Cezar Amariei a debutat la doar şaisprezece ani, cu două schiţe şi o povestire umoristică, după care a urmat cariera de jurnalist la diferite publicaţii româneşti. În 2018 se întoarce la creaţia literară, publicând romanul Zile noastre mărunte.

Cartea propune cititorilor povestea unui tânăr englez, John Newcomb, care ajunge în Moldova, dorind să înfiinţeze o tipografie. Totul are loc într-o lume apusă de mai bine de trei sute de ani. Englezul, tipul intelectualului aventurier, vrea să încerce o experienţă nouă într-un spaţiu necunoscut, dar care l-a cucerit la prima vedere. Cunoscând situaţia Moldovei, aici nemaiexistând tipărituri de treizeci de ani, tânărul găseşte locul propice pentru a pune bazele afacerii sale. O întâmplare neprevăzută schimbă planurile lui John: bagajul îi ajunge în Dunăre, iar destinul îşi schimbă direcţia, cele necesare tipografiei ajungând în apă. Dincolo de povestea ce-l are în centru pe John Newcomb, personajul central al romanului pare a fi Moldova secolului al XVII-lea. Ţinutul este pentru englez un loc cu totul şi cu totul nou, informaţiile despre acesta fiind imposibil de aflat în Europa de Vest: „Nu, despre Moldova n-a primit de ştire mare lucru, veştile din partea asta se cam opreau la Viena ori Cracovia, uneori mai pomeneau câte ceva despre Principatul Transilvaniei, dar cam atât”. Cartea oferă informaţii cu privire la viaţa de zi cu zi a oamenilor, la îndeletnicirile lor, la comportamentul lor. Moldovenii nu practicau prea multe meşteşuguri, olăritul, creşterea animalelor erau cel mai des întâlnite, nu prelucrarea fierului sau a metalelor preţioase: „(...) e multă bogăţie, dar lumea e tare sălbatică. Şi nu atât că n-au drumuri sau au târguri mici, dar nu prea ştiu meşteşuguri şi nici nu prea ţin la ele”. Şi etniile ce se intersectau în spaţiul moldovenesc sunt surprinse de narator. Grecii şi evreii făceau comerţ, dar cei din urmă erau urâţi de către autohtoni, exista un soi de mişcare generală împotriva acestora. Biserica se opunea evreilor, instigând şi credincioşii să facă acelaşi lucru: „Prin biserici începuseră deja preoţii să le spună oamenilor cum spurcă necreştinii rachiul cu carnea de o ţin să putrezească în el şi cum e păcat mare să iei băutură jidovească. Le-au mai zis cum se chinuiesc săracii popi în fiecare dimineaţă să şteargă cu oţet icoanele, că au prins de ştire că jidovii le otrăvesc, să moară cei care le pupă în Postul Paştelui”. Ţiganii sunt şi ei prezenţi în Moldova vremurilor trecute, ca sclavi ai boierilor, cărora le lucrează pământurile. Dar şi existenţa simplă a oamenilor este urmărită pe parcursul cărţii. Este atent privită populaţia, fără a fi implicate aspectele politice ale epocii, ci doar modul în care se scurg clipele unei vieţi cu probleme mărunte. Firul narativ ajunge pentru scurtă vreme în zilele noastre, rupând parcă magia unei lumi pe care ne-o putem imagina doar prin intermediul lecturii cărţii.

Zilele noastre mărunte este un roman al unei perioade vechi din existenţa poporului nostru. Plasată într-un timp îndepărtat, acţiunea este completată de un lexic arhaic, ce oferă farmecul vremii. Cartea îi poate aminti cititorului de Cantemir, Filimon sau Sadoveanu, reuşind să creioneze o mică bucată de istorie, un adevăr trecut. Aventura lui John Newcomb este doar un pretext de a reînvia o lume într-o manieră realistă, cartea având şi un puternic caracter etnografic. Aventurile englezului sunt dublate de problemele societăţii moldoveneşti şi de numeroasele personaje ce îşi fac apariţia de-a lungul romanului.

Cezar Amariei, autor născut pe meleaguri moldoveneşti, alcătuieşte un roman istoric, social, de aventuri, un roman ce schiţează tocmai portretul verosimil al Moldovei secolului al XVII-lea. Aspecte ce par nesemnificative la o primă vedere ajung să fie o cheie pentru un anumit timp şi spaţiu. Astfel, zilele mărunte aduc cu sine perspective interesante, evocând fragmente de istorie naţională.