| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Antonio DodaO privire moartă pe un trup viu O percepţie statică, Acoperă munţii. Ziua, Noaptea, Ceasul, Orbecăie asemenea ornamentelor prin noroaie. Stăm la masă. Odată la ceva timp, Crăpăturile din pereţi se repară de la sine, Praful se disipă, O putere invizibilă schimbă ţiglele, Căruţa goală se învârte pe deal. Subiectele discuţiilor s-au terminat de multă vreme. Liniştea pândeşte colţurile ca paznicul fabricii. Percep îngălbenirea pozelor cu ochiul liber, Când m-am aşezat pe scaun Petre le punea în rame. Dimineaţa focul se aprinde singur. Acum, Dezolarea face parte din trup, Ca unghiile şi părul. Vecinul Îşi toarnă în pahar, O privire moartă pe un trup viu. Pielea lui Se scurge lent Şi cade pe jos Casa de acolo se hrăneşte.
Discuţia Vizitez cimitirul Crucea de lemn Se ridică lent spre cer Cade frântă Asemenea copacului dărâmat de topor ,,Am făcut multe prostii Bucăţile de lemn tuşesc şi continuă ,,Tu să nu le faci Las tăcerea să curgă între mine şi crucea fără nume Cu gingia însângerată Desfac sticla rece Las trupul îndurerat Să cadă peste buruienile ce acoperă pământul ,,Du-te de aici Copile! Strigă crucea Sap în pământ Până când Unghiile se desprind ca frunzele uscate Hainele murdare Se târăsc spre banca de piatră ,,Las-o aşa, Copile, N-ai fi vrut să mă cunoşti Las tăcerea să acapareze cimitirul Buruienile se încolăcesc în jurul picioarelor Asemenea şarpelui pe creanga uscată Aştept ca o mână puternică Să răsară din pământul uitat de lume şi să-mi strângă umerii ,,Las-o aşa, Copile, Repetă bucăţile de lemn. Grădina din spatele blocului Iarna, pune răsaduri, în grădina mică din spatele blocului. La începutul verii, îngenunchează în faţa pământului, plânge. Vecinii îi întind braţe de la toate etajele, ,,şi vouă am vrut să vă dau legume, le spune braţelor printre lacrimi. Singură în casă, mângâie poza veche cu grădina roditoare de la ţară, mângâie braţele bătătorite şi pricepute ale trecutului. Udă ghivecele cu plante uscate, se uită pe geam, întreabă trecătorii dacă au apucat să guste deliciile din grădina părinţilor ei. I-am bătut la uşă. ,,E deschisă piaţa azi? M-a invitat în bucătărie, şi a pus pe masă rămăşiţele plicurilor colorate de seminţe, pe care iarna trecută le-a înghiţit. ,,Uite ardei, vinete, tot ce vrei. ,,Să-mi daţi tot, cât costă? ,,50 de lei, dragule. După ce am plătit, a băgat toate plicurile goale într-o pungă. Secretul e în siguranţă În mijlocul imensităţii noroioase, Cară o roabă. Duce acolo, Toate zilele de singurătate, Adunate peste an. Le abandonează, Departe de casă, Acolo, Unde pământul aşteaptă îngrăşământ. Toţi sunt la biserică, Nu e văzut în mijlocul câmpului. Cerul senin, soarele palid Îi dau răgazul să mai umple o dată roaba. Ar fi sperat, totuşi, să fie ceaţă şi de data asta. Anul trecut, Avusese norocul să fie şi mai protejat de priviri. Duce pe umăr sapa Şi fluieră. Gropi adânci pregăteşte, Să fie sigur, Că zilele de singurătate Nu-şi vor scoate din pământ degetele, Că nu se vor întoarce la el, Să-i bântuie rutina zilnică. Odată părăsită încărcătura, Scuipă-n palme şi-şi trage căciula mai bine peste urechi, Îşi propteşte cotul de creanga singurului copac de pe câmp Şi se uită atent în jur. Slujba nu s-a terminat. Doar o privire de la geamul casei vecine îl perturbă. Acea misterioasă persoană, Ce n-a mai ieşit din casă de ani Şi nu mai vorbeşte. Secretul e în siguranţă. Obosit, Trage pământul peste zilele de singurătate. Acum, Are linişte. Îşi poate continua treaba, De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, Şi din nou, Fluieră. |