C o p i l ă r i e. Mai degrabă, credulitate, neajutorare şi nedreptate. Cu mecanismele lor de protecţie menite să ne ajute, dar care mai mult ne-au sufocat: retragerea, căutarea perfecţiunii, mânia. Setea de control şi setea de atenţie, destinate să apere fortăreaţa, dulapuri pe care le-am tras, împreună cu prietena mea, în faţa uşii,
ca să ţinem la distanţă monştri, blocând unica ieşire.
Împlineam douăzeci şi trei de ani, îmi regândeam priorităţile, sau cel puţin aveam o dorinţă.
Voiam să arunc toate diplomele, schiţele, demersurile mele onirice care-şi găsiseră locul în boxă, pe pânze migălos trăite. Posibil regizate. Ce bine îmi făcea să le păstrez pe toate, dacă nu le împărtăşeam cu nimeni? Ce rost are să faci ceva dacă nu faci pentru cineva?
Cât de mult mă minţisem, până într-atât încât să cred că ceea ce făcusem în anii trecuţi avea vreo însemnătate? Planşele mele extrem de tactile şi de bogate peste care privirea mea trecea indiferentă. Voiam să am grijă de amintirea tatălui meu. Cu cine urma să mă împrietenesc, nu voiam să mă mai dau cu atâta lejeritate, cu sinceritate, cu echilibrul pentru care nu există proces, ci doar experienţă şi răbdare. Ieri sau mâine? Acum zece ani sau în următorii zece ani?
Eram în primul an de facultate, aniversam nouăsprezece, când m-am închis prima oară într-o cameră fără lumină, dezamăgită că nu mă apelase tata, dintre toţi cunoscuţii, doar prietena mea. Eram în izolare sau în mijlocul propriei petreceri înconjurată de oameni cu capetele ca nişte baloane? Ce se poate spune despre aniversarea mea din acel an sau din alţi ani? Despre atmosfera de grup faţă în faţă cu singurătatea umană? Oare există om care să ştie în fiecare zi a vieţii sale ce zi anume este?
Ce poate să rămână dintr-o viaţă care pulsează acronic?
*
Am scăpat de agitaţia debutului pe care l-am înlocuit cu emoţia lucrului
bine-făcut, se spune că doare mai puţin când
cineva îţi serveşte adevărul, doare un pic mai tare
când îl descoperi tu însăţi.
*
Proza e sora mai mică
şi
mai enervantă
de care vrei să scapi câteodată.
*
Destinul un lanţ forjat
verigă cu verigă, legătura noastră
aproape completă.
*
Şi dacă te deschid şi te închid,
o să poţi să-mi spui pe care filă ar fi mai
safe să aterizez?
Care e cuvântul care te descrie cel mai bine?
*
În aerul rarefiat, îţi văd chipul.
O adiere din trecut, o amintire proaspătă...
Alergi după cafeaua care dă-n clocot.
Picioarele. Graba. Interjecţiile plăpânde.
Dorul.
*
Nedreptatea
care i se face omului,
picătura de apă care loveşte fix în punctul nevralgic scurt-circuitând sistemul.