| Articole |
| Versiunea PDF |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Anghel GâdeaZORZOANE FILOZOFICE Să te confrunţi cu tine mereu, inconştient, Ca ultimul nebun al târgului Care invită trecătorii la Congresul P.C.R. , Să vorbeşti tot pe stradă numai cu tine , Mereu cu voce tare, iar în faţa cafenelei Să înjuri duşmanii tăi invizibili În fapt, cine este nebunul? Cine îl alege pe el dintre alţii Când spitalele psihiatrice ne spun medicii Sunt pline de oameni normali, căci Nebunii puternici îi aduc acolo pe cei normali Acum , tot nebun mă voi spânzura de o creangă Plină cu flori de cais, care sper să nu se rupă Şi să mă ţină până voi muri alb, tot mai alb, Spălat cu florile lui şi cu certitudinea Că nu-i voi convinge şi nu-i voi învinge niciodată Pe proşti , iar pe nebuni îi voi invita La un Congres al P.C.R. şi la o cafea LÂNGĂ PAT Hai să te cobor din visele mele, Din ceea ce nu eşti când te cânt, Să te las dimineaţa doar aşa, Frumoasă , răscolitoare pentru tot trupul meu, Până mă voi încredinţa că toată fiinţa din care respiri E o floare tristă care a început să se ofilească Într-o oală, uitată de toţi, pe o noptieră, În camera de oaspeţi sau în sufragerie STRÂMBUŢA O aştept , dar ea nu ştie , nu mă cunoaşte , I-am pus chiar şi un nume , pe care îl şoptesc În fiecare seară, ca pe o rugăciune, Strâmbuţa, zic eu, o fiinţă, o fată, Desigur o femeie frumoasă Cum numai eu o văd şi o mângâi , Strâmbuţa, strâmbuţa, femeia mea, Fiinţă din sufletul meu, Acum aş vrea să fiu un cerb, să urlu într-o pădure, Până voi clătina copacii şi voi speria păsările, Fiindcă vorbele , în dragoste nu spun nimic, Ci doar urletele , Strâmbuţa mea, Şi mâine, dacă va mai fi şi pentru mine, Voi urla ca un cerb şi chiar te voi cere În căsătorie, Strâmbuţaa, Strâmbuţaaa ! DESPRE ABSURDUL VIEŢII Ceasornicarul politicos, Îl întreabă pe clientul său bătrân Câţi ani are O sută trei , îi spune acesta , cu jenă. Mulţi înainte! îi urează ceasornicarul Zâmbindu-i sincer şi prietenos Nuuu! Nuuu! Nuuu! Protestează bătrânul cu braţul care nu-i tremură Orice , dar nu viaţă, fiindcă nu-mi mai trebuie, Nu mai am pe nimeni, sunt singur, Chiar şi pe stradă când ies, Un necunoscut, un străin căruia Nimeni nu-i mai răspunde nici la salut Vreau să mor, să mă duc după ai mei , Pe lumea cealaltă, dacă va fi Viaţa mea de-acum, însingurată, Hăituită de pustiu, lipsită de dragoste, Dezordonată, a devenit o povară, domnule ceasornicar CÂNTEC O caut pe ea, numai pe ea, Fiinţa când bună, când rea, Mă caut pe mine Dar nu mă găsesc Nici noaptea, nici ziua Un rătăcit, desigur o eroare Despre care nu ştiu Cât va dura, nu mai ştiu Cât de mare CÂNTECELE POETULUI El îşi spune necazurile, Emoţiile personale, durerile Când e poet adevărat, când scrie Îşi arată suferinţele lui Din trup şi din inimă Care sunt şi ale multora Ca el nefericiţi Poetul adevărat nu minte niciodată Fiindcă e un însingurat , un năpăstuit Cu dorurile şi bucuriile lui Pe care le dăruieşte ca un naiv Sub formă de vorbe amestecate în metafore Tuturor semenilor care nu-l citesc niciodată, Sau poate doar întâmplător DORUL ADEVĂRAT Dorul de tine, dorul de mama, Dorul de sora cea mare Care m-a crescut şi mi-a răpit morţii, Dorul de tine care nu mai eşti lângă mine, Dorul care nu mai e dor, Ci , fără să ştiu, să-mi dau seama, Doar o cumplită alergare Spre moarte DIN MEMORIE Mai sărută o pleoapă Mângâie un obraz , o frunte , O buclă, o clipire , un cap ciufulit De atingere, de dragoste, poetule ; Maria ta din Certificat, de la Starea civilă , Apoi Mariile tale care toate au scăpătat Alte Marii, ca sirenele, Pentru tine nu mai sunt Deschide cartea, registrul Primăriei Şi citeşte, ia aminte de-acum La toate Monicile, Cristinele, Andreele, Luigile, Oanele toate frumoasele, păgânele, Şi te aşează cu faţa în sus, Priveşte-le sânii şi toţi aştrii Care se rotesc sub pleoapele lor Aşa vei călători spre o altă lume , necunoscută, Care se roteşte sub pleoapele lor Dornice de dragoste FIARA RĂNITĂ Pe deal-Cimitirul- Şi printre cruci Periate de iarbă , O lună roşie, jerpelită, Mustind a sânge O văd, abia se mai târăşte, Cred că nu e chiar astrul sfânt Ci o fiară, un biet animal Scăpat din cursă, din sârme, Jupuit de piele Cu picioarele zdrobite Nu, luna mea trece prin crengi Ca pruncul pe un pat, Mergând de-a buşilea |