Museo Nazionale Romano, nu departe de Termini, asta mi-i ţinta, am stabilit-o de câteva zile. Zis şi făcut, sunt la deschidere printre primii vizitatori.

Fasti prenestini, calendarul antic, legenda Rheei Silvia, cu gemenii, lucrare găsită pe Esquilin, aproape de ,,casa mea“ de aici, apoi ciclul troian, Enea, Faustolo, porcarul, lupoaica, fresce, dar şi celebrele statui ,,Niobe rănită“, ,,Afrodita pudica“, ,,Crispina“ de la Villa Hadriana, o minune, Marc Aureliu, Antonino Pio, pios cu zeii, desigur, ,,Barza şi şarpele“, recuperată tot de la Villa Hadriana, ,,Cristos învăţându-ne’“, secolul al IV-lea, un sarcofag din 335, al patricianului Marcus Claudicensis, unde-i admir pe magi, recunosc scena Naşterii Domnului, dalta a săpat decis, secolele n-au stricat lucrarea aproape deloc, mici ciobituri doar... La etajul al II -lea stau uluit de frumuseţea artei romane, totul provenit de la Villa Farnesina, mozaic, triclinium, cubiculum...

Frescă splendidă, ,,Venus seduta integrata come Roma“, ,,Dea Barberini“, de la Villa Baccano pe Cassia. Apoi, o capodoperă, fără îndoială, Villa di Livia, ,,Grădina“ Liviei Drusilla, soţia lui Augustus, triclinium e o grădină paradisiacă, cu meri, gutui, brazi, cipreşi, pini, stejari, rodii. Un verde marin care te cheamă. Impresie de arhaic peren.

Revin la muzeu, de la Termele lui Diocleţian, din apropiere, cu aprobarea unui funcţionar amabil, să văd ,,Fanciulla da Grotarossa“, o mumie celebră, biata fată are cerceii intacţi, alte bijuterii, o păpuşă de lemn alături... Apoi la plimbare pe Cavour, ies din Corso la biserica de pe Via Lata, Santa Maria in Via Lata, care-mi place de mult timp, cu puţul de apă miraculoasă, cu lumea sa modestă, intru la altă cunoştinţă veche, Sant Andrea delle Fratte, cu capela Apariţiei, Alfons Ratisbonne, convertitul, 1842, altarul martirului de la Auschwitz, Maximilian Kolbe. Apoi la San Marcelo, Sf. Rita, Crucifixul. Suntem veşnici datori...

La Quirinale, e duminecă, zi de vizită. Palatul Preşedinţiei.

Salonul Ambasadorilor, Salonul lui Hercule, Salonul Sărbătorii, Tapiserii din secolul al XVIII-lea, candelabe fastuoase, imperiale.Concert Mahler, în Capela Paolina. Mă simt luminos şi uşor.

Mă plimb apoi pe Via dei Simacchi, la Celio, apoi la apropiatul Ospedale Celio, găsesc un mic parc foarte liniştit. De aici, pe la Termele lui Traian, mă întorc, la prânz, acasă. După-masă la biserica San Lorenzo in Fontana, in via Panisperna, aici e locul martiriului diaconului Laurenţiu, cel care a distribuit averea comunităţii, toată, săracilor, spre mânia oficialilor imperiului. La Campo Verano, se află trupul sfântului. În biserică, o soră portugheză, amabilă, de o frumuseţe pură, apoi preotul, tot portughez, cu care schimb câteva cuvinte, în italiană. Atmosferă de mare familie creştină, universală, dar şi ceva interiorizat, modest, tipic portughez...

La catacombele lui Sebastian, trei nivele, loculi, columbarele, mormântul Sfântului Sebastian chiar în biserică. Sculptura lui Georgetti, o recunoaşte o probabil studentă poloneză, vizitatoare împreună cu mama sa, conversaţie caldă.Ghidul a frecventat cursurile de limba română de la Accademia di Romania, mai mult îl cunoaşte pe prof. Gh. Carageani.

Cu maşina dlui Raţiu la Albano Laziale, urcăm Via dei Laghi, panorama superbă a lacului Albano.Am trecut prin Velletri, Catelgandolfo, la doi paşi e Frascati, Tusculum-ul antic. În zare, marea, la Nettuno, privită de la Albano, localitate cu farmecul micilor oraşe de vacanţă, nemondene. Catedrala, Biserica Sf. Petru, Parcul imens unde a fost villa lui Horaţiu. Prânzim la barul lui Alvaro Fortini, prieten vechi al dl. Raţiu, bucătărie notată elogios în ghidurile turistice.

La întoarcere, Biserica San Giovanni a Porta Romana, bazilică, clopotniţă romanică, ulterioară. Călugărul care ne întâmpină îl ştie bine pe rectorul de la Pio Romeno, Mihai Frăţilă. Dar şi pe PS Virgil Bercea.

Al doilea drum spre Rieti, în Valea rietină, zona Sabina. Ajungem la prînz la mănăstirea Farfa, importantă abaţie ghibelină, cu privilegii acordate de Lotar, după ce Liutprand o fondase, sec.XII. Cripta e de atunci, biserica cu frescele lui Zuccari, din secolul al XV-lea. Am pornit cu familia Raţiu, din Roma, de dimineaţă, un drum plăcut, oprim la marginea unei livezi de măslini, intrăm, peisaj de toamnă blândă, dealuri, linişte din altă lume. Mănăstirea e importantă spiritual, strategic pentru Urbea aflată la mai puţin de 100 de km. Benedictini, cam vârstnici cu toţii.Ca la Grottaferrata din secolul al Xl-ea , unde am fost acum doi ani, la Jubileu...La întoarcerea spre Roma, ne oprim la Fara in Sabina, ne plimbăm pe străduţele medievale, înguste, apoi descoperim panorama colinelor, totul se vede ca-n palmă de la villa avocatului Lelio Cremosini, amic din tinereţe al dl. Raţiu.

Familie numeroasă, primitoare, cămin, mobile stil, biblioteca are, printre altele, Enciclopedia franceză, cea din secolul al XVII-lea.

La Anagni, vedem Palatul Papilor, din secolul al XIII-ea, două arcade de piatră, o scară externă, ce te conduce la primul nivel, cinci bifore impozante, totul construit la iniţiativa viitorului Grigore al IX-ea, din familia Conti. Prietenul, protectorul franciscanilor, cardinalul atunci Ugolino, amintit în cartea mea ,,Tânărul Francisc“, din 1992.

A stat în aceste camere destul de reci, sobre, prin care trecem trezind ecouri eroice, Frederic al II-lea, în 1230, după ce a fost excomunicat. Tot aici Inocenţiu al IV-lea, a fost ales papă de conclav, în luna iunie 1243. Tot aici, papa l-a primit pe Manfredo, fiul natural al lui Frederic al II-lea, Manfredo nu s-a ţinut de cuvânt, nu a respectat drepturile Bisericii, a fost excomunicat şi el. La 1297, palatul e vândut altei familii puternice, Caetani. Apoi, în septembrie, 1303, Bonifaciu al VIII-lea este pălmuit de cavalerul Guillon de Nogaret, trimisul lui Filip al IV-lea. Splendia ,,Sală a jocului de şah“, denumire care vine de la decorurile peretelui estic, pătrate alb-negre, înscrise în lobi, cu câte patru semicercuri, apoi flori cu opt petale elicoidale în spaţiile intermediare.

,,Sala raţelor“, peretele vestic, albul penetului, semn heraldic probabil. ,,De arte venandi cum avibus“ e tratatul de vînătoare al lui Frederic al II-ea, cel care a fost botezat la Assisi, a format o curte de literaţi , filosofi, apoi în Sicilia, a protejat artiştii.

Jurnalul de faţă este răspunsul la un reproş, care mi s-a făcut recent, de ce nu am scris un jurnal italian. După 30 de ani de călătorii italiene , am îndrăznit să-mi public unele note, personale, de drum, note care i-ar putea interesa, eventual, pe unii cititori, mai ales pe ei familiarizaţi deja cu şi iubitori ai culturii italiane.