când eşti trist, ştii de fapt că eşti bine,

funcţionezi cu tot creierul şi băltoaca inimii,

n-ai cum să dai delete

peste creioanele colorate odinioară ascuţite

şi cartierele demolate

pe care acum sunt case unde n-ai intrat,

delete pe surâsul şatenelor şi brunetelor

care ţi-au aprins viaţa şi nu-s,

să proclami că e gata, de parcă eşti frate cu vidul,

când eşti trist, rămâi om

haina de ecouri n-o lepezi nici în somn,

începe să strângă

doar când ai descoperit propria limbă,

muşti ca nimeni din retorica bucatelor,

desenezi cu degete noi ţâţele iubitei,

faci sâc răhăţişului statuilor.

stofa pârâie până nasturii

se aruncă pe podea

într-o rotire multicoloră.

în pielea goală, o să fii chiar tu,

o furtună înghesuită într-un singur pahar

pitiţi după lăzi şi ceasurile crescute

ca nişte dealuri

ne bucurăm că ne luminează muscăria reclamelor,

mâncăm când avem ce,

plângem fiindcă totdeauna se găseşte un motiv,

dacă ajungem să ne sărutăm

punem săruturile atent într-un frigider,

să fie şi mâine şi săptămâna viitoare,

e lăţit sentimentul că treaba-i aiurea,

viaţa şi moartea s-au alipit de nu le recunoşti,

n-avem habar încotro

e fixat capul compas al transportului cargo

şi ce-i într-adevăr cu el,

pasagerilor clandestini le creşte iarba

când umbrele noastre ne trag ca nişte cârlige

pe trotuarul borhotit de soare,

ai impresia că dintr-o găină

poţi să faci friptură, ciorbă, şniţele

şi peşte prăjit,

că nimic necunoscut

n-are cum să-ţi şteargă clanţele uşii.

într-o păguboasă insolenţă antropocentrică,

încă n-ai aflat că ultimul cuvânt

e un clips pe sfoara vântului,

eventual o erecţie pregătitoare a violului,

o vâslă a nu-ştiu-cui

care dă bâlbâielii apa lacului.

nu te căuta de bani sau purici până ai timp,

caută-te de fericire

„când vreau urc marea

şi-mi aleg un loc

de unde văd mai repede spectacolul”,

spune cel ce se culcă în mine –

creierele noastre-s acelaşi

cu toate că scaldă o logică diferită,

„nu contează în ce loc se plictiseşte soarele,

eu urc de pe valuri în cer,

îmi exersez libertatea”,

zice acela care-mi trăieşte somnul.

„n-are importanţă

cât de adâncă e marea”, plusează.

noroc că nu-mi ţine

evidenţa contabilă

ce aduce nou o altă ţară,

alt tipar al mersului prin parcuri şi instituţii?

dacă nu eşti cu mine,

e cum ai înfige naiba ştie ce în rotisor

când aştepţi aroma cărnii de pui.

ţara străină, dealurile, obiceiurile aflate

sunt o mănuşă de cauciuc

al cărei plin este numai că nu eşti

înnoadă-mi strâns visele

dacă vrei să-mi încalţi pantofii

zăpada-şi ţine frigul acasă,

în casa lui casa mea are hornul precum o lanternă aprinsă,

frigul e cu micul-dejun şi în cină, în urmele

de câini vagabonzi ce răstoarnă

tomberonul maro cu gunoaie din curte.

am vrut să vând din frig,

dar nu-s interesaţi,

la kil, litru, la metru, casa

s-a umplut până la grinzi de el şi grinzile n-ai cum să le înalţi,

am făcut scurtă la limbă că-i indispensabil, nu te lasă

după ce-l cunoşti şi dacă vrei

îl încerci de prieten, doar să vrei,

casa mea dospeşte în casa lui

de parcă ţi-ai trece

greutatea

de pe un picior