Anul 1981, cel al apariţiei volumului de versuri Iluzii pe cont propriu, reprezintă debutul lui Carmen Firan în literatură. Autoare de poezie, proză, teatru, scenarii de film, aceasta publică zeci de cărţi de-a lungul timpului, atât în România, cât şi în Statele Unite ale Americii, ţara în care s-a stabilit din anul 2000. Romanul Umbra pierdută este cea mai recentă creaţie a sa.

Cartea propune cititorilor povestea lui Fred, un scriitor român care părăseşte ţara din cauza regimului comunist, modalitate frecvent utilizată de o mare parte a intelectualităţii din acea perioadă. „Ţara tuturor posibilităţilor” ar trebui să fie pentru Fred şi Mimi, soţia sa, locul unei stabilităţi, al unui viitor mai frumos şi mai bun. Totuşi, nu oricine se poate adapta unei noi lumi, unei noi etape a vieţii. Scriitorul pare lipsit de dorinţe, duce o viaţă anodină pe care nu vrea să o schimbe, deşi societatea în care a pătruns îi poate oferi o schimbare semnificativă. Pe de altă parte, Mimi are alte perspective, dorindu-şi să lucreze, să acumuleze cât mai mulţi bani, să reuşească. Fred, artist fiind, nu este condus de acelaşi scop, el îşi doreşte să scrie o carte, să facă ceea ce ştie mai bine, vrea să fie aceeaşi persoană, chiar dacă se află într-un alt loc. Astfel, se observă diferenţa dintre aspiraţiile celor doi. Scriitorul este un om superior, un om pentru care lucrurile obişnuite ale vieţii sunt insignifiante, iar soţia sa este omul comun, cel care se mulţumeşte doar cu îndeplinirea unui statut financiar pe care şi l-a propus. Fred nu se poate acomoda universului american, nu poate să scrie ceea ce se vinde, nu poate scrie literatură de consum, iar cărţile pe care le scrisese în România nu erau nici pe departe accesibile tuturor cititorilor, ele fuseseră chiar interzise de către regimul comunist. Dacă ar fi vrut să se îmbogăţească din literatură, Fred ar fi trebuit să scrie uşor, fără să supună cititorii la teste de atenţie, conexiuni dificile şi meditaţii.

Inadaptatul Fred este prezentat într-o stare depresivă, ni se oferă informaţii referitoare la medicaţie, la şedinţele de terapie. Soţia sa, printr-o întâmplare neaşteptată, ajunge femeie de afaceri, este atrasă de lumea mondenă, de lux. Mimi este cea care îşi va întreţine soţul, care îl trimite constant la medic, care îi reproşează tot ceea ce se întâmplă cu el, dar Fred nu îşi doreşte să fie ajutat. Dacă începutul romanului ne înfăţişează un scriitor depresiv, inadaptat la societatea americană, finalul este unul tragic, Fred se află în pragul nebuniei şi se aruncă în gol de la etajul clădirii în care locuia. De fapt, el este doar o umbră prăbuşită: „În faţa blocului umbra lui Fred era întinsă pe asfalt”. Nu putem şti dacă scriitorul şi-ar mai fi putut găsi locul chiar şi în România, deoarece o vizită în ţara natală îi arată o altă lume, o lume liberă: „Lumea călătoreşte. Pleacă în weekend la Paris sau la Veneţia. Sau la Milano, la cumpărături. Revelionul şi-l fac în Thailanda. Baronii la Viena”. Globalizarea a ajuns şi într-o ţară scăpată din ghearele comunismului. Aşadar, Fred ar fi fost un inadaptat la orice societate, un inadaptat la viaţă, la lumea actuală.

Cartea spune povestea unei familii ai cărei membri sunt total diferiţi: un artist, un visător, şi o femeie obişnuită, flexibilă, adaptată la realitate. Cei doi soţi amintesc de personajele lui Camil Petrescu, Ştefan Gheorghidiu şi Ela, două caractere opuse. Puterea voinţei este bine conturată în Umbra pierdută. Doar dorinţa intensă poate duce la împlinirea visurilor, fiind susţinută constant de muncă. Romanul este unul dinamic, dar vocea fină a naratorului omniscient şi desele şedinţe terapeutice pentru vindecarea depresiei oferă o stare asemănătoare unei umbre, o linişte aparentă ce ascunde secrete şi anxietăţi. Cartea are un caracter psihologic, social, tragic, este o carte a realităţii unei societăţi şi a realităţii din sufletul şi mintea fiecărui individ în parte. Iubirea, frica, nebunia, banii, creaţia se intersectează aici. La o primă vedere, am fi tentaţi să căutăm similitudini între scriitorul român şi autoarea romanului, Carmen Firan fiind stabilită de optsprezece ani în Statele Unite ale Americii. Aceste idei rămân doar într-un stadiu incipient, nu se pot dezvolta, deoarece autoarea s-a bucurat de o continuitate a carierei literare şi după 2000. Umbra pierdută are în centru „visul american”, reprezentat prin două variante posibile: eşecul şi succesul.