Speranţa Învierii

O carte recent tradusă din limba germană, la editura Pro Vita,  are multe pagini care ar trebui citite pentru a vedea cum se manifestă Providenţa cu noi, oamenii. Este vorba despre ,,Pagini din viaţa mea’’, de actualul nostru Sfânt Părinte, pe atunci, în 1998, când apăruse volumul de memorii, la Munchen, cardinalul Joseph Ratzinger. Din toate relatările cardinalului reiese încrederea fermă, că Domnul veghează asupra noastră, ne scapă de necazuri, chiar dacă nu ne scuteşte de încercări, în cazul său, recrutarea spre finele conflagraţiei mondiale, munca forţată, presiunea regimului nazist, tributar unei ideologii totalitare, ateismul ei, în fine războiul cu toate nenorocirile sale. Copilul Joseph are mari rezerve de lumină interioară: credinţa, participarea devotată la  Liturghie, imaginile locurilor vârstei fericite, Traunstein, Salzburg,  dar şi altele, înscrise în triunghiul geografic Inn-Salzach, figurile ocrotitoare, memorabile  ale părinţilor, ale fratelui, surorii.El poate da, tocmai pe temeiul acestor legături indestructibile,  un răspuns curajos, ,,vreau să devin preot catolic’’, la somaţia de a se înscrie în Wafen-SS. Umilinţa de a fi luat în râs, atunci,  alte multe umilinţe, de care va avea parte, nu frâng nicidecum, ba, dimpotrivă, maturizează fibra morală a viitorului Pontif roman.

 La un moment dat, în volum este descris simplu dar măreţ cum se pregătea marea sărbătoare a Învierii lui  Cristos. ,,Deosebit de impresionantă era, pe urmă, seara Sâmbetei Mari, sărbătoarea Învierii. De-a lungul zilelor Postului Mare, ferestrele bisericii erau acoperite de draperii negre şi întreg spaţiul era ţinut şi ziua într-un întuneric misterios. La cuvintele cântate de preot ,,Cristos a înviat!’’brusc draperiile cădeau şi o lumină strălucitoare inunda încăperea: era cea mai impresionantă reprezentare a Învierii Domnului, pe care mi-o pot închipui…’’ (traducerea volumului  de Adrian Almaş).

Nu veghea solemnă pascală de la Vatican, deci, nici liturgia  magnifică din bazilica San Pietro,  la care a luat parte, desigur, mai târziu, de-a lungul anilor, autorul acestor rememorări cristaline, 1927-1977, se pare că a avut întâietate afectivă pentru formarea sa, ci ritualul Învierii din copilărie. Acolo, la Marktl  pe Inn. Ea  i s-a întipărit de neşters pentru vecie, precum un alt fapt, botezul extrordinar, de care  Joseph are parte, cum i s-a spus,  chiar în Sâmbăta Mare. Mai précis, spun amintirile din acest sobru volum, este vorba de un botez cu apa abia sfinţită, în acea dimineaţă specială, o dimineaţă considerată  ca aparţinând deja Nopţii Învierii. ,, Fireşte - nu a fost  Duminica Paştilor-, ci tocmai seara dinainte , mergând deja spre Paşti. Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi apare acest fapt a fi pe măsura naturii omeneşti a vieţii noastre, care încă aşteaptă Sfintele  Paşti, nestând încă în lumina deplină, dar îndeptându-se încrezătoare spre aceasta’’.

Văd aici, poate greşesc,  prezentă ,,in  nuce’’, înfiripându-se miraculos, ideea cardinală din ultima enciclică a Papei Benedict al XVI-lea, ,,Spe salvi’’.Spre finele enciclicei, parcă revedem scena şi reflecţia de mai sus reţinute de ochiul  copilului.  Mai mult, lăudând credinţa tare a Sfintei Fecioare, Papa Benedict al XVI-lea înalţă un adevărat imn marian celei pentru care speranţa n-a murit, chiar atunci când Fiul ei murise, pe cruce. Sunt paginile de încheiere ale enciclicei, unde se cere ocrotirea tuturor din partea ,,Stelei speranţei. „Tonalitatea e gravă, majestuoasă, lirismul pur : ,,Cu această încredere, care chiar în întunericul Sâmbetei  Sfinte era certitudinea speranţei, te-ai dus la întâlnire în dimineaţa Învierii.“

Învierea este  corelată speranţei, e certitudinea, împlinirea sa. ,,Încrezătoare’’, cu adevărat, trebuie să fie această ,,îndreptare’’ a noastră, tuturor,  spre Lumina Învierii.  

,,Nu ştim ce vrem cu adevărat ; nu cunoaştem această , „adevărată viaţă“; şi totodată ştim că trebuie să existe ceva pe care noi nu-l ştim şi spre care ne simţim împinşi’’, citează Sfântul Părinte, în enciclica amintită, la  pg.27, ca un ecou al meditaţiei proprii de mai sus.  Speranţa ne stă dinainte, aproape de atins, dacă am dobândit ,,noua libertate’’, dar mai ales acea ,,substanţă’’, recognoscibilă, spune Papa, de la monahii marilor renunţări la un San Francesco d’Assisi, la alte persoane din vremea noastră.