După paricid, regicid, populicid, genocid, o nouă sintagmă, memoricid, este acum introdusă în circulaţia ideilor contemporane de Reynald Secher, în cartea sa Vandeea: de la genocid la memoricid, apărută la Fundaţia Academia Civică. Se perpetuează o nedreptate, potrivit autorului amintit, nu doar minimalizarea unor crime, cele din Vandeea, ci chiar ştergerea lor din memoria comunităţii, sau chiar a umanităţii. Acestă încercare de a şterge un fapt real, din trecut, înseamnă memoricid. O uitare, la nivel general, care riscă să încurajeze, prin pasivitatea sa vinovată, repetarea unor orori istorice.

Despre Revoluţia franceză din 1789, s-au scris biblioteci întregi, nu vom insista asupra opiniilor, oricum, s-au conturat două opinii contrastante, una, simplificând, cea în general acceptată, cea din manual, oficială, ar putea fi definită, pe scurt, de sintagma aleasă de Jean Starobinski, 1789. Emblemele raţiunii (Editura Meridiane, 1989, traducere de Ion Pop). Două mituri caracterizează elanurile revoluţionare de la 1789, după criticul francez, mitul luminii solare, nete, aurorale, şi mitul unui nou început, mitul progresului... Principiile nobile, la nivel ideologic, teoretic, ale libertăţii, egalităţii şi fraternităţii. Numai că, potrivit celei de a doua opinii, despre 1789, aşa cum nota François Furet, citat aici, ,,noii politicieni au confiscat revoluţia în curs doar în beneficiul lor, acordându-şi privilegii exorbitante şi impunând prin forţă noi principii purtătoare de ură şi de divizare’’. Am putea admira, deci, nu doar luminile, care au alungat ,,tenebrele medievale’’, potrivit mitului solar, identificat de Starobinski, ci şi, tot cu o expresia a sa, ,,inima neagră a Revoluţiei’’. Sau mai explicit, locul unde se ,,ciocnesc aceste două forţe’’, ,,mişcarea omului plăcerii şi elanul poporului înfometat’’.

Provincia Vandeea este un bun exemplu de proiect utopic devenit teroare de stat. Vandeea catolică, albă, nu se supune decretelor Republicii, deci va fi pedepsită. Sau, cu cuvintele deputatului Marc-Antoine Baudot, ,, Ceea ce am făcut în nord, voi face şi în sud. Îi voi face patrioţi, sau vor muri, sau voi muri’’ (citatul e din volumul analizat aici). Istorici ca Jean Mayer, Paul Chanu, Stéphane Curtois, Hélčne Piralian, convocaţi cu opiniile lor tranşante, sprijinite pe documentele epocii, susţin că ,,studiul memoricidului vandeean este o matrice a tuturor genocidelor contemporane’’ (cap.X.). Aceasta este teza volumului lui Reynold Secher, o radiografie minuţioasă, făcută documentelor olografe ale membrilor Comitetului salvării publice , legilor Convenţiei, rapoartelor generalilor Frontului de vest, scrisorilor combatanţilor, din anii 1792, 1793, toate mărturii oficial consemnate.

Decretul din 20 aprilie 1793 poate fi considerat nucleul ideologic al teroarei dezlănţuite împotriva opozanţilor. ,,Convenţia declară că, bazată pe virtuţile poporului francez, va face să triumfe Republica democrată şi-i va pedepsi fără milă pe duşmanii săi’’. Cum? La Paris, ghilotina are mereu de lucru. În Vandeea, împuşcându-i pe locuitori, fără judecată, spintecându-i cu sabia, înecându-i, pe malul drept al Loirei, masacrând, fără scrupule, adult sau copil, pentru vina de a aparţine unei provincii rebele, regaliste şi catolice. În aceste condiţii, autorul cărţii observa că, practic, paradoxal, vandeenii devin apărătorii valorilor etice ale Revoluţiei. Principiile revoluţionare au decăzut, acum, în arbitrarul decretelor, al execuţiilor publice, al unui plan de (auto)exterminare, într-o iraţională baie de sânge a francezilor, măcelăriţi de alţi francezi. Lozincile generoase s-au transformat în lozinci de ură ( ,,Ucide! Ucide!’’, va striga, exaltat, potrivit unui martor, J.B. Carrier) inoculate unor soldaţi-cetăţeni îndoctrinaţi. Istoricul François Furet, citat in cartea de faţă, observa, pe bună dreptate că Legea suspecţilor, din 17 septembrie 1793, ,,este una dintre primele legi ale aplicării măsurii execuţiilor la scară mare…Sunt vizaţi toţi opozanţii în sensul robespierrian al termenului şi mai precis grupurile sociale şi indivizii consideraţi irecuperabili din punct de vedere politic’’. Adică ,,preoţii, foştii nobili, foştii seniori, insurgenţii, agenţii şi servitorii tuturor acestor persoane, străinii, cei care au avut servicii, sau funcţii publice în fostul guvern… ‘’, conform articolului VI. Cum seamănă decretele dictaturilor unele cu altele, indiferent de loc sau de timp, decrete care elimină, vor să elimine întregi categorii sociale (nobilii, preoţi) în folosul, iluzoriu, al altor categorii sociale (meşteşugarii, ţăranii). Orchestrarea utopiilor sângeroase aparţine mai mereu intelectualilor, care visează ,,un om nou’’, expresia e a epocii Luminilor. Teroarea, odată declanşată de autoritatea unor deputaţi-reprezentanţi ai poporului, ca Francastel, Carrier, sau de ambiţia generalilor Turreau, sau Westermann, cruzimea primară, primitivă a soldaţilor şi a ofiţerilor republicani nu mai are nimic din limitele impuse de civilizaţie. Duşmanul (generalul de nevoie Jacques Cathelineau, nobilii La Roche Saint-André, d’Elbée, La Rochejaquelin, Charette, Sapinaud de la Verrie, obligaţi de locuitori să conducă insurecţia, toată armata) nu are statutul de inamic, ci de carne anonimă, vezi consideraţiile istoricului Helene Piralian, citate în carte. ,,În centrul întregului plan genocidar se află voinţa de dezumanizare a corpului omenesc, de a-l reduce la starea de carne de abator neînsemnată’’. Exterminarea celor 815.000 de locuitori, pe un areal de 10.000 de kilometri patraţi, ne pot da dimensiunile crimelor subsumate denumirii de genocid. Legile din 1793, cea din 1 august, confirmată de cea din 1 octombrie dau un temei juridic, fals, crimelor. Iar depoziţiile unor cetăţeni-soldaţi, ori scrisorile găsite la Arhivele statului de Reynold Sechcer ne dau imaginea grozăviilor. ..

Dintre atâtea imagini înspăimântătoare ale Revoluţiei franceze de la 1789, una m-a impresionat prin cinismul ei revoltător, afirmaţia lui Saint-Just care, în raportul adresat Comisiei de mjloace extrordinare, la 14 august 1793, scria ,, La Meudon se tăbăceşte piele de om. Pielea de om este de o consistenţă şi de o calitate superioară celei de capră salbatică, cea provenită de la femei este mai moale, dar mai puţin rezistentă’’. Aflu cu uimire acum că jupuirea omului de către om, sau topirea grăsimilor umane, ambele cu scop economic, nu sunt invenţia secolului al XX-lea.

Reynold Sacher povestind cum a descoperit, ,,mici bucăţele de hârtie’’, printre care ordinele semnate de Robespiere, Carnot, Barčre, privitoare la exterminarea Vandeei, eu, esticul, nu pot să nu mă gândesc la alte bileţele, unde Europa era împărţită în două sfere de influenţă, occidentală şi comunistă...,, Nu mai există Vandeea, cetăţeni republicani, este ucisă de sabia noastră, cu femeile şi copii ei…’’, jubila generalul Westermann. Dar sângele celor ucişi nu are pace dacă este uitat sau acoperit de minciună. Memoricidul urmând genocidului trebuie focalizat lucid de raţiune, pentru ,,vindecarea memoriei’’, nu pentru răzbunare.

O carte-document istoric şi o revelaţie a abisurilor din utopiile noastre, carte tradusă de Ana Ciucan Ţuţuianu, editată de Traian Călin Uba, beneficiind de prefaţa lui Gilles-Wiliam Goldnadel, de postfeţele semnate de Hélčn Piralian si Stéphane Curtois.O carte despre ,, mecanismul unei crime legale împotriva umanităţii’, cum sună subtitlul. Anei Blandina şi lui Romulus Rusan, Centrului internaţional de studii asupra comunismului, coordonat de ei –recunoştiinţa cititorilor de bună-credinţă...