După volumul de versuri Spectralia, dar şi după Repere intelectuale ale dreptei româneşti, alcătuit din zece interviuri, Cristian Pătrăşconiu adună acelaşi număr de interviuri în cartea Întrebări puse La Punkt.

Volumul de faţă este constituit din interviuri cu personalităţi ale Timişoarei de azi. Acestea au apărut pe site-ul LaPunkt.ro, între anii 2015 şi 2017, site ce îmbină armonios cultura, politica, societatea contemporană. Astfel, axa cultural-politic-social este specifică şi Întrebărilor puse La Punkt. Dacă interviul acordat de Adriana Babeţi, Europa Centrală – Câtă amintire? Câtă uitare?, vorbeşte despre conceptul de „Europa Centrală”, trecut şi prezent, problemă în a cărei rezolvare s-au implicat puternic Literele timişorene, Mircea Mihăieş îl surprinde pe Leonard Cohen împreună cu genialitatea sa. Minunea creaţiei canadianului nu putea fi lipsită de petele comunismului, în ceea ce priveşte accesul românilor la muzica lui. Mircea Mihăieş îşi aminteşte cum prietenii săi de peste graniţe îi trimiteau albumele artistului: „(...) prietenii stabiliţi în străinătate au avut grijă să-mi ajungă (prin poştă sau prin interpuşi) unele din albumele lui Cohen. Iar după 1990 mi le-am cumpărat singur. Pe unele le-am primit direct de la marele artist (cu autograf!)”. Mai mult, i se adresează o întrebare referitoare chiar la muzica din comunism. Răspunsul nu poate evita realitatea crudă specifică regimului politic totalitarist, respectiv definiţia acestuia: „Comunismul nu e cool deloc. E una dintre cele mai mari năpaste care a lovit România. E o religie a resentimentului, a urii, şi a exterminării fizice a celui care nu-ţi împărtăşeşte opiniile. O ideologie primitivă, agresivă, bazată pe minciună, manipulare, cult al personalităţii liderului, incompetenţă, intoleranţă, fraudă şi violenţă. Ca să revin la întrebare: nu ştiu în ce măsură se făcea muzică de calitate în comunism. Dar cu siguranţă se asculta”. Cicatricele lăsate de comunism se pot vedea uşor. Indiferent de ceea ce încearcă să spună autorul, fără a nega în totalitate producţia românească din acea perioadă, concluzia reiese din afirmaţia limpede referitoare la muzica de calitate a acelei vremi: „Muzica de calitate o ascultam la radiourile străine”.

Ioan T. Morar, în interviul Solemnitatea tristeţii ne va supravieţui. Mai ales prin poezie, răspunde unor întrebări ce au ca teme propria creaţie literară, originea poeziei sale, modalitatea de scriere sau autorii cărora le-ar acorda anumite premii. Scânteia poemelor are origini inefabile, pare că porneşte din interiorul poetului, dar nici acesta nu poate spune care e obârşia inspiraţiei. Singurul lucru cert este că oricine vrea să creeze poezie trebuie să citească poezie. Totdeauna este nevoie de o comparaţie, de diferite repere, dar nu putem deveni cu toţii poeţi, indiferent de gradul de lectură pe care-l avem: „Ucenicia scrisului e cititul, e banal ce spun, dar mai ales în cazul poeziei, nu poţi să nu parcurgi, iniţiindu-te, marii poeţi care au fost înaintea ta sau pe cei care trăiesc în aceleaşi timpuri cu tine. Nu poţi scrie o poezie de nivel dacă nu ai fost niciodată, în calitate de cititor, la acel nivel. Sigur, faptul că citeşti nu e o garanţie că vei scrie bine”. Aşadar, actul creator este complex, nu e la îndemâna oricui, iar axiologia este obligatorie.

Nici politica nu este eludată aici. Interviul cu Vasile Popovici, Diplomaţia, literatura şi arta interpretării, accentuează problema culturii în spaţiul politic. Diplomaţia reală este generată şi de un solid fundament cultural. În acest mod se diferenţiază diplomaţii – cultura este cea care defineşte un om, indiferent de timp şi spaţiu: „Cei instruiţi au acces peste tot, în toate mediile ţării unde sunt acreditaţi, de sus până jos. Ceilalţi au acces, dacă au, la funcţionarii din ministere”. Superioritatea aparţine unei culturi puternice.

Volumul întocmit de Cristian Pătrăşconiu este locul de întâlnire al unor întrebări puse la punct, ce par că vor să pătrundă cât mai mult într-un anumit subiect şi să încerce o apropiere de adevăruri necesare. Temele interviurilor ar putea fi dezvoltate în volume întregi, complexitatea lor putând determina o continuă emendare. Acest lucru se datorează abilităţii lui Pătrăşconiu de a formula întrebări cât mai incitante, dar şi personalităţilor intervievate.