am vorbit cu mama azi-noapte.

„alo! alo!”, a spus şi-apoi m-a ascultat
într-o tăcere metalică.

i-am povestit înfrigurat ultimii treizeci de ani
fără ea ca şi cînd ar fi fost o sărbătoare continuă
şi fiecare înfrîngere o invitaţie la bal.

„alo! alo!” a spus
şi-a început să plîngă ca un copil prost. am alinat-o
povestindu-i două fotografii uzate din care o ştiu
nepoţii ei. i-am explicat cum a fost prima zi
de şcoală. cum am înfiat primul cîine vagabond.
cum mă strîngeau pantofii noi la prima nuntă.

„alo!” a spus şi s-a închis.

mamă ai tăi au uitat că locurile de veci
pe pămînt se plătesc la un număr de ani. ori
n-au numărat anii cu grijă.
bref, nu mai ai loc printre noi.

să mă mai suni din senin
chiar dacă telefonul e vechi şi legătura proastă.

s-au risipit nopţile albe.
ne-au uitat arborii de cafea şi măceşii
prin gările înserate. femei şi bărbaţi
poartă cămăşi la peronul nouă.
fiecare îşi poartă cămaşa
doar eu te privesc
de parcă aş fi
inculpat într-un proces nesfîrşit.

eşti atît de frumoasă încît e sigur
că mădularele tuturor bărbaţilor
care au trecut prin tine
miroseau a pajişti înflorite.

mă săruţi ironic
iubeşti aerul sărat
presupui că hazardul e plictisitor

bărbaţii sînt un şir de chirurgi
săli de aşteptare răcoroase
fundaluri vii
eşantioane de cancer aseptic

suspin cînd te văd
ca la un film despre cîinii vagabonzi
dar nu din aceleaşi motive

există riscul să îţi juleşti genunchii

există riscul să facem escale neaşteptate
cumpărături inutile
victime colaterale

există riscuri