Azi a fost Sf. Luca, am intrat la San Pietro, unde a oficiat Sf. Părinte Benedict al XVI-lea, am intrat cumva împins de cineva mai puternic decât mine. După vizita de dimineaţă la Maria- Grazia, pe Conciliazione 2, la sediul FIAC, Forumul Internaţional al Acţiunii Catolice, de unde România face parte, distrat greşesc autobuzul 64, îl iau invers spre Stazione San Pietro, mă corectez, îl iau iar de la capăt, dar sub nu ştiu ce straniu impuls cobor la Porta Cavalleggeri, unde am urcat cu zece minute-cinsprezece înainte, greşind, beau o cafea la o ,,Latterie’’, de lângă Via Rusticucci, apoi mă îndrept parcă ghidat de cineva dinăuntrul meu, spre Bazilică. Surpriză, e arhiplină, cardinalii, episcopii, invitaţii de onoare, oficialii, în jurul Papei, care concelebrează la altarul principal, unde e Baldachinul lui Bernini.

La prânz, un invitat de marcă la Centrul Aletti - ambasadorul Serbiei şi al Muntenegrului, un domn solid, impozant. După prânz, la etajul al III-lea, la bucătărie, căruciorul cu farfurii şi pahare, condus de Bojdan, ajunge înaintea noastră cu liftul. Noi în bucătărie, 16 oameni veseli, spălăm (maşina e pentru mese cu multă lume), sau ştergem vasele, tacâmurile, râdem de mama focului, din te miri ce, un vas de ceramică românesc, pe o policioară, da, l-a adus profesorul Zaciu, ,,un signore’’... zic toţi.. Apoi, trecem la micile evenimente diurne, se fac spirite, se dau replici, e grozavă familia acestor religioşi cu pofta lor de viaţă.

La 17, la Accademia di Romania, vernisaj Ion Nicodim, o lucrare a sa atârnă, preţ de două etaje, pe faţada de la intrarea la sala de expoziţii. Vorbesc, la deschidere, directorul Dan Pineta, Dl.Dan Hăulică, lume puţină, artistul, criticul meritau un auditoriu mai compact, apoi la ,,punctul 2’’, la agapă, ciocnim un pahar de vin cu toţii. Mă reîntâlnesc bucuros cu Mihai şi Carmen Banciu, cu Luci Papahagi, cu Daniela Crăsnaru, când ies e cam rece, am o cămaşă de vară, cu mâneci scurte, ,,faci pe adolescentul’’, zicea Mihai, bunul meu prieten, care e iar consilier la Ambasada noastră pe lângă statul italian, după ce a fost pe lângă Vatican. O scurtez prin Villa Borghese, ştiu cărările din alţi ani, mai tineri, intru la metrou, e cald, Termini, acasă, telefon Angelei.

Bat clopotele la Santa Maria Maggiore. 12,45. Am venit acasă obosit: Santa Maria in Trastevere, şirul sfinţilor înconjurându-i pe Isus şi Maria, pe tronuri îmi aminteşte de Sant Apollinare in Classe, de lângă Ravenna, mieii în cerc, la fel. Apoi San Calisto, o descoperire, San Francesco a Ripa, locul unde la Roma au stat Poverello şi minoriţii lui. Intru la Forul roman, venind dinspre Capitoliu, pe la Arcul lui Septimiu Severus, dar nu stau mult. Două temple romane, al lui Romolo, apoi al Faustinei şi Antonino, au crucea deasupra, devenite două antice biserici creştine în For. Nu am văzut muzeele, încă, dar bisericile, da. Adică, mai devreme, Chiesa di Gesu, a iezuiţilor, San Martino ai Monti, nu departe de Esquilin, unde e Centrul Aletti, apoi, mai aproape de el, biserica dedicată lui San Alfonso Liguori, cu venerata icoană ,,del Perpetuo Soccorso’’, Ajutorului veşnic. Seara iar de serviciu la şters vasele, tacâmurile, o surpriză la plecarea din bucătărie, am, pe mâine, un bilet la concertul dat în onoarea Papei. Vorbesc cu Gabriele Turci la Cesena. Vine el sau meg eu, să-mi văd prietenii?

Dimineaţa la Biblioteca Nazionale, vreo 15 minute de mers, de la Santa Maria Maggiore, peste drum de Centru Aletti, o iau pe aglomerata Via Gioberti, trec prin holul gării Termini, forfotitor, las Via Marsala, o iau pe Milazzo, ies la Viale Castro Pretorio, vis-a-vis intru în curtea amplă a Biblioecii, o parcare mare. La intrarea în clădire, pe stânga ei, câţiva pini, mierle, precis fuma pe aici Marian, în pauzele sale de lecturi prelungite, acum eu descopăr locul, după 25 de ani. Serviciile bibliotecii romane sunt excelent organizate, mi se face o poză pe loc, gratis, fireşte, pentru legitimaţie, intru la cataloage, computere, lumea cititorilor, simpatia dar şi solitudinea din jur. Ceva universal, familiar, ca mediu...Cititorii planetei vor deveni o sectă, spun unii, în curând.

Seara concertul în Aula de audienţe, Paul al VI-lea, binecunoscută, sculptura Mântuitorului, deasupra scenei, momentul Învierii, sculptură modernă, razele izvorând, ca nişte suliţe galbene, strălucitoare de aur, dar şi ramuri, pe scenă se pune tronul papei, de obicei la audienţele colective, am luat parte de mai multe ori, dar la un concert cu Pontiful roman, nu am mai fost...Rândurile de scaune sunt indicate invitaţilor de oamenii de ordine în frac, perdele grele, carabinieri, protocol strict. Cardinalii, episcopii, oficialii, invitaţii, mulţi americani, francezi, indieni, ciripit poliglot, în sală e şi PS Virgil Bercea, episcopul unit de la Oradea, nepotul cardinalului Alexandru Todea, cel mult îndrăgit de Ioan Paul al II-lea. Episcopul dinamic, spontan, eficient, s-a bucurat, - spun martorii, acad. Eugen Simion, lingviştii clujeni, care au fost, pentru tipărirea Bibliei de la Blaj, în audienţă la Pontiful de origine poloneză - şi el de afecţiunea fraternă a papei. Benedict al XVI-lea pe un scaun mai înalt, postură natural-solemnă, neafectată, în mijlocul aulei. Concertul orchestrei din München, piese clasice, impresie de soliditate, luminozitate, pace interioară. La sfârşit, Papa Benedict mulţumeşte interpreţilor din patria lui, muzica e un liant spiritual pentru oamenii de pretutindeni, mai spune. Binecuvîntează adunarea.

Seara, cinez singur, mâine vom merge, eu cu Manuela, la Questura, pentru permisul de şedere.

Dimineaţă grea la Questură, luăm metroul de la Cavour, apoi un autobuz, aşteptăm după completarea formularelor, de la 9 la 13, vorbim despre toate, Manuela e o probă de virtute a răbdării, lume pestriţă, indieni, chinezi, filipinezi, sârbi, bineînţeles şi compatrioţi. Ordine, totuşi, poate de la funcţionarii Imperiului latin au moştenit cei de azi munca sistematică de verificare a mulţimilor neamurilor poliglote. Am în faţa mea la ghişeu 4 românce, plus un român, deci cu mine suntem 6 urmaşi ai daco-romanilor...

După masă, la Colegiul de pe Gianicolo, Pio Romeno, regăsesc bune cunoştinţe, pr. Vasile Sabo de la Cluj, zâmbind candid, pe teologii Marius Cergizan şi Andrei Mărcuş. Numai agilul Iosif, prietenul nostru din anii anteriori, nu mai e aici, a fost hirotonit, l-am lăsat la Cluj, la catedrala ,,Schimbarea la faţă’’, cu câteva zile înainte, îi salut pe cei de aici din partea lui. Nu se ştiu prea multe despre maramureşanul Viorel Vişovan, alt veritabil prieten, e în California, dar ce face nimeni nu ştie precis...Rectorul pr. Frăţilă mă invită în biserică, la rugăciunea Paraclisului Maicii Domnului, cinăm fratern, apoi mă conduce cu maşina lui la Centro Aletti, unde e foarte apreciat.