Poetă, prozatoare şi publicistă, Angela Baciu debutează cu volumul de versuri Maci în noiembrie (1997), continuând să publice în principal poezie. Hotel Camberi (2017) este cea mai recentă carte de versuri a autoarei.

Poemele din paginile Hotelului Camberi spun poveşti cu mireasmă de Dunăre. Lumea Deltei predomină în aceste noi poezii. Autorea, născută la Brăila, pare că evocă din amintiri oameni şi momente, iar Sulina este asemenea unui numitor comun al versurilor. Imagini ce pot părea anodine sunt expuse publicului de către autoare, fapt ce demonstrează strânsa legătură pe care o are aceasta cu locurile trecutului.

Volumul se deschide cu poezia Am stat de vorbă cu ei. Eul liric feminin se află într-un cimitir, viermii parcă pun stăpânire pe trupul său, iar ea îşi doreşte să evadeze din spaţiul morbid. Altfel spus, debutul aşază în pagină trecutul într-un spaţiu închis. Parfumul vremurilor uitate poate fi simţit chiar din poezia al cărei titlu este omonim cu cel al volumului. Hotelul Camberi se află în faţa Dunării, iar doamna Chiriachiţa priveşte de la fereastra hotelului. Versurile „acelaşi ruj corai/ De 40 de ani“ ne trimit spre un timp îndepărtat, iar actuala stare în care se găseşte hotelul expune realitatea, degradarea unei lumi ce ascude mistere: „i se spune hotelul cu stafii/ balconul stă să cadă/ candelabrul vechi/ ştie/ povestea grecoaicei”. Poezia stârneşte curiozitatea cititorului, vrem să aflăm istoria grecoaicei. Aşadar, Hotel Camberi este un poem ce ascunde taine, provoacă interesul lectorului, dar nu elucidează misterele.

Volumul de faţă este ca un ciclu de amintiri cu oameni simpli, evenimente mai mult sau mai puţin semnificative pentru comunitate, aspecte sociale, tradiţii locale. Dunărea, pescarii, grecii sunt puncte ce se intersectează pe tot parcursul ciclului de poeme. Hotel Camberi ne trimite, uneori, cu gândul la ciclul de poeme La Lilieci, cimitirul din debut este asemenea cimitirului din Bulzeştiul lui Marin Sorescu, iar lumea pe care o scoate autorea din negura amintirilor este plină de farmec. Dacă Liliecii evidenţiază clar o lume simplă şi plină de înţelepciune, cartea Angelei Baciu este dominată de opacitate, nu poate fi atins secretul din spatele unui poem, chiar dacă cititorul este dornic de a clarifica tainele întâlnite.

Cartea are caracter autobiografic, este presărată cu amintiri de tot soiul, amintiri care se derulează în prezent, prezentul dă viaţă trecutului prin privirea eului liric asupra locurilor reprezentative cândva. Cu toate că viaţa se scurge şi oameni, locuri, fapte dispar, există încă o continuitate, amintirea se trezeşte prin versuri, iar viaţa din comunitatea pescarilor se continuă în lumea de dincolo. Prieteniile rămân şi dincolo de moarte, relaţiile strânse din timpul vieţii au forţa necesară pentru a se menţine şi după moarte. Poemul Vecinii înfăţişează tocmai acest aspect: „în spate/ uşatencu şi brăileanu/ sunt vecini/ îşi împart/ somnul de veci/ şi ouăle vopsite/ rămase de la Paşte“. Într-o comunitate mică, oamenii se cunosc, îşi ştiu poveştile de viaţă şi îşi vor fi alături chiar şi dincolo moarte. Figurile umane obişnuite pe care le creionează autoarea devin personajele centrale ale poemelor. Tineri, bătrâni, morţi, vii, cu toţii se întâlnesc în mod firesc în Hotel Camberi.

Aşadar, poeta face o succintă fişă biografică a oamenilor de la Dunăre. Cel mai puternic „personaj“ al cărţii este chiar Dunărea, omniprezentă şi omniscientă. Peştii, pescăruşii, pescarii, farmecul locului, toate sunt legate de aerul fluviului. Autoportretul eului liric are influenţe marine, fluviale, orientale, fiindcă oamenii de la Dunăre se află într-un puct al întrepătrunderilor culturale. În Autoportret este amintit şi Jean Bart, el integrându-se perfect în peisajul prezentat: „cu ochii închişi/ trag din narghileaua/ cu gust/ de cireşe/ la cârciuma/ lui jean bart“. Autoarea, originară din Brăila – cum am spus, prezintă biografii presărate cu note de autobiografism, alcătuieşte un tablou dominat de oameni autentici şi fapte specifice arealului geografic menţionat, totul clătit cu apă veche şi nouă.

Scriitura Angelei Baciu este lejeră, poemele pot fi parcurse cu uşurinţă, redau atmosfera locurilor evocate, dar nu permit cititorului să afle în totalitate secretele personajelor. Hotel Camberi este o carte ce oferă iluzia adevărului, dar îl închide rapid printre rânduri sau îl adânceşte în valurile apei. Lumea apusă înfăţişată de autoare este o imagine fidelă a Sulinei, de pildă, dar spaţiul lasă uneori sentimentul că este rupt, ritmul vieţii este mereu diferit, iar timpul are o însemnătate aparte.