Scena 1
Nu există scenă şi decor. Actorii intră în sală odată cu spectatorii, fără să iasă cu nimic în evidenţă. Spaţiul şi personajele vor fi caracterizate scenografic în deplină libertate, în acord cu viziunea regizorală şi respectîndu-se constrîngerea din primul enunţ. Importantă este plasarea personajelor în spaţiu în aşa fel încît să fie facilitate jocul şi interacţiunea acestora. E necesară doar o fosă vizibilă, o „groapă” de dimensiuni convenabile desfăşurării acţiunii, uşor de realizat, ca atare sau în convenţie teatrală, în orice situaţie. În lipsa unui spaţiu de joc demarcat explicit, totul se întîmplă în mijlocul spectatorilor şi printre ei, alături de ei, dedesubt ori deasupra, pe rînd sau deodată, la buna inspiraţie a regizorului, care va face cum consideră el de cuviinţă. Interacţiunea cu publicul nu este, însă, dorită, acestuia păstrîndu-i-se statutul de spectator.

Personajul (ieşind din groapă, în ţinută de muncă, cu găleata plină pe umăr, deşartă din ea pietriş): Sap. Acu’ treizeci de ani am întîlnit-o şi i-am spus „Madam, vă iubesc!” „Fă-mi un tunel spre lună şi-am să fiu a ta, soaţă legiuită cu tot dichisul”. „Luna-i sus, cum amarul meu să sap către ea?” „Ziua-i jos, zice, pe partea cealaltă. Dacă sfîrşeşti lucrarea în miezul zilei, o prinzi acolo”.
De-atunci sap. Am avut la început un ajutor da’ a plecat, cred că sapă şi el acu’ un tunel pentru Madam. Or fi mulţi care sapă tuneluri pentru Madam, nădăjduind să prinză primii luna de coarne şi să i-o trîntească la picioare. N-avem vreme de taifasuri. N-am mai povestit cu cineva de… (Numără pe degete). Ar trebui să mă întorc la lucru. (Se răzgîndeşte). La început, a fost mai uşor; acu’ cobor trei zile şi trei nopţi pe scări, încarc găleata şi mă-ntorc cu ea în cinci zile, că la urcuş e mai greu. După cum am socotit eu, înainte s-ajung la lună o să fac şase luni la dus şi zece la întors, cu găleata plină. Da’ pînă acolo mai e… Rău am obosit, mi-aş trage puţin sufletul… De cînd n-am mai vorbit cu cineva, am uitat chineza, engleza, franceza şi rusa. Şi… ăăăă… aia… spaniola! Mă
şi-ntreb: cînd o fi s-ajung la lună, în ce limbă o să-i spun Madamei „Gata, am isprăvit!”? Cu ea n-am mai vorbit de-atunci. De trei ori am zărit-o, privind în sus, ghemuită pe buza tunelului, da’ mie-mi trebuiau ceasuri, apoi zile ca s-ajung la ea. Nici n-am strigat, c-ar fi fost în zadar. E tot frumoasă. Se uita în tunel ca-ntr-o fîntînă. Umbrele se dădeau la o parte din calea ei şi apa se scurgea, sfioasă, pe pereţi. Şi eu simţeam atunci că-mi cresc şapte degete din fiecare deget de la fiecare mînă şi-o mie de muşchi noi se umflau pe sub piele încît bolovanii pe care-i căram păreau a fi găoace de ouă. N-am mai văzut-o de multă vreme; cine ştie în cîte tunele o fi avînd de privit ca-n fîntîni…Bine e că dragostea n-a obosit. Au obosit genunchii şi umerii dar dragostea n-a obosit. Aşa am priceput multe. Am priceput cu ce suflet rătăcesc pe ape corăbierii şi cum îi aşteaptă acasă femeile lor să aducă veşti despre pămînturi îngheţate din Nord. Şi-am priceput şi gîndul mamei cînd îşi număra feciorii plecaţi şi socotea treburile de peste an rămase nimănui. M-a luat tata de mînă într-o zi şi…

Scena 2
Îngerul principal (îl întrerupe, ridicîndu-se): E clar, bănuiesc, şi evident pentru orice persoană de bună-credinţă, că nu-i putem lăsa pe toţi dezaxaţii să sape unde vor ei. Dacă tot sapă, o să descopere pînă la urmă că nu există iad. Dacă nu există iad, s-ar putea să persevereze în eroare şi să susţină că nu există nici rai. Că nu există, aşadar, Dumnezeu, sfinţi şi îngeri!!! Mie mi se pare că exist! (Face o piruetă, rîde în hohote. Către Personaj, autoritar): Matale ce faci aici? Şi de cînd? (Personajul dă să răspundă, Îngerul principal îl opreşte): Stai puţin, să vorbim şi noi ca oamenii. (Îi trage un scaun, îl aşează, îi aranjează hainele) Ia loc, te rog, fă-te comod. O cafeluţă, o dulceaţă, un mizilic? Nu fi sfios, avem de toate, asta e voia Şefului, să trăim în belşug şi să avem ce împărţi unii cu alţii. (Priveşte în groapă): Deci, matale ce faci aici?
Personajul: Sap…
Îngerul principal: Sapi…
Personajul: Un tunel către lună.
Îngerul principal (aruncă o piatră în groapă şi aşteaptă, îndelung, să audă ecoul): Un tunel către lună… Şi de ce, mă rog?
Personajul: Din dragoste.
Îngerul principal (izbucneşte în hohote nestăvilite de rîs, se îneacă, lăcrimează): Din dragoste… Matale eşti simpatic… Hai, te rog, trebuie să-mi povesteşti totul cu lux de amănunte!
Personajul: Mă grăbesc îngrozitor şi nu e nimic de povestit. O iubesc pe Madam, ea mi-a cerut un tunel către lună.
Îngerul principal: Madam asta e cumva celebra codoaşă?
Personajul: Nu ştiu. Ce înseamnă „codoaşă”?
Îngerul principal (brusc ameninţător): Autorizaţie să sapi ai?
Personajul: Autorizaţie de la cine?
Îngerul principal: Autorizaţie de la autorităţi.
Personajul: N-am. N-am ştiut că-mi trebuie. N-a trecut nici o autoritate pe-aici.
Îngerul principal: Altă dată să ştii.

Scena 3
Se apropie Funcţionarul cu mapa doldora de hîrtii.
Îngerul principal: Domnul are nevoie de o autorizaţie pentru un tunel către lună.
Funcţionarul: Da, e o simplă formalitate. Va trebui să depună la Registratură o copie după actul dumisale de identitate, dimpreună cu o cerere scrisă şi o scrisoare de motivaţie care să explice clar şi pe înţelesul tuturor în ce măsură zisa lucrare este utilă umanităţii şi progresului social. Sigur, după dezbaterea publică şi eventualul răspuns favorabil, solicitantul va trebui să solicite o serie de avize, autorizaţii şi acorduri al căror rost e doar să evite neînţelegerile ulterioare. E nevoie de acordul tuturor proprietarilor de instalaţii subterane: minele, distribuitorii de gaze, apă şi electricitate, organizaţia ecologistă „Amicii rîmei” şi altele, lista exhaustivă urmînd a-i fi înmînată solicitantului la momentul oportun.
Îngerul principal (a ascultat transfigurat de plăcere şi nici n-a băgat de seamă că Personajul a intrat în gura tunelului): Ce faci, bă, nu iei notiţe???
Personajul: N-am vreme de prostii, am de lucru. (Dispare în tunel).
Îngerul principal (furios la culme): Opreşte-l, ce faci, nu vezi că încalcă disciplina în construcţii???
Funcţionarul: Nu am ce să-i fac. Va trebui să sesizez instanţa de judecată. Va trebui declanşat un proces după toate normele procedurale. Pînă la pronunţarea unei sentinţe definitive şi irevocabile, eu nu am cum să intervin. Asta înseamnă vreo… doisprezece ani.
Îngerul principal: Hai să studiem legea, trebuie să găsim o soluţie… (Pleacă amîndoi, studiind hîrtiile).

Scena 4
Îngerii împrăştiaţi prin public încep să converseze.
Îngerul 1: După cum aţi văzut, legile sînt atît de proaste încît nu mai putem păstra nici măcar aparenţa legalităţii.
Îngerul 2: Nu-i de mirare că-i aşa, sînt făcute de ciobani care se cred păstori.
Îngerul 3: Că i-am şi spus lu’ Şefu’, zic: Cine mai poate avea credinţă cînd vede cum s-a împărţit norocu-n lume? Zice: Lasă, credinţa pe dovezi e ca sexu’ cu banii înainte.
Îngerul 4 (rîde): Şefu’ are umor. Tot el a zis că pe unul pe care merită să-l înjuri nu merită nici măcar să-l înjuri.

Scena 5
Se aude vocea Madamei: Şşşşşşşşşşşt, disciplină pentru dom’ profesor! Îngerii se dezbracă, rapid, eficient, cu siguranţa unui ritual îndelung exersat. Sexualitatea lor, pe sub hainele „civile”, e punctată explicit. Îngerul 1 îşi pune o pereche de căşti în urechi, se urcă pe un scaun şi face strip-tease pe o muzică auzită doar de el. Regizorul va decide, în deplină libertate, cît de tare va insista asupra încărcăturii erotice a scenei.
Madam: Dom’ Profesor, e o plăcere pentru noi să ne întîlnim din nou. Doriţi ceva special sau ca de obicei?
Profesorul: Am venit din interes, nu de plăcere de data asta. Poate un show cît povestim noi, să ne mai relaxăm. (Îngerii încep, de îndată, un show erotic. Îngerul 1 îşi vede de dansul lui).
Madam: Un coniac, poate…
Profesorul (holbîndu-se la îngeri): Sînt obosit şi obosit. Am avut cursuri azi la ASE. Dacă stai o zi în ASE şi te uiţi cîte femei sînt şi dacă înmulţeşti scena cu toate instituţiile de învăţămînt din ţară, de la grădiniţe la academii, te întrebi: o mai rămîne vreo femeie simplă pe undeva la care să meargă şi fără farafastîcuri intelectualiste? Toate vor să se facă economiste şi scriitoare, e la modă, de parcă ar fi ceva mai important de numărat şi de scris pe lumea asta decît copiii şi orgasmele!
Madam: Şi banii…
Profesorul: Nu-ţi trebuie Academia de Ştiinţe Economice ca să numeri cîţi bani poţi cîştiga într-o viaţă. În fine, sînt eu obosit, nici sexul nu mai e ce era pe vremuri. Scurt: am fost trimis la dumneavoastră într-o chestiune de lobby. Trebuie să convingeţi un nebun să se oprească din săpat un tunel spre lună.
Madam: Un tunel spre ce???
Profesorul: Nu faceţi pe mirata, se pare că individul sapă din pricina dumneavoastră.
Madam: Adică???
Profesorul: Adică susţine că i-aţi promis, (aparte, cu fierbinţeală în glas) cam pe vremea cînd ne-am cunoscut noi şi erai fragedă ca o piersicuţă de mă lua cu leşin după fiecare noapte de amor, (oficial din nou) că îl luaţi de bărbat dacă vă sapă un tunel spre lună şi vă aduce astrul….
Madam: (rîde, rîde, rîde): Păi aşa le spuneam, pe vremea aia, la toţi care se îndrăgosteau de mine, eu umblam să-mi fac un rost nu să oblojesc sentimentele vreunui mascul ratat. Nu pot să cred că există vreunul care a luat de bune vorbele mele, deşi am văzut gaura aia nesfîrşită, credeam că sînt ceva prospecţiuni geologice…
Profesorul: Va trebui, totuşi, să credeţi. Individul nu numai că a luat de bune spusele dumneavoastră dar a şi avansat atît de tare cu lucrările încît a început să îngrijoreze diferite autorităţi, din diferite motive. Deci, sînteţi rugată să vorbiţi cu individul, să-i explicaţi că totul a fost o glumă nevinovată, să termine odată cu această monomanie care pune în primejdie anumite aspecte ale ordinii publice.
Madam: Desigur, domnule profesor, desigur, sînt chiar curioasă să-l văd şi să-i vorbesc.
Profesorul: Pe-aici vă rog!
Madam, Profesorul şi Îngerii se apropie de marginea gropii, vine şi Îngerul principal. Aşteptare. Madam se apleacă deasupra gropii şi priveşte înăuntru. Aşteptare. Îngerul 1 mîzgăleşte o bucată de hîrtie cu un ruj.
Profesorul: Ce scrii acolo, puişor?
Îngerul 1: (fîstîcit) O poezie.
Profesorul: Ce spuneam Madam? Scriitoare! Ia citeşte-ne şi nouă, tot avem de aşteptat.
Îngerul 1: (cere, din priviri, aprobarea Madamei) E aşa, pe moment, că nu vă pot refuza, altfel nu citesc versuri la prima mînă, trebuiesc elaborate, cizelate. Dar fie!
„Vorbeam cu mine despre mine şi-ai trecut
tu ca o coasă prin ierburi prin mărunţişurile mele.
Am fost silită să mă împotrivesc,
am citit recent scrisori scrise cu pastă verde
şi-am aflat că oricum e tîrziu: eşti singurul bărbat
pe care îl cunosc şi care
colecţionează pixuri colorate.”
Entuziasm, aplauze, efuziune.
Profesorul: Bravo! Nu e deloc lipsit de virtuţi, ai talent. Noi am făcut sex pînă acuma?
Îngerul 1: Nu, domnule Profesor, n-am avut niciodată privilegiul să vă atrag atenţia.
Profesorul: Chestiunea asta va trebui rezolvată. Promit să împărtăşesc poezia ta cu proxima ocazie.
Îngerul 1: Va fi o mare onoare pentru mine! Sînt convinsă că va fi o experienţă memorabilă pe care o să vă cer acordul să o transpun ulterior în vers liber.
Profesorul: (privind gînditor în puţ) Sigur, păpuşă, ai mînă liberă. Pînă atunci, însă, trebuie să ne ocupăm de poezia asta de fraier. Întîrzie.
Îngerul principal: Avem informaţii din surse credibile că apare curînd.

Scena 6
Iese Personajul, aşează găleata pe buza gropii. Rămîne înmărmurit în faţa Madamei.
Personajul (încurcat): Bună ziua.
Madam: Cred că noi ne-am cunoscut în alte vremuri, cînd eraţi familiarizat cu politeţea. (Personajul îşi curăţă mîinile pe haine, îşi aranjează ţinuta, sărută ceremonios mîna Madamei, în aplauzele celorlalţi).
Madam: Acum cred că putem conversa în condiţii optime. Cei de faţă sînt cu toţii prietenii mei.
Personajul: Sentimentele mele sînt statornice. Dragostea care mă mînă e mare. Lucrarea avansează corespunzător şi nădăjduiesc să o duc la bun sfîrşit.
Madam: Şi speri ca dragostea să ţi se întoarcă…
Îngerul principal: Statornicia e calitatea celor fără de calităţi.
Personajul (enervat): Nu ştiţi nimic despre statornicie! Bunica mea a cumpărat de toate de la singurul magazin din sat mai bine de cincizeci de ani. Şi cînd au apărut magazine noi, moderne, a continuat să cumpere ulei rînced şi făină cu gărgăriţe pînă a rămas ultima clientă. Dacă era pîinea uscată şi întrebai de ce o cumpără, răspundea cu năduf: „Ăilalţi nu ştiu săra pîinea, habar
n-au!”. După ce i s-a închis magazinul, îi cumpărau de toate copiii şi nepoţii iar ea a tot mestecat fără poftă pîinea prost sărată, pînă s-a mutat la cantina lui Dumnezeu. Iar eu am să mănînc pîinea mea, pînă la capăt. Pace bună! (Îşi ia găleata).
Îngerul principal: E clar, ăsta e nebun. Ne pierdem vremea cu el. Nici nu ştie ce vrem de la el şi pleacă în treburile lui! Să mergem şi noi la treburile noastre, e nevoie de măsuri radicale.
Madam: Nu e nici un strop de nebunie aici! Nu e nevoie de măsuri radicale! (Către Personaj). Dacă finalurile fericite nu ar fi indecente, te-aş lua de soţ de îndată. Dar sîntem oameni maturi, să ne manifestăm ca atare. Date fiind circumstanţele, am să te ţin de bărbat. Măcar pînă mă plictisesc. Promit, oricum, că am să-ţi fiu alături. Promit că fiecare deget şi fiecare muşchi ostenit îţi va fi mîngîiat, sărutat şi alinat. Promit că nu-ţi va lipsi dragostea în toate formele ei de manifestare. (Către Îngeri) Luaţi-l! (Îngerii îl iau pe sus, Personajul se abandonează în voia lor).
Profesorul (către Îngerul 1): Tu mai rămîi! (Restul personajelor părăsesc sala cărîndu-l, trăgîndu-l, copleşindu-l cu tandreţuri pe Personaj).

Scena 7
Profesorul (către Îngerul 1) : Îngeraş, succesele mă excită. Am o idee…
Îngerul 1: Ideile d-voastră sînt lege pentru mine.
Profesorul: Hai să verificăm dacă fraierul a făcut treabă temeinică! (Chicotesc amîndoi. Intră în tunel. Dinăuntru se aud sunete lubrice).

FINAL