Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Modele morale (I)

        de Adrian Popescu

Avem nevoie de modele morale, în primul rând, nu neapărat spectaculoase, pentru a ne forma ca oameni autentici. Dacă în comunism contramodelele erau înălţate pe locul, pe soclul adevăratelor modele comportamentale, printr-o inversare a valorilor şi a reperelor etice, acum, în capitalismul nostru carpato-danubian, un anumit relativism permite amestecarea valorilor cu nonvalorile, o devălmăşie derutantă, mai ales pentru cei mai tineri.

Totuşi, nu ne putem plânge că nu am avut de-a lungul ultimului secol, dar şi înainte, desigur, modele incontestabile de oameni curajoşi şi altruişti, de personalităţi carismatice. Ce putere a celor slabi cu trupul, nu cu sufletul, sau de înger, cum se zice, l-a determinat, de pildă, pe cardinalul Iuliu Hossu, cel care a citit proclamaţia Unirii de la Alba Iulia, să nu accepte nici compromisurile, nici funcţiile ecleziastice propuse de regimul totalitar, decât legea morală pe care o slujea? Dar pe ceilalţi mărturisitori, în condiţii de persecuţie, episcopi sau simpli credincioşi? Cardinalul de mai târziu, Alexandru Todea, îmi povestea cum erau umiliţi cei închişi la Sighet, floarea intelectualităţii şi a politicii noastre, iar unul dintre ei, un ierarh ardelean, răbdând palmele date de un gardian, surâdea unui gând tainic, îndurând totul senin. ,,Pentru Domnul!”

E pentru mine un exemplu de încredere în Providenţă, dar şi în puterile sufleteşti ale omului, în unicitatea şi indestructibilitatea fiinţei noastre. La fel de grăitoare mi se par, în acest sens, aspra, genuina relatare a deportării sale, a fiilor ei, în Siberia, în 44, relatare scrisă frust de bucovineanca Aniţa Nandriş-Culda, sau eroismul Elizabetei Rizea. Nume care au spălat, alături de altele, Ioan Ioanid, Nicolae Steinhardt, Richard Walemberg, Lena Constante, Dorin Tudoran etc. cedările ruşinoase ale multor români, laşitatea unor acomodări, proliferarea contramodelelor în socialism şi în comunism, involuţia omului de ,,tip nou“, pe scara morală. Caracterele ,,tari“ sunt armătura invizibilă a unei civilizaţii, la un moment dat, iar gesturile, faptele, cuvintele lor alcătuiesc reţeaua liberiană a unei societăţi normale, care poate distinge clar binele de rău. Nu poţi impune nimic cu de-a sila, nici binele, se ştie, dar nu e permis să amesteci iresponsabil categoriile morale, modelele cu antimodele, şi, deci, să renunţi la discernământ, pentru că te anulezi ca individ şi te destructurezi ca naţiune. Să nu ne amăgim, oricat de demitizanţi ar fi francezii, de secularizaţi, Ioana d’Arc are locul ei demn în mentalul colectiv, ca să nu mai vorbim despre simpatia spontană, supraconfesională, de care se bucură Francisc de Assisi, nu doar în imaginarul cultural renascentist al Europei, ci ca model formator european.

Sunt modele perene, neconjucturale, supraistorice, deşi au fost implicate în frământarea sângeroasă a unui timp precis din mersul istoriei.

Dar ce ne facem cu personajele ,,căldicele“, cu antieroii, antimodele reale, cât de reale, în genul unui Şuric al prozatoarei ruse Uliţkaia, tânăr bonom, sensibil, afectuos, generos, dar ,,luat mereu de val“, condus de împrejurări, incapabil să aleagă? Chiar între două produse culinare. E semnul vremii noastre această indecizie sau indiferenţă, când ne lăsăm modelaţi de întâmplare, în loc s-o modelăm noi?

Această ,,vinovată uşurătate a vieţii“ o identifică, o descrie şi un prozator italian de azi, autor torinez de faimă internaţională, un prozator apreciat, cu tiraje mari, Alessandro Baricco, tradus la Polirom şi la Humanitas. În microromanul Mătase, Herve Jancour ,,era unul dintre oamenii carora le plăcea să asiste la propria viaţă, considerând nepotrivită orice ambiţie de a o trăi. Se va nota că aceştia îşi contemplau destinul lor în modul în care, cei mai mulţi sunt obişnuiţi să contemple o zi ploioasă“. Mulţi semeni ai noştri, prezentaţi excesiv de anumite canale tv, îşi ,,contempl㓠blazaţi viaţa care li se scurge între acte rutiniere şi petreceri mondene sau, mai rău, între fuga după imagine şi exhibarea vidului lor interior, poleit cu pretenţii de lux autohton, de fapt tarat de cel mai evident prost gust, impulsionat de un arivism acerb. Antimodele care prind la unii tineri, din păcate.

Nr. 04/2010
Şedinţa Comitetului Director al U.S.R.

Lansare de carte la Craiova
Gabriela gheorghisor

Evocare Romulus Diaconescu

Marin Sorescu în documente şi scrisori inedite
Florea Miu

Revista revistelor

Pagini de jurnal (II)
de Gheorghe Grigurcu

Modele morale (I)
de Adrian Popescu

Versuri
de Gabriel Chifu

Din jurnal (2003)
de Gabriel Dimisianu

Anul trecut la Paris
de Nicolae Prelipceanu

Formula personală a lui Romulus Bucur
de Dumitru Chioaru

Istoria are mereu nevoie de sînge
de Nichita Danilov

Feţele nesfârşite ale poeziei
de Paul Aretzu

Monografia străzii Mântuleasa
de Gabriela Gheorghişor

De la Est La Vest
de Daniela Firescu

Drumul spre Emaus
de Bucur Demetrian

Misterul simplităţii
de Bucur Demetrian

Evoluţia sfârşitului continuu
de Constantin M. Popa

Povestiri din „mica istorie”
de Constantin M. Popa

Partea de umbră a cuvintelor
de Florea Miu

Cum s-a impregnat modernismul de psihologie
de Ştefan Vlăduţescu

Cum s-a impregnat...
de Ştefan Vlăduţescu

Rugăciunea inimii, antidot la teroare
de Luiza Barcan

Note de lectură
de Dumitru Botar

Peştele pe uscat
de Marian Drăghici

Poezie
de Cassian Maria Spiridon

Poezia generaţiei 80
de Mircea Bârsilă

Un neloc unde eu scriu
de Ioan Lascu

„Nu îl cunosc pe acest om!”(I)
de Ion Militaru

Marea iubire
de Maria-Gabriela Constantin

Clasicism, romantism, artă creştină (II)
de Florin Caragiu

Lili Pancu – o viaţă dedicată artei
de Cătălin Davidescu

Poeme
de Nicolae Petre Vrânceanu

A fost o lume…
de Ion Floricel

Cadou de ziua lui Putin: asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia
de Romulus Preda

Japonia: ritualuri de sfârşit şi început de an (II)
de Ruxandra Mărginean Kohno

© 2007 Revista Ramuri