Cunoscut ca un critic al postmodernismului prin lucrarea sa Scriitori români postmoderniºti, Gheorghe Perian oferã o Antologie a poeziei naive româneºti din secolul al XVIII-lea, Editura Limes, Cluj-Napoca 2006, lucrare temeinicã izvorâtã din voluptatea descinderii într-un teritoriu al umbrelor, al neîncetatelor revelaþii. Încã din secolul al XVIII-lea, se simte nevoia descrierilor prin opoziþie. Schiller, ca orice romantic, priveºte înapoi prin grila contrastelor, iar în lucrarea sa, Despre poezia naivã ºi poezia sentimentalã, surprinde opoziþia dintre arta anticã ºi cea modernã.

Din perspectiva postmodernitãþii, relaþia naiv-cult nu dezavantajeazã, nu minimalizeazã un mod de elaborare, ci oferã un schimb de tensiuni pornite din voluptatea redescoperirii unor tãrâmuri scufundate. O prefaþã consistentã pune în evidenþã aceste texte aflate sub genericul „poezia sãracilor“ în relaþie cu folclorul sau prefigurând apariþia primilor poeþi. Dacã romantismul asigurã triumful creaþiei folclorice, validându-i virtuþile expresive, postmodernismul legitimeazã poezia naivã, lucrare destinatã unui public mai puþin instruit: „Creaþia naivã reprezintã a doua tradiþie a poeziei româneºti, constituitã ºi aceasta prin scris, dar la un nivel social coborât, acela al ºtiutorilor de carte anonimi, fãrã preocupãri intelectuale deosebite, aflaþi în creºtere numericã dupã 1750“. Spre deosebire de creaþia folcloricã, opera naivã respinge regimul oralitãþii. Ea aparþine unor individualitãþi pierdute în timp, incapabile sã iasã în relief, sã renunþe la haina anonimatului. Ea preia versuri, motive, teme din literatura popularã, întrezãrind parcã un nucleu expresiv, un orizont al literaritãþii.

Dacã folclorul îºi mãsoarã rezistenþa prin confruntarea cu trecutul, iar poezia cultã are orgoliul ieºirii din timpul limitat ºi al înaintãrii spre eternitate, „prezentul este timpul de elecþiune al poeziei naive“.

Fãrã sã diminueze valoarea acestor texte expresive involuntare, surprinzãtoare în inocenþa lor paradisiacã, antologia reface un traseu al spiritului creator aflat la început, într-un timp auroral. Cele douã secþiuni, Cântece de lume ºi Cântece de stea, urmate de Alte versuri din mica poezie religioasã, pun faþã în faþã douã zone care polarizeazã imaginarul creatorului naiv: teluricul ºi cosmicul, lumeasca trecere a fiinþei ºi nesfârºita vocaþie a magnificãrii, a celebrãrii. Citind aceste texte, recunoaºtem urme ale producþiilor folclorice, preluãri nevinovate din universul doinelor, întorsãturi de vers filtrate afectiv, pãstrarea unor vocabule în grafia lor stângace, rudimentarã. Sunt prezente invocaþii mai subtile, dar menite sã spiritualizeze aceste texte tributare folclorului: „Pre slãvitã Afroditã, / Stãpâna me ce cinstitã! / Ascultã-mã se mã jelescu / Cât rabdu ºi pãtimescu / De la un duºman Amor / Ce m-au fãcut de-o se moru.“ Dincolo de seninãtatea elaborãrii, de absenþa inhibiþiilor, a ascendenþei împovãrãtoare, receptorul postmodern nu poate decât sã trãiascã o stare de vrajã, sã se lase furat de farmecul genuin al începutului.

Jalea, dorul, iubirea antreneazã o reþea de cuvinte purtãtoare de suferinþã, nostalgie, neîmplinire. La adãpostul tropilor convenþionali, previzibili, la umbra diminutivelor sentimentale, se ascunde un evantai de stãri afective intrate în repertoriul oricãrei fiinþe îndrãgostite, netemãtoare de repetiþii, de rãtãciri în matca sãpatã de vocile anterioare. Sfidând cliºeul spovedaniei, traversând mentalitãþi rurale, lirismul naiv tatoneazã frontiere, încearcã rezistenþa receptorului dintr-un spaþiu periferic, gata oricând sã desfacã jocul erotic, sã-i destrame þesãtura stereotipã ºi sã imobilizeze o structurã poeticã. Textul naiv se adreseazã acum „coconiþelor“ provinciale, atinse de vorba meºteºugitã, de dulcegãria badinajului erotic, cu sfieli ºi tãceri pline de parfum vechi, de inepuizabile delicii: „Coconiþã din ce þarã / Ce þi-e gura-aºa-amarã? / Doar de pitã de secarã? / Hai la noi, la Bucureºti / ªi gura sã þi-o-ndulceºti / Cu zahãr ºi cu zafine, / Cu smochine de la mine“.

Cântecele de stea amintesc fervoarea lui Antim Ivireanu sau psalmii lui Dosoftei, dar ºi universul colindelor încãrcate de aluzii biblice, de un arsenal retoric dirijat spre cucernice invocaþii. Textele sunt ºi aici puþin recondiþionate livresc, personalizate în mãsura în care anonimatul se risipeºte în laboratorul creatorului familiarizat superficial cu licoarea dãtãtoare de slavã, cu pãtimaºe glãsuiri îndreptate spre ceruri: „Steaoa de sus rãsare / Ca o tainã mare / Steaua strãluceºte / Pre Hristos vesteºte. / Steaua îºi dã razã / Pre maghi îi lumineazã. / ªi maghii grãesc / Grai filosofesc...“

Cântecul naiv prelucreazã sunetele folclorice, le încearcã rezistenþa ºi strecoarã o aurã spiritualã capabilã sã le înnobileze. Tânguiri, cântãri, versuri sunt prezente în ultima secþiune a acestei antologii care anunþã clipele aurorale ale unei „dimineþi“ lirice. De la Ienãchiþã Vãcãrescu la Vasile Alecsandri, poezia cultã îmbracã noi forme, se oglindeºte în spaþii poetice expresive, pãtrunse de conºtiinþa scrisului, a literaritãþii.

Fãrã creaþia nativã, savoarea întemeietorilor poeziei culte s-ar risipi. În postmodernitate, antologia lui Gheorghe Perian devine o carte esenþialã. Rafinamentul textului labirintic postmodern nu poate fi obþinut decât în cãmãrile austere ale începutului, în naivitatea spiritului creator atras de mirajul întâietãþii.