Debutând în anul 1994, cu volumul de versuri Falsul Dimitrie, Dumitru Crudu va continua să publice poezie, dar şi proză. În anul 2013 va primi Premiul de Proză al Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul Un american la Chişinău.

2016 este anul publicării volumului de povestiri Salutări lui Troţki. Cartea este alcătuită din patruzeci şi cinci de povestiri ce au ca punct convergent viaţa obişnuită din Republica Moldova. Autorul îmbină ruralul şi citadinul, prezentând conflictele specifice fiecărui mediu prin alternarea perspectivei narative subiective cu cea obiectivă. Dacă în lumea satului disensiunile dintre oameni se rezumă la puii de găină care au ciugulit roşiile vecinilor, capitala se constituie ca un spaţiu al luptei dintre democraţie şi reminiscenţele totalitariste. Totuşi, viaţa simplă nu pare să fie influenţată de tensiunile din societate, ea continuându-şi parcursul firesc. Protestele sunt zadarnice, fiindcă nu se produc schimbările dorite. Astfel, participarea personajelor la aceste evenimente este aproape inexistentă. Printr-o frază lejeră, cruzimea, satira şi umorul îşi dau mâna, colorând armonios proza scurtă a autorului din Republica Moldova. Acţiunile se conturează în localităţi precum: Flutura, Chişinău sau în drum spre Braşov, repere spaţiale ce oferă povestirilor un caracter autobiografic. Nu este eludată nici lumea literară moldovenească, aspect sugerat de prezenţa frecventă a diferiţilor poeţi şi prozatori, chiar personajul narator este creator de literatură, dar şi de prezenţa Uniunii Scriitorilor. Cu alte cuvinte, este evident autobiografismul unora dintre povestirile lui Dumitru Crudu.

Titlul volumului este omonimul uneia dintre povestiri – Salutări lui Troţki. Povestirea înfăţişează personajul narator ce se îndreaptă către barul Kokos. Acesta, împiedicându-se şi murdărind un tip cu vin, va fi victima violenţelor ce vor urma: „Nici una, nici două, şi-a înfipt unghiile în gâtul meu şi m-a împins în mijlocul unui grup de hahalere care ricanau zgomotos. Îmbrâncindu-mă de la unul la altul, ca pe-o minge de fotbal, m-au scos afară din Kokos”. Protagonistul va fi salvat de la o aspră răfuială de un anumit Troţki: „Dacă mă atinge măcar unul din voi, o să aveţi de-a face cu Troţki”. Personajul central nu cunoştea pe nimeni cu acest nume, dar, ca prin minune, a scăpat de atacul ce părea iminent. Mai mult, un chelner l-a rugat să-i transmită salutări lui Troţki. La prima vedere, acest nume trimite la figura revoluţionarului bolşevic, dar se pare că nu are un referent real.

Povestirile autorului de peste Prut au caracter circular şi propun o continuitate firească a evenimentelor. De pildă, Un film de groază expune imaginea unei călătorii cu autobuzul spre Braşov. La fiecare călătorie rula un film de groază american, dublat în limba rusă. Personajul principal al povestirii este iritat de acest fapt recurent, lângă el aflându-se o bătrână tristă, ce mergea la o înmormântare, probabil. El ripostează, gândindu-se şi la suferinţa femeii, dar va fi scos din autobuz de către şofer. Deşi era noapte şi ploua, protagonistul este norocos, fiindcă va întâlni un alt autobuz cu aceeaşi destinaţie. Îşi continuă călătoria cu noul mijloc de transport, dar observă că şi aici călătorii urmăreau acelaşi film: „pe un ecran azuriu instalat chiar în faţa mea se derula un film de groază, acelaşi film de groază, dublat în ruseşte, cu sonorul dat la maximum, dar de la început”.

Şi povestirea Câţiva pui de găină printre roşii are un caracter circular, dar este încărcată de tragic. Baba Vera constată că puii de găină ai Stelei, vecina sa, îi ciugulesc roşiile şi decide să îi omoare cu ajutorul cozii unei mături. Femeia furioasă şi soţul său, după răfuiala cu puii, se vor năpusti asupra Mariei, mama Stelei, pe care o vor răni îngrozitor, având nevoie de spitalizare. Ajunsă în stare critică la spitalul din Ungheni, femeia nu va fi internată de către doctor, neavând trimitere de la medicul de familie. Colea, fiul Mariei, îşi va duce mama la Chişinău, dar aceasta se va stinge din viaţă. După înmormântare, bărbatul află că medicul de la spitalul din Ungheni este nepotul Verei Munteanu. Îndreptându-se spre Flutura, Colea se opreşte la piaţa din acelaşi oraş pentru a face câteva cumpărături. Acolo îl va revedea pe medicul ce a refuzat să-i salveze viaţa Mariei. Acesta voia să cumpere roşii, dar a plecat din piaţă, deoarece l-a văzut pe Colea. Vânzătoarea a alergat pentru a-i da roşiile, dar legumele au căzut şi au fost ciugulite de câţiva pui de găină. Puii din piaţă au avut acelaşi destin ca puii Stelei şi ca mama sa. Doi pui au fost ucişi de femeia care vindea roşii, deşi Colea încercase să o oprească, gândindu-se la Maria, dar îi apare în minte şi gândul că femeia se stinsese din viaţă dintr-un astfel de motiv. Această imagine poate sugera că fiul victimei a lăsat violenţa vânzătoarei să continue: „Colea s-a interpus între puii de găină şi vânzătoare, iar în timp ce încerca s-o potolească, s-a gândit că trecuse deja un an de când mama lui nu mai era în viaţă. Doi pui totuşi nu se mai mişcau sub tarabă”. Altfel spus, suferinţa este pretutindeni, dar cel ce suferă se gândeşte doar la atenuarea propriei sale suferinţe.

Volumul Salutări lui Troţki reliefează o societate cu bune şi rele, creionând intens elementele recidivante, acesta poate fi motivul abundenţei personajelor şi întâmplărilor expuse. Realismul povestirilor de dimensiuni reduse scoate la lumină banalul ce caracterizează viaţa omului, dar şi pe cea a unei întregi comunităţi. Cartea propune o lume dominată de amuzament eclatant, confuzie, dificultăţi, tensiune, violenţă şi crimă. Aşadar, proza scurtă a lui Dumitru Crudu se constituie ca o reflexie fidelă a lumii moldoveneşti din diferite medii sociale.