Poeme
de Anghel Gâdea
Zidit în singurătate
Nu mai umbla cu adevărul
Şi nu-l mai trânti în faţă nimănui...
Cu sinceritatea printre prieteni
Şi chiar printre cunoscuţi
Vei rămâne singur şi bun de trimis
La balamuc...
Femeilor, dacă nu mint, le creşte tensiunea
Se sufocă, devin isterice;
Minciuna face parte din oxigenul lor,
Zilnic, oră de oră, clipă de clipă,
Le-nveseleşte ,
Fiindcă ele mint şi când beau apă...
Fără răspuns
Trupul meu înseamnă suflet,
Nu intra în el , să ştii ,
Căci vom da o altă viaţă...
Nu ştiu cum şi nu ştiu cui...
Scrisoare lângă o cruce
Mamă, nu mai sunt frumos cum ziceai , cum
m-ai lăsat,
Fata albă nu mai vine , fata pe care-o iubeai...
S-a-ngrăşat ca o balenă, râde ca o proastă, mamă,
Când o văd, când ne-ntâlnim...
Şi mănâncă ciorbă, mamă , şi tot râde şi transpiră
Nora din povestea mea...
Acum ştiu că te-am minţit, fata pe care-o iubeai
Nu mai este, s-a schimbat; o-ntâlnesc, din întâmplare,
O străină, chiar o umbră dintr-o primăvară albă
Când venea din altă lume , fata albă , fata albă
Care n-a murit, să ştii , dar e o străină, mamă,
Care râde şi transpiră, şi mănâncă prăjituri...
Dorul
O stare în care dispar toate urile şi duşmăniile,
O stradă sau o pajişte pe care toate femeile devin frumoase
Şi pomii înverzesc chiar iarna şi mama mă tot întreabă:
Unde ţi-e fata?...
De ce nu eşti lângă mine , zice ea de sub criptă,
Spune-i să meargă acasă, la noi , în locul meu,
Să dea grăunţe la găini,
Spune-i, spune-i că o aştept, ştie ea unde...
Trecere, petrecere
Au trecut cât n-am ştiut,
Au trecut cât n-am văzut
Ani şi luni şi chiar iluzii
Într-un banal calendar...
Câţi ani am, câţi vor mai fi,
Iată că nu vreau să ştiu...
Timpul e invenţie , subiect pentru savanţi
Nişte proşti şi chiar naivi
Pe care nu-i ştie nimeni
Unde dorm şi unde mor
Ca toţi proştii ,
Proştii , proştii tuturor...
Eroare
O caut pe ea , fiinţa dulce , sau bună , sau rea
Ca să nu mai fiu singur,
Mă caut chiar pe mine , mai ales dimineaţa , în zori,
Şi nu mă găsesc , când îmi uit şi numele...
Un rătăcit , poate o eroare , nu mai ştiu de când
Şi cat va dura ,
Nu mai ştiu , nimeni nu vrea să-mi spună
Cât de întinsă şi mare...
Prin lanuri
Nu ne mai întâlnim decât întâmplător ,
Nici strada nu mai este a noastră ,
Nu mai avem nimic pentru noi
Fiindcă toţi ne-au părăsit ...
Acum , din trupul tău a ieşit în oraş
Cineva care nu-ţi mai seamănă...
Grănicer , fătălău în pantofi de damă ,
Iar sub minijupă nişte genunchi
Pe care-i aud cum cronţăie...
Nici zâmbetul nu mai e chemător ,
Pe buze cineva ţi-a lipit încruntarea
Şi în ochi o seceră a morţii ,
Parcă necruţătoare...
Şi totuşi te voi salva din noroiul bătrâneţii,
Te voi duce într-un lan de grâu
Unde trupul tău se va aprinde din nou,
Tot tânăr precum a fost, fata mea,
Primăvara mea...
Fără frică
Doar când sunt lângă ea
Aş vrea să-i spun
Că parcă plutesc ,
Dar mi-e frică
Chiar de mine şi de sufletul meu...
Ce e aia să fii fericit?
Înseamnă să nu te mai gândeşti la moarte ,
Să nu-ţi mai fie frică de ea şi să o aştepţi cu înfrigurare
Ca pe o femeie care te cheamă din şolduri,
Din sâni, fără coasă...
Mama
A venit să-i dau chibrituri
Mama,
Cu un leu în palmă ,
Mi l-a-ntins;
Să nu fie pe degeaba, maică,
Ia bănuţul pentru morţi ,
A zis.
Că ei stau acolo, fără glas,
Au şi ei un suflet
Şi o lege,
Chiar de s-au amestecat
De mult în iarbă
Oasele lor triste şi pribege...
Numai noi, cu sufletu-n păcate
I-am uitat de mult,
Dar nu se poate...
Zorile din perdele
Cea din somn şi cea din vise
Tot mă saltă şi mă cheamă
Pe sub noaptea care trece
Ca un negru anotimp...
Spune-mi cinŽ te-a urâţit?
Spune-mi cinŽ te-a mbătrânit?
Eu te ţin în somnul meu
Cum ai fost, cum mă strigai,
Eu băiat şi tu o fată
Până zorile cădeau...
Ca o spumă în perdele...
Şi-acum pleci tot cum ai fost
O fiinţă ireală pe sub pomii care plâng,
Numai eu rămân tot singur
Lâng-un gol în patul meu
Sub o pătură bălţată,
Pe o perină turtită parcă şi de capul tău
Aşteptând moartea să vină
Mai frumoasă decât tine-
O necunoscută rece,
O străină fără sânge, fără sâni,
Care stă şi mă priveşte
Care îmi tot dă târcoale
Şi-apoi pleacă şi iar pleacă
Şi nu-mi spune niciodată
Când se va opri alături.
Şi cînd ne-om logodi...
|