De dimineaţă la Muzeul Doria–Pamphili, din Via Corso,e la doi paşi, are

sistem modern de explicaţii date printr-un fel de telefon mobil, Caravaggio, tânăr, ,,Pentimento di Maddalena’’ , vina care trece în remuşcare, se deschide spre asumarea sa şi, tot de Caravaggio, un amestec subtil de măreţie şi familiaritate, ,,Odihna Sfintei Famili’’, e drept de o manieristă, ingenioasă compoziţie . Breughel apoi cu cunoscutele ,,Jocuri de copii’’, un Filippino Lipi, o ,,Bunavestire’’ cam înghesuită, Parmigianino, ,,Sfânta Familie’’. Tabloul celebru al lui Velasquez, ,,Portretul lui Inocenţiu al X-lea’“, copleşitor, magnific, puterea papei din familia Pamphili, care familie stăpânea palatul acesta din plin centrul Urbei, îl are în continuare printr-un moştenitor, fastul de Versailles din Sala oglinzilor, Rafael, cu un dublu portret nu foarte impresionant, dar un valoros Memling, piesa poate cea mai grozavă de aici cu o ,,Depunere în mormânt’’ strivitor de tragică. După ambianţa aristocrată, de dimineaţă, a palatului Doria Pamphili, după-amiază, ies la popularele Terme ale lui Traian, parc, grădină, muzeu, ruine.

Azi, am avut conferinţa despre literatura sub comunism la Facultatea de Ştiinţe Politice, invitat de profesorul Gheorghe Carageani. Vorbesc o oră studenţilor, renunţ la nume celebre pentru noi dar care auditoriului nu le spun nimic, Călinescu, de exemplu, caut să fiu concret, evoc anul bulversant al manifestărilor de stradă studenţeşti, 68, apoi 71, vizita cuplului, tezele din iulie, completează spre sfârşit ambasadorul nostru Mihai Dobre, istoric, elegant, colegial. Nu a venit nimeni de la Accademia di Romania, dar e aici M. Bologan, ataşatul cultural pe care-l ştiu de la Pio Romeno. E prezentă şi profesoara Veronica Mocanu, care predă la Roma, dar şi la Napoli, limba latină, conversaţie de regăsire după 20 de ani. Apoi la prânz cu Carageani, om cald, aromân, atipic, spune cineva.

Seara, la cină ( şuncă slovenă, adusă de Marko, vin sec, tot sloven, nuci, măsline, fistic, bere Urquell) la Aletti mă nimeresc la masă cu chinezoaica, care îmi cere să-i traduc, aproximativ, desigur, câteva versuri în italiană din cele scrise de mine de-a lungul anilor. Mă conformez transpunând ad-hoc ,,Arsură’’. Zice că are ceva înrudit cu imaginile mele un autor din literatura chineză, poetul Siu-Lin, ,,Cât va ţine ceara lumânării, va ţine şi iubirea mea’’, e altceva, dar sunt aceleaşi elemente, peste veacuri, semn că Hölderlin acea dreptate, scriem acelaşi poem de la începuturi, generaţii de poeţi, mari, mici, occidentali, orientali...

Duminică, nu am răbdare, merg la Liturghie mai de dimineaţă, la 7, la Santa Maria Maggiore, nu aştept să se celebreze ,,acasă’’, adică în capela Centrului Aletti. Pe la 10, ies pe Via Cavour, api sunt la Botteghe Oscure, la Largo Argentina, pe Vitttorio, înainte de pod , o iau pe vechea, nobila Via Giulia, cu Dl Raţiu, intrăm la bisericile din zonă, urmând Via dei Banchi vecchi, la Chiesa dei Fiorentini, unde ne-am dat întâlnire, după ea, Oratorio dei Gonfalonieri, San Biagio degli Armeni, Santa Lucia dei Gonfalonieri, Chiesa nazionale degli Spagnioli, stăm cel mai mult acolo, fervoare hispanică, orgă, nobleţe, San Girolamo, Santa Caterina della Ruotta, instrumentul supliciului, o icoană mare, care mi-i apropiată, a sfintei din Alexandria Egiptului, se află la Santa Maria Maggiore, pe stânga, la Capela Adoraţiei, o văd des. Mai intrăm la Sant’Anna dei Palafrenieri, la Trinita dei Pellegrini e Convalescenti, la Palazzo Spada cu ,,galleria prospetiva’’, iluzoria perspectivă a lui, se putea să nu fie el, Borromini. Apoi, iar devenim serioşi, vedem San Paolo alla Regola, intrăm pe lunga Via delle Zoccolette, fetele tinere nemăritate, cu pantofi cu sunători, dăm de Ospedale dei pelleggrini e Poveri. Roma a fost caritabilă dintotdeauna cu săracii săi, dar şi cu străinii, este chiar acum, în ciuda nesimţirii unor români.

Sunt frânt, dar ce descoperire, graţie prietenului meu pasionat cunoscător al Romei clasice, baroce, antice, văd şi eu casa unde a stat Cagliostro. Din Campo de Fiori, o iei pe Via delle Grotte, nume potrivit contelui mirobolant.

Surpriza următoare, la celălalt colţ al pieţei unde a fost ars pe rug, Giordano Bruno ( statuia lui domină în zilele lucrătoare tarabele cu fructe, verdeţuri, flori, nu azi, desigur) este casa vestitei curtezane Vanuzza, în pragul ei, zice-se că, au aşteptat mulţi nobili s-o vadă măcar. Casa pe care o admirăm mai are stema, da, celebrei curtezane, Leul, Taurul, ce orgoliu, ce putere, este la colţul străzii Gallo cu Capellari, ultima dubioasă, cutii de bere, sticle de vin ieftin, goale, ,,Marlboro’’ mototolit, cred că un loc frecventat şi de drogaţi...

Verdele de la Biserica Sfintei Brigita, suedeza. Reintrăm în registrul sacru. Un pas , doi.. . asta-i Roma, senzualul convieţuind cu sacrul, uneori amestecate.

Sacru pur, însă la antica Santa Maria in Monticelli, din secolul al IV-lea, sau poate doar al VIII-lea, după unii, o biserică a ritului creştin egiptean, înăuntru lume orientală, culori vii, lume reculeasă, dar şi câteva copile vesele, cu ceva imemorial în gesturi, moaşte de martiri sicilieni, Mamilian, Procolo, Eustazio, Golbodeo e Ninfa, ,,vergine’’, martire . Biserica e evident coptă. Se păstrează aici relicve de mare preţ, imaginea capului lui Isus Nazarineanul, imprimată pe un fel de steag, răscumpărată la 1681, de la necreştini, la Mequinez.

La Campo Verano, cimitirul de la San Lorenzo fuori le mura, mă plimb pe alei, cu Emil Raţiu, monumentele funerare romane cred că nu pot fi întrecute de niciunele din lume, prin grandoarea lor reală, nemimată, uneori imperială, comparabile poate numai cu cele franceze. Aceeaşi onoare acordată iluştrilor defuncţi, suntem rude prin morţii noştri culturali?

Biserica San Lorenzo e constantiniană, se mai păstrează piatra, grătarul unde a fost martirizat Lorenzo, memoria e vie, pietatea neformală, vizitatorii sunt silenţioşi, chiar ,,dibuiesc’’ izvoarele creştinismului. Cripta lui Pius al IX-lea. Avem timp pentru o expoziţie a istoriei bazilicii, greu încercată între anii 1943-1952, expoziţie de fotografii, documente, afişe, deschisă în chiostro. Pius al XII-lea cu braţele desfăcute în cruce, cu ochii la cer, în mijlocul poporului, printre ruine, nenorocirea bombardamentului anglo-american clamată de pontifex maximus... Distrugerea, apoi reconstruirea bazilicii, o construcţie nu prea înaltă, capucini eroici ajutând oamenii modeşti ai cartierului. Istoria necontrafăcută, minime comentarii, fapte, imagini de atunci, forţa lor directă.