Imaginea iniţială a lui Radu Găvan, stu-dent la Facultatea de Construcţii din Bucureşti, se topeşte în oceanul beletristicii, abandonând studiile, continuând cu psihologia şi începând să scrie. Debutul său literar are loc în anul 2014, cu Exorcizat, roman pentru care obţine Premiul „Mircea Ciobanu”. Autorul îşi continuă aventura literară cu Neverland (2015), iar anul 2017 aduce în faţa cititorilor romanul Diavoli fragili.

Romanul are în centru destinul cărţilor, al autorilor, al criticilor, al cititorilor, prin împletirea realităţii cu visul. Volumele pot urma o cale ascendentă sau descendentă, din momentul în care se află în faţa receptării. Apariţia unei cărţi este şi ea tratată cu multă atenţie de către autor, deoarece nu evită situaţia dificilă prin care trece o carte până în clipa editării sale. Scriitorii bat la uşile închise ale editurilor, dar, de cele mai multe ori, aceste uşi nu se deschid pentru toţi autorii. Interviul acordat revistei Artist oferă o axiologie a cărţilor, dar şi o definiţie pe care autorul Diavolilor fragili o dă scriitorului. O carte mare pare a fi cea care are alt mesaj pentru fiecare, cea care se poate citi printr-un număr de chei egal cu numărul cititorilor: „Cărţile mari au un mesaj pentru fiecare cititor în parte”. Cartea valoroasă îşi pune totdeauna amprenta asupra cititorului său, nu poate fi catalogată simplu cu „da” sau „nu”: „Acea carte care se ridică deasupra celorlalte şi străluceşte de-a lungul timpului, care rămâne în cititor şi îl schimbă cumva, contează mai puţin în ce fel, pentru că o capodoperă nu poate fi judecată în termeni atât de vulgari cum ar fi binele sau răul”. Definiţia celui ce scrie este legată de sentimente, de viaţă, dăruirea autorului poate ajunge până la punctul în care se confundă cu universul său creator: „Scriitor este acela care îşi rupe bucăţi din el şi le aruncă pe hârtie”.

Totuşi, scriitorul contemporan trebuie să se mai ridice din adâncimea spaţiului său creator, taumaturgic, probabil, să pătrundă în lumea comună pentru a fi şi fizic în atenţia publicului. Astfel, cărţile sale pot fi vândute, dar ruperea de lumea scriiturii nu este tocmai confortabilă pentru scriitor. Nici critica nu este eludată, autorul diferenţiind critica literară de literatură. Mai mult, pentru el opiniile criticii nu mai au însemnătatea de la început, fiind insignifiante: „Eu chiar fac ceva, ei vorbesc vrute şi nevrute. Eu scriu, ei critică. Oamenii ăştia care nu fac altceva decât să-şi dea cu părerea, de preferinţă într-un mod cât mai pompos, mă plictisesc groaznic”.

Volumul lui Radu Găvan pare că îşi ţese firul printre vise ce se suprapun realităţii, dar şi prin nume importante ale literaturii universale: Hemingway, Llosa sau Bolańo, evocarea acestuia din urmă şi a Detectivilor sălbatici fiind recurentă. Visele au un rol semnificativ, ivindu-se deseori, dar sunt întotdeauna sumbre, cu figuri hidoase, copii mici, sânge, imagini ce transmit teamă. Altfel spus, lumea onirică este animată de personaje întunecate. Visul devine un element recidivant al romanului, iar copilul, un laitmotiv al visului. Visele înspăimântătoare pot avea şi semnificaţii înfiorătoare, deoarece universul superstiţiilor oferă o simbolistică negativă copilului mic, el prevestind evenimente groaznice, chiar moartea. Melanjul armonios al visului şi al realităţii intensifică misterul din roman, mister datorat unui protagonist incert, fiecare personaj părând figura centrală a volumului. Cu toate acestea, însuşi autorul pare că se distinge ca principala voce a Diavolilor fragili.

Romanul are în centrul său literatura îmbrăcată frecvent în haină onirică, fiindcă ea îşi are locul în proximitatea unei realităţi imaginare/ imaginate, iar visele întunecate pot veni din dorinţa arzătoare de a scrie, or editurile şi critica literară nu vin totdeauna în întâmpinarea produselor finale. Interesul pentru o anumită carte se poate naşte în momentul în care se produce un eveniment şocant. De pildă, romanul Ploile avea să cunoască succesul după sinuciderea unei tinere de şaisprezece ani, lângă ea aflându-se cartea lui Filip Romain. Dacă până în momentul tragediei se vânduseră două sute de exemplare, sinuciderea avea să aducă vânzarea a aproximativ opt mii de volume. Nu numai Ploile s-a vândut, ci şi Malchance, al aceluiaşi autor, fapt ce demostrează că lumea contemporană este atrasă de cancanurile mediatizate: „Cum era de aşteptat, circul media a avut rezultate importante în privinţa vânzărilor şi, cu toate că nu au doborât vreun record, tirajele celor două romane au atins zece mii de exemplare”. Cu alte cuvinte, factori absolut inopinaţi pot determina destinul unei cărţi, dar şi destinul autorului.

Diavoli fragili spune o poveste a literaturii, a autorului, într-o lume în care realitatea se află în corespondenţă cu visul înspăimântător. Într-un labirint de personaje pare că se învârteşte creaţia literară, conform ideii că aceeaşi carte este diferită pentru fiecare cititor. Aşadar, Radu Găvan compune o carte despre carte, o reprezentare a destinului cărţii contemporane.