Poet, publicist şi critic literar, George Vulturescu vine anul acesta în faţa cititorilor cu lucrarea Lucian Blaga – Ipostazele „harfei de-ntuneric”, un volum de eseuri prin care este examinată opera poetică a importantului scriitor. Cartea este alcătuită din patru părţi ce oferă tot atâtea accepţiuni cu privire la componentele poemelor lui Lucian Blaga: De la „Poemele luminii“ la „minunile întunericului“, Metafora drumului în opera lui Blaga, Ipostazele poetului/ poeziei în opera lui L. Blaga, „Umbra“ din „Poemele luminii“.

Lumina, element recurent în versurile poetului din Lancrăm, este pusă sub lupă de către George Vulturescu. Demersul autorului porneşte de la volumul de debut, titlu ce este o cheie pentru vasta operă: „Titlul volumului din 1919, Poemele luminii, s-a extins peste întreaga poezie a lui L. Blaga devenind, cu uşurinţă, dintr-o fericită metaforă, dacă nu un loc comun, atunci un ‹‹cod›› critic, oarecum la îndemână, pentru descifrările universului său poetic“. Criticul ardelean pune în antiteză titlul cu întregul volum de versuri, forma este opusă fondului, dacă ne amintim de Titu Maiorescu. Nu sunt omise nici cele două tipuri de cunoaştere, paradisiacă şi luciferică, aşa cum reies din Trilogia cunoaşterii: „Ştim că L. Blaga, filosoful, ne-a propus două moduri de cunoaştere: paradisiacă şi luciferică. «Prin cunoaşterea paradisiacă, spune el, ne simţim parcă în lumea graţiei, iar prin cunoaşterea luciferică ne simţim părtaşi la nu ştiu ce mare tragedie»“.

George Vulturescu face conexiuni între lumina şi întunericul poemelor blagiene şi aceleaşi elemente surprinse la Goethe ori Rilke. El semnalează o metafizică a pământului la Blaga, aşa cum a observat Constantin Noica. Autorul cărţii de faţă consideră că sintagma poemele luminii are rolul de a evidenţia latura tainică a poeziilor, misterul pe care îl ascund versurile: „Astfel, sintagma poemele luminii nu înseamnă deloc, pentru Blaga, o aşezare în lumină, ca loc dezvelit, «la vedere». În limpezimea aparentă a metaforei pare încifrat/ ţesut un văl aruncat peste cuvintele rebele – gata să rupă tăcerea – tocmai pentru a instaura cealaltă lumină, adevăratul mesaj, cripticul, tăinuitul“. Criticul literar vorbeşte şi despre sensurile negative ale luminii. Dincolo de lumină, Lucian Blaga – Ipostazele „harfei de-ntuneric“ reliefează simbolul drumului poetului, un drum liniar. „Drumul metafizic“ pe care îl regăsim în poemele lui Blaga este unul către moarte: „Mişcarea, la L. Blaga, se face dinspre viaţă spre moarte (...)“.

Condiţia creatorului este şi ea analizată în cartea lui George Vulturescu. El subliniază faptul că poetul preferă derivate de la „poveste“ sau „cântec“ în poemele unde apare imaginea scriitorului. Umbra este şi ea un element recurent la Blaga, astfel îşi face loc spre analiză şi în acest volum, însoţindu-l pe om mai mult decât lumina în Poemele luminii.

Volumul de eseuri încearcă să decodeze câteva dintre notele specifice ale poeziei lui Blaga. Fireşte, lumina ocupă un loc însemnat pe parcursul lucrării, dar exegetul conturează mai intens sensul întunericului, al umbrei. Dacă eram obişnuiţi cu o relaţie de interdependenţă între poetul Blaga şi lumină, lectura celei mai recente cărţi a lui George Vulcănescu reliefează întunericul din poeme. Autorul alcătuieşte un volum riguros, apelând la Goethe, Rilke, Heidegger, Kierkegaard, Nietzsche, dar şi la critici şi istorici literari români precum: Ioana Em. Petrescu, Ion Pop, Al. Cistelecan, Nicolae Balotă etc.. Proteismul operei lui Lucian Blaga oferă şi azi criticii literare posibilitatea de a formula noi perspective de lectură, aşa cum se întâmplă şi în cazul volumului Lucian Blaga – Ipostazele „harfei de-ntuneric“.