Poet, prozator, dramaturg şi eseist, Adrian Alui Gheorghe aduce în faţa cititorilor diverse creaţii literare ce au fost premiate de-a lungul timpului. Anul 2018 este al celei mai recente cărţi pe care autorul o prezintă publicului, Zugzwang sau Strada cu o singură ieşire: proze scurte, medii şi lungi.

Volumul de povestiri oferă lectorului o desprindere de lumea reală, prin ficţiunea dominantă. Prozele scurte au teme diverse, nebănuite, propunând nişte spaţii mitice actuale. Fiecare povestire are în centru un personaj în jurul căruia se ţese acţiunea. De pildă, povestirea care deschide volumul se intitulează Ostap. Personajul eponim este unul fabulos şi hiperbolic. Mâncând foarte mult încă de la naştere, Ostap îşi distruge mama care îl alăpta, dar şi pe viitoarele mame pe care tatăl său le va aduce în casă.

Din titlul volumului se desprinde şi numele uneia dintre povestiri, Zugzwang. Eliodor Madritsch, un om foarte bogat, este pasionat de şah şi nimeni nu reuşeşte să-l învingă la acest joc. Şahul şi popularitatea pe care o capătă au şi ele o dimensiune hiperbolică: devine obligatoriu în şcoli, străzile unui oraş corespund unei piese, există piese-oameni, „viaţa curgea ca o partidă de şah“. Sportul minţii pare asemenea unui sistem politic totalitar, iar Eliodor este dictatorul. El este unicul, cel ce îi umilea pe şahiştii celebri. Totuşi, el va provoca şi o femeie „care se numea când Ulvine, când Maryon, când Adelaida“, despre care se ştia că este o jucătoare extraordinară. Partida de şah dintre cei doi era aşteptată cu sufletul la gură de către toţi locuitorii oraşului. Casele de pariuri vor avea încasări enorme înainte de confruntare. Totul va căpăta notorietate mondială. Femeia îşi doreşte ca partida de şah să aibă loc departe de ochii oamenilor, departe de camerele de luat vederi, departe de angajaţii lui Eliodor, se va disputa în biblioteca acestuia. Întreaga lume devine nerăbdătoare, în aşteptarea deznodământului, dar ceea ce se întâmplă nu se va afla niciodată. Cei doi nu sunt de găsit a doua zi, iar partida de şah va deveni un adevărat mister pentru toţi. Titlul povestirii, Zugzwang, este, de fapt, termenul utilizat în şah pentru a denumi o situaţie fără ieşire, în care orice mutare presupune o pierdere.

Fără posibilitatea ieşirii spre adevăr este şi întâlnirea dintre Eliodor şi femeia „care se numea când Ulvine, când Maryon, când Adelaida“. Povestirea creionează o lume-şah, totul decurge conform şahului, televiziunea locală îşi începe transmisiunea cu o partidă de şah, care este urmată de rugăciunea şahistului. Aceasta se aseamănă cu rugăciunea creştinilor, Tatăl nostru: „Tatăl nostru, care ne veghezi din cerul cu şaizeci şi patru de pătrăţele alb-negru, dă-ne inspiraţia cea de toate zilele ca să avem cele mai bune deschideri ale zilelor noastre, iar finalul să ne împărtăşească înţelepciunea cu care viaţa şi şahul se îngăduie împreună...“. Aşadar, prin impunerea şahului, prin mediatizare, el ajunge să fie omniprezent în vieţile oamenilor din oraş, devine un stil de viaţă, chiar o formă de confesiune religioasă. Aceleaşi procedee sunt utilizate şi în lumea reală pentru impunerea unei doctrine politice, unei religii, unui nou stil de viaţă, aşa se poate impune un canon oricând şi oriunde. Zugzwang se aseamănă cu un nou basm, fără formule specifice pentru incipit şi încheiere, dar cu prezenţa coordonatelor spaţio-temporale nedeterminate.

Povestirile imaginare ale lui Adrian Alui Gheorghe au în centru personaje ale căror destine sunt atent urmărite de naratorul obiectiv. Într-o notă a autorului despre un volum de povestiri, alcătuită ca o proză scurtă cu caracter autobiografic, acesta afirmă că naraţiunile sunt istorii ale oamenilor: „Despre oameni. Chiar aşa. Iau un nume şi îl îmbrac într-o poveste“. Aşa se întâmplă şi în cazul cărţii Zugzwang sau Strada cu o singură ieşire: proze scurte, medii şi lungi, fiecare poveste are un protagonist pe care autorul l-a croit cu multă imaginaţie, departe de realitate. Volumul de proză scurtă nu mai are personaje precum Făt-Frumos, zâne, zmei, cai fermecaţi, ci se raportează la contemporaneitate, el oferă o altă formă de imaginar, o ficţiune adusă la zi.