societate bazată pe unicitatea şi respectul persoanei, nu pe masa indistinctă. Mulţi crezuseră în anii scrierii romanului, aşadar, înainte de Primul Război Mondial, că ordinea europeană va rămâne pentru multe secole neschimbată. Imperiile prosperau, ţările din Vest sau din Est construiau ca pentru eternitate. Existau conflicte etnice, războaie locale, idei anarhiste, crime şi nedreptate socială, dar exista şi un liant al culturii tradiţionale, dacă nu conştiinţa sau intuiţia tiparelor mentale europene. Peste câţiva ani, un vânt de nebunie va spulbera în Europa toate visele de normalitate, de bunăstare şi de otium, în cazul unor privilegiaţi... Benson a fost un clarvăzător. N-a prevăzut exploziile de resentimente rasiale şi sociale de azi, recrudescenţa urii celor defavorizaţi împotriva celor favorizaţi de soartă, dorinţa revanşei populiste împotriva elitelor, dar fondul romanului este în mare parte actual.