Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








File de viaţă şi de carte

        de Aura Dogaru

Daniel Moşoiu debutează cu volumul de versuri Poeme din mers (1999), continuându-şi activitatea literară cu poezie, dar şi cu proză (Ţigări umede, 2018). În 2019 ne propune o carte inedită, Acordul fin. Concorbiri cu Alexandru Vlad. Volumul conţine dialogurile dintre Daniel Moşoiu şi Alexandru Vlad. Primul a realizat la Radio Cluj emisiunea „Semn de carte“, un mijloc de ancorare în prezentul literar pentru pasionaţii de literatură. Astfel, toate ediţiile ce l-au avut în centru pe prozatorul ardelean sunt redate în paginile cărţii. O nouă creaţie literară a lui Alexandru Vlad era urmată de o invitaţie în emisiunea realizată de Daniel Moşoiu. Volumul din 2019 surprinde întâlnirile din şapte ediţii ale „Semnului de carte“, strânsa prietenie dintre Alexandru Vlad şi Ion Mureşan, dar şi opiniile prozatorului cu privire la diverse subiecte. Totodată, cartea cuprinde şi câteva fotografii ale scriitorului ce ne-a părăsit în anul 2015. Esenţa convorbirilor dintre cei doi este tocmai activitatea literară, cele mai recente publicaţii, tehnica literară a lui Alexandru Vlad, dar sunt atinse şi aspecte ale vieţii obişnuite pe care o trăieşte scriitorul. Prozatorul se eliberează de mediul urban printr-un lung refugiu în universul rural, în localitatea Mihăieşti din judeţul Cluj. Depune un mare efort pentru a-şi desăvârşi creaţia, cu rigoare şi dedicare. Autorul însuşi trebuie să fie mulţumit de ceea ce a scris, de cum a scris. Lectorii parcurg cu lejeritate volume la care s-a lucrat din greu: „Niciodată nu trebuie să se observe cât de greu ai scris textele. Cititorul citeşte cu gândul, nu cu gramatica, nu cu regulile, nu cu inteligenţa. Dacă tu reuşeşti să te laşi citit cu gândul lui, ai ajuns deja foarte aproape de inima luiî. În timpul emisiunii intra uneori în dialog cu invitatul şi realizatorul o altă personalitate a literaturii române. Ion Mureşan, Ion Bogdan Lefter, Victor Cubleşan intervin în convorbirile de la Radio Cluj.

Prietenia dintre Alexandru Vlad şi Ion Mureşan este intens reliefată în cea de-a doua parte a cărţii. Un aspect semnificativ al discuţiilor la care participă cele două personalităţi ale literaturii române este definiţia pe care o dă fiecare prozei şi poeziei. Poetul defineşte proza, iar prozatorul, poezia. Fiind întrebat ce înseamnă proza pentru el, Ion Mureşan răspunde: „Înseamnă, până la urmă, viaţă. Eu sunt un cititor de proză. Sunt un om care recurge deseori la tezaurul ei, mai iau de-acolo câte un grăunte de sens şi de viaţă. (...) nopţile prefer să mi le petrec citind proză, nu de alta, dar e plăcut să fentezi un pic timpul, să mai trăieşti o viaţă în plus, să intri în alte vieţi, să vezi cum e acolo, să te plimbi prin încăperi străine şi să te minunezi de ce-i acolo“. Aşadar, pentru Ion Mureşan proza este o modalitate de evadare din realitate. Cei doi prieteni au totuşi opinii diferite. Dacă Ion Mureşan găseşte în proză alte destine umane, Alexandru Vlad îşi regăseşte propria persoană în poezie: „Când citeşti poezie, indiferent de cine, te găseşti totdeauna pe tine“.

Prozatorul dezvăluie evenimente din copilărie, profesia pe care şi-o dorea copilul Alexandru Vlad, momente din studenţie, lecturile semnificative, persoanele care au avut un rol însemnat în existenţa sa, momentul Echinox etc. Cartea este o evocare prin propriile vorbe, dar şi prin cuvintele unor oamnei dragi prozatorului Alexandru Vlad. Biografism, literatură, critică literară, acestea sunt elementele ce alcătuiesc Acordul fin. Convorbiri cu Alexandru Vlad. Ion Mureşan şi prietenul său prozator aveau o trăsătură comună: sensibilitatea. Această caracteristică a fost decisivă pentru cele două personalităţi ale literaturii române, aşa cum afirmă poetul: „Din vulnerabilitatea mea a ieşit un poem. Din vulnerabilitatea lui a ieşit un mare scriitor“. Daniel Moşoiu reuşeşte să creeze portretul unui om, al unui prozator şi al unei prietenii adevărate. Alexandru Vlad este readus în faţa cititorilor, la patru ani de la moartea sa, printr-o carte ce relevă spiritul său viu de atunci, dar şi de acum.

 

Nr. 07 / 2019
Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 17 iunie 2019

FestLit Cluj 2019

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018

Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018

Săvîrşeşte lucruri socotite minore (2)
de Gheorghe Grigurcu

Festivalul Naţional „Garabet Ibrăileanu“, ediţia a II-a

Papa şi noi
de Adrian Popescu

Noii dadaişti
de Nicolae Prelipceanu

Balcanii şi legenda pateului de gâscă
de Mihai Ghiţulescu

Eros şi psihanaliză. Şi iubire
de Cristian Pătrăşconiu

Vânătorul de năluci
de Daniela Micu

Lumini şi umbre suprarealiste
de Gabriel Nedelea

„Complexul“ fanariot în epoca paşoptistă
de Gabriela Gheorghişor

Cum exist㠄omul lăuntric”?
de Ioan Alexandru Tofan

„Romii sunt fluiditatea însăşi. Istorică, existenţială, spirituală”
de Mirel Bănică

Marele Vishnu
de Dumitru Ungureanu

File de viaţă şi de carte
de Aura Dogaru

Baladele extatice ale vikingului gorjean: „Să bem, prieteni, de la A la Z”
de Ştefan Vlăduţescu

Despre intenţie şi rezultat
de Dan Ionescu

Pe urmele timpului fără timp
de Florian Copcea

Orizontul melcului
de Florin Logreşteanu

Dany Laferrière – Autoportretul Parisului cu pisică
de Maria Tronea

Viaţa adevărată e o călătorie interioară
de Viorica Gligor

Argumente pentru europenism

Stranietatea dublului şi psihologia minciunii
de Gabriela Rusu-Păsărin

Dincolo de limita aceasta biletul îşi pierde valabilitatea
de Romain Gary

Întrebări despre interior/ exterior cu pictorul Marcel Bunea
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri