Spre ştiinţa colegilor noştri, mai puţin informaţi, dar şi a cititorilor presei, în general, care urmăresc poate deconcertaţi jenantul spectacol mediatic, vreau să corectez câteva grave inexactităţi ale autorului polemicilor lipsite de nuanţe din Cotidianul. Revistele Uniunii Scriitorilor, printre care şi Steaua, au din martie finanţarea necesară apariţiei lor normale, mai modestă, e drept, decât cea de anul trecut sau decât cea de acum câteva deceniii, provenind tot din chiria Casei Vernescu. Nu este nicio ruşine, aşa cum se insinuează de către ziaristul pus pe demolare şi pe jigniri, să încasezi chiria pe un spaţiu central, care-ţi aparţine, legal, folosind banii obţinuţi pentru menţinerea revistelor, a sprijinirii culturii vii. Restaurantul din Calea Victoriei 133 va aduce, a şi adus, de fapt, sumele necesare nu doar tipăririi revistelor Uniunii, opt, cu toate, dar şi salarii modeste, zic eu, de fapt, de multe ori, cazul revistei clujene, pentru unii – jumătăţi de salariu, cca. 550 de lei. Deci, nu-i nici huzur şi nu-i nici trai pe vătrai, cum s-ar putea crede, la Uniunea Scriitorilor, ci muncă de uzură, cereri la Ministerul Culturii, pentru sponsorizarea programelor, luptă pentru obţinerea obligativităţii achitării de către edituri a timbrului de carte, audienţe, calcule, totul pentru a oferi ceva scriitorilor de azi, care sunt nu doar talentaţi, ci şi bolnavi, bătrâni sau de-a dreptul săraci.

De fapt, la Alba Iulia, nu doar Comitetul Director, înşirat acuzator în Cotidianul (din 4 martie, nefastă zi a cutremurului, din 1977, când amintirea nenorocirii, de-atunci, trebuia să ne unească, nu să ne dezbine energiile), a votat modificarea statutului, ci întreg Consiliul Uniunii Scriitorilor. Profesorul Mihai Zamfir a propus într-adevăr, prin modificarea punctului 32 al statutului Uniunii Scriitorilor, un nou mandat, teoretic, pentru Nicolae Manolescu, cel al cărui nume poate să ne deschidă, s-a argumentat, de mulţi colegi, uşile oficialităţilor. Dar competiţia pentru alegerea preşedintelui, a Comitetului Director, a Consiliului Uniunii, mult simplificate, reduse ca număr, după noul Statut, votat recent, se va desfăşura în toamnă. Cum o ştie oricine, Uniunea Scriitorilor din România este şi un sindicat, ea nu include doar genii literare, ci autori mai modeşti, dar care au îndeplinit criteriile de primire, tot mai severe, stipulate de noul Statul al Uniunii Scriitorilor. Sindicat, dar nu club de cartier, breaslă, cuprinzând profesionişti, nu bieţi veleitari, deci, care se cere sprijinită de oameni capabili de dialog... Toate aceste lucruri au fost amintite nu demult de preşedintele Uniunii Scriitorilor, acesta replicând civilizat inelegantului atac din ziarul Adevărul de weekend, unde se afirma că „breasla” e invadată de kitsch şi de submediocităţi. Că nu acestea din urmă contează, că tabloul general, sau componenţa Uniunii scriitorilor este total diferită de circul prezentat acolo, au fost, cred, demonstrate convingător. Majoritar, scriitorii sunt, indiferent de generaţia din care fac parte sau de zona geografică unde scriu, apreciaţi de public, validaţi de critica literară. Deci, nu amatorii iresponsabili dau tonul şi structura acestei organizaţii profesionale, ci cu totul alţii. Cei care au pe primul plan nu fuga după imagine, ci trudnicul efort de a scrie performant şi cu feed-back la cititorii oneşti.

Reaua-voinţă a unor acuzatori publici se cere demontată cu bun-simţ şi calm, cu probele realităţii înseşi. Aşa a procedat, spre finele lunii februarie, apoi iar, în martie, vicepreşedintele Gabriel Chifu. Nicolae Prelipceanu a intervenit, de asemenea, decis, redactând un Comunicat al Uniunii care respinge încercarea de „manipulare” a scriitorilor. Articolele legate de „salvarea” revistelor şi de situaţia la zi a Casei Monteoru, alte intervenţii punctuale, semnate tot de Gabriel Chifu, sunt concludente pentru eforturile de admirat ale unei echipe mici, care lucrează sub asaltul unor voci puse mereu pe scandal, pe denigrare. Unde-i, apoi, mă întreb, codul onoarei scriitoricesc, solidaritatea de breaslă a celor care atacă din interior structurile actuale ale Uniunii? Din acest trist război nu are nimeni de câştigat, proliferează doar vulgara satisfacţie a unora de a asista la terfelirea unor nume de autori respectaţi. Un proces de rapidă degradare a climatului cultural de la noi, o stare de sporită confuzie a valorilor, o anti-educativă demonstraţie de forţă negativă.

Am cunoscut cazuri de nefericiri profunde, provenite din încăpăţânarea de a fi scriitor, când nimic nu proba această vocaţie, nu găseai nimic din specificul creaţiei literare autentice în paginile pseudo-autorului respectiv... Talentul e singurul criteriu în literatură, de când e lumea, talentul susţinut, bineînţeles, de munca pe manuscris, de un mare devotament, de caracter; susţinut, dar nu înlocuit. Ai de la Creator stropul de apă vie, neîncepută, ori eşti sec şi nu faci roade literare viabile. Dar poţi fi sociolog, filosof, jurist, diplomat etc. Omul ar trebui să vadă unde i se potrivesc mai bine însuşirile, ca piesele alcătuind un domino invizibil, unde este fiecare dintre noi cel mai fidel sau mai adecvat cu sine, mai dotat. Ca să fii scriitor se cere, apoi, cred, să poţi avea capacitatea de a admira, generos, ori măcar de a respecta vocaţia şi darul literar al celuilalt, să nu-l ponegreşti, într-un cuvânt, să iubeşti literatura, pe cei care o scriu, chiar dacă nu scriu cum vrei tu. Talentul vine de dincolo de om.