Scriitor, eseist, critic şi istoric literar, Dan Gulea a publicat în anul 2019 o monografie a editurii Cartea Românească, cu ocazia centenarului acesteia. Autorul urmăreşte momentele semnificative din istoria prestigioasei edituri, oprindu-se asupra figurilor marcante ce şi-au pus amprenta pe acest simbol al culturii româneşti. Lucrarea redă cele trei perioade importante din existenţa sa, ante-, inter- şi postbelică, dar şi situaţia prezentă a acesteia. Multe dintre capitole poartă numele celor ce au condu-o. Premiile pe care le-au primit de-a lungul timpului cărţile publicate sunt şi ele amintite. Monografia cuprinde şi o istorie în imagini – personalităţi, sedii pe care le-a avut editura, copertele anumitor volume, fotografii de la diferite lansări de carte, toate putând fi vizualizate într-o secţiune intitulată Iconografie.

În anul 1919, prin unirea mai multor edituri şi tipografii, este înfiinţată Cartea Romanescă. Dacă Partidul Naţional Liberal îşi face loc în perioada de început a editurii, comunismul avea să-i închidă pentru un timp activitatea, naţionalizarea neiertând pe nimeni la acea vreme. Anul 1948, cel al debutului lui Preda (Întâlnirea din pământuri), este şi anul în care a fost interzisă orice apariţie la editură. Naţionalizarea punând mâna pe instituţie, cu toţii erau constrânşi să se închine partidului. În anul 1969 este reînfiinţată sub egida Uniunii Scriitorilor. Trei ani mai târziu ia naştere librăria cu acelaşi nume, traseul volumelor de la editură şi până la comercializare fiind mai facil. Aparatul de cenzură este activ în perioada comunistă, apariţia multor cărţi fiind împiedicată. Securitatea era cea care slujea regimul politic cu mult devotament. Astfel, Preda era urmărit la orice pas, atitudinea lui cu privire la anumite manuscrise era analizată şi interpretată atent. Marin Sorescu (Iona, Paracliserul), D. R. Popescu (Piticul în grădina de vară), Virgil Tănase (Portret de bărbat cosind în peisaj marin) sau Ion Pop (Gramatică târzie) sunt câţiva dintre cei afectaţi de cenzură. De pildă, romanul lui Virgil Tănase este respins doar pentru faptul că fusese apreciat la Europa Liberă. Au fost publicate volume omagiale în care erau încadraţi şi autori ce nu făceau trimitere la politica vremii. Leonid Dimov, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Dorin Tudoran erau aşezaţi în rândul celor ce scriau literatură de propagandă în culegerea omagială Perspective comuniste. Scriitori la Congresul al XII-lea al Partidului Comunist Român, vol. I-II (1978). Izvoare nesecate. Poeţii României Socialiste omagiază eliberarea patriei din 1979 şi 60. Preşedintelui ţării Omagiul scriitorilor din România (1980), sunt, de asemenea, cărţi omagiale.

Lui Preda i-a urmat la conducere George Bălăiţă (1980-1989). Directoratul acestuia se desfăşoară când cultul personalităţii atinge apogeul, la fel şi distorsionarea realităţii în care trăiau românii. Aşadar, acum vor fi editate mult mai multe volume omagiale: Jubileu 60. Partidul Comunist Român, Omagiu 65. Partidul Comunist Român, Lauri pe stemă etc. Fireşte, şi în perioada lui George Bălăiţă sunt incluşi autori ce nu scriau literatură propagandistică. După 1989 preia conducerea Magdalena Popescu-Bedrosian, apoi Dan Cristea. Din iunie 2005 până în decembrie 2016, marca editurii Cartea Românească este preluată de Polirom. În perioada 2017-2019 este administrată de editura Paralela 45. Din 20 martie 2019, Grupul Editorial Art trece la cârma Cărţii Româneşti.

Monografia pe care o realizează Dan Gulea, Cartea Românească 100. Un simbol al culturii româneşti, este o adevărată lecţie de istorie, o reconstituire ce relevă existenţa zbuciumată şi importanţa acestei instituţii în evoluţia literaturii în România. Editura a depăşit încercările la care au supus-o factorii politici şi ideologici, fiind în multe rânduri resuscitată, crescându-şi încontinuu prestigiu, devenind şi după ‘90 unul dintre principalele repere editoriale autohtone. Renaşte din propria-i cenuşă, se ridică de câte ori este nevoie, având un destin care, iată, se întinde pe parcursul unui secol. Editura Cartea Românească rămâne una dintre cele mai limpezi mărturii ale culturii române.