Născut în 23 februarie 1978 la Petroşani, jud. Hunedoara, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, Filiala Timişoara, director al galeriei de artă ,, Axe”, sub egida căreia în ultimii ani organizează expoziţii, eveniment în ţară şi străinătate, impunând tineri artişti care expun alături de mari nume ale picturii romîneşti contemporane. A creat o grupare în jurul său, fără să impună o subordonare ,, de grup”. A urmat studiile la Timişoara, iniţial la Liceul de Artă din Timişoara, în 1996, Facultatea de Arte şi Design Timişoara, secţia pictură. Trăieşte şi lucrează în Timişoara ca pictor, sculptor şi manager.

Prin ultimele expoziţii, Costin Brăteanu intră într-o nouă ipostază a creaţiei sale, în care nu trăsăturile stilistice s-au schimbat, ci perspectiva asupra reflectării realităţii. Artistul nu a părăsit registrul tandru al rememorării care transformă secvenţa de artă plastică într-o notaţie quasilivrescă, lucrările devenind pagini ale unei scrieri autobiografice. Imaginea este emblema emoţiilor asociate în timp. Recentele lucrări prezentate în taberele din Szeged, Csongrad, Gârnic revelă o deschidere spre fascinaţiile timpului prezent, spaţiu al efemerului şi experiementului, emoţii ce asociază scrierii coordonatele actualităţii şi care pierd acea dimensiune simbolică legată de arheologia vieţuirii, cu toate asocierile simbolice impuse de actul revenirii semnificaţiei obiectului reprezentat. Notarea evenimentului jurnalier creează impresia de efervescenţă a prezentului. Formele scrise acum în ecranul tabloului poartă fascinaţia notaţiei imaginii naturii trasfigurate în volutele unui timp ce se scurge, sunt o înşiruire a semnelor prin care artistul construieşte miracolul cotidian, reprezentarea lui ca o bandă desenată a cărei alegorie reprezintă aventura experienţei artistice. Artistul exprimă astfel o amprentă a revelaţilor născute în timpul scrierii, o urmă a fugarei sclipiri a momentului, dar şi a construcţiei simbolice ca reziduu al unor anterioare acumulări de care evenimentul creaţiei nu poate face abstracţie. Aşezarea în pagină verticală permite imaginarea unui portret interiorizat, a unei reîntâlniri cu obiectul care a declanşat aventurile sinelui în hăţişul unei păduri de simboluri, la care imaginea se opreşte ca o revelaţie subtilă, tandră, luminoasă. Starea de expresie există acum ca desfăşurare pe dimensiunea orizontală, scenariu grafic prelungit în avatarurile experienţei spectaculoase ale acţiunii. Lucrarea nu se mai revelă prin asocieri tandre, prin acumulări fragmentare ale unui trecut ce revine victorios dinspre bucuria revelaţiei. De la ipostaza benefică, experienţă edulcorată a umorilor reveriei, pictorul trece spre o dinamică a tentaţiei constructive, vederea urmăreşte esenţele evidenţei, culori ce se preling pe tablou, linii ce tulbură vag statismul imaginar, structuri în ofensivă temperate grafic, dezlănţuite, mai degrabă, de petele de culoare pură, fascinante în fervoarea lor ce indică o predicativitate a propoziţiei impuse de impulsivitatea unui dripping ce nu se înfăţişează ca violenţă afectivă, ci ca ordonare plastică intempestivă, organizând prin efectul emoţional al stropirii ca dialectică a imaginarului. Pulsiunea prezentului e fascinare imediată, nu se transformă în revoltă contra unui spaţiu insipid prin repetitivitate, deci nespectacular. Spaţiul ascunde în aglomerările pe verticală o anume sculpturalitate a luminii, o vocaţie a descoperirii dimensiunii monumentale a figurii existente. Această vijelioasă aşezare a petelor de culoare este o pulsaţie emoţională ce potenţează expresivitatea liniei prin forţa elementară a punctului-punctării. Trecerea în registrul recepţiei evenimenţialului extern, a înşiruirii sintaxice de elemente reale, este marcată şi de eliminarea unui insemn esenţial, semnul de carte, acea tuşă viguroasă ce dădea centralitate lucrării şi constituia semnul tensiunilor scrierii la un moment decisiv spre funcţionalitatea petei de culoare ce dă unitate lucrării în ofensiva elaborării. E o treaptă dinspre expunerea spectaculară a descoperirii imaginarului interior, spre explozia exteriorităţii spectaculoase a vieţii din afara spaţiului prelucrat estetic, o expunere impusă personajului actorial, un accept al lucrării ascunse în misterul existenţei fireşti. Artistul forează aparenţa existentului viu, într-o lume a experienţei divine, şi lasă deschisă cartea cu amintiri din copilărie.