Debut

Se simte mirosul viţelului cel îngrăşat,

Înjunghiat de fericire

Masa îmbelşugată

de strugurii fragezi,

curmalele lipicioase,

rodiile coapte,

măslinele lucioase

şi mierea curgătoare

Mirosul ciorbei de linte

roşie, groasă, ispititoare,

Îl atrage pe Esau

În schimbul dreptului de întâi născut.

Stomacul rămâne plin,

Pierzând binecuvântarea tatălui său.

Mai târziu, alt foc, altă masă.

Oaia tăiată devine carnea înşelării,

Lâna e îmbrăcată spre deghizare.

Tatăl gustă, dar nu simte diferenţa,

Vederea înceţoşată îl împiedică,

Vocea i se pare diferită,

Dar binecuvântarea rămâne furată.

Au ridicat mâini spre cer

Aşteptând răspunsuri de la un viţel de aur.

Mirosul fumului nu e de jertfă,

ci de rătăcire,

ceva ce se ridică şi se pierde în vânt.

Tunetele, dincolo de munte.

Cerul se rupea în dungi de foc şi apă,

dar ei îşi acopereau urechile cu râsete.

Tablele le simţea tremurând sub degete,

dar jos, poporul îşi clădea bucuria

pe un viţel mut.

Acolo, învârtirea ţinea loc de ascultare.

Acolo, Dumnezeu era prea greu de purtat.

Le-a zdrobit, nu din mânie,

ci pentru că nimeni nu le mai voia întregi.

Cioburile au căzut ca ploaia

şi nimeni n-a strigat.

Gustul trădării era în aer,

mai tare decât mana, mai amar decât pustia.